9. Ezechiel – Slava Domnului pleacă, slava Domnului se întoarce

Expresia caracteristică a cărții lui Ezechiel este „slava Domnului“. Ea apare de 12 ori în primele 11 capitole, dispare apoi din text, pentru ca să reapară în capitolul 43 al cărții. Capitolul 1 debutează cu descrierea slavei cerești, iar capitolele 40-48 încheie cartea cu descrierea instaurării slavei lui Dumnezeu pe pământ. Acesta este scopul final pentru care ne-a învățat și Domnul Isus să ne rugăm:

„Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; facă-se voia Ta; vie împărăția Ta; precum în cer așa și pe pământ“ (Matei 6:9-10).

În Ezechiel 8 îl vedem pe profet dus de Domnul la Ierusalim ca să fie martor la idolatria poporului și pentru a asista la plecarea slavei Domnului din cetate. În capitolul 43, Ezechiel privește cu bucurie uimită la întoarcerea slavei lui Dumnezeu în Templul cel nou din Ierusalim.

În Vechiul Testament, slava Domnului era semnul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Neamurile lumii aveau și ele templele lor, preoții lor, legile lor religioase și jertfele lor, dar numai evreii au avut privilegiul ca slava lui Dumnezeu să locuiască în mijlocul lor (Rom. 9:4). Locul ei era intre heruvimii harului de pe chivotul legământului din Cortul Întâlnirii. Când Moise a dedicat Cortul Întâlnirii, slava lui Dumnezeu s-a pogorât peste el (Ex. 40:34-35). Din cauza înmulțirii păcatului celor din popor, slava Dpmnului i-a părăsit (1 Sam. 4:19-22). Ea a revenit la dedicarea Templului zidit de Solomon (1 Regi 8:11), dar acum, Ezechiel va asista la o altă procesiune extraordinară: slava Domnului va părăsi Templul, iar apoi, slava Domnului va reveni!

Fără prezența slavei Domnului, poporul Israel ar fi fost un neam anonim între neamurile lumii, iar viața lor cultică ar fi fost un ritual plin de forme goale ca în toate celelalte religii. ,,Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici“ (Ex. 33:15) I-a spus Moise lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu este deosebit de altele pentru că Îl are pe Dumnezeu în mijlocul lor.

Războaiele dintre popoare erau privite în vechime și ca războaie între dumnezeii popoarelor respective. Prezența divină trebuie să părăsească Ierusalimul pentru ca cetatea să poate fi cucerită și redusă la ruine. Înfrângerea evreilor nu este și înfrângerea lui Dumnezeu! El se retrage doar puțin pentru ca poporul Său să poată fi pedepsit, dar se va întoarce după ce pedeapsa își va termina lucrarea.

Ezechiel „vede“ în alte dimensiuni spirituale cum, înainte însă de căderea Ierusalimului, slava Domnului părăsește treptat cetatea. Mai întâi, ea „s-a ridicat dintre heruvimul pe care era și s-a îndreptat spre pragul casei“ (Ezec. 9:3). Această mișcare a ei a făcut ca Templul să se umple de nor și curtea de strălucire (Ezec. 10:4). Apoi „slava Domnului a plecat din pragul Templului, și s-a așezat pe heruvimi. Heruvimii și-au întins aripile … și s-au oprit la intrarea porții Casei Domnului spre răsărit“ (Ezec. 10:18-19). „După aceea, … slava Domnului s-a înălțat din mijlocul cetății, și s-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății“ (Ezec. 11:22-23). Plecarea slavei Domnului din Ierusalim s-a făcut cu o încetineală și cu o maiestate care subliniază parcă regretul cu care Dumnezeu trebuie să se despartă de cetate ca să îngăduie distrugerea ei. Când slava a plecat, a început prăpădul.

Dumnezeu nu a renunțat însă la planul Lui veșnic de a locui în mijlocul copiilor Lui. După cumplita periaodă a robiei, după ce evreii s-au întors din Babilon și au început să-și reconstruiască Ierusalimul și Templul, slava Domnului se întoarce.

Într-o serie de vedenii despre viitor, Ezechiel proclamă intronarea împărăției lui Israel și revenirea slavei:

„M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. …Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. Atunci, Duhul m-a răpit și m-a dus în curtea dinlăuntru. Și Casa era plină de slava Domnului!“ (Ezec. 43:1-5).

Cu siguranță, împlinirea acestei vedenii nu și-a găsit corespondentul în vremea întoarcerii evreilor după decretul dat de Cir Persanul. Ea nu s-a împlinit plenar nici până astăzi, ci își așteaptă împlinirea în vremurile viitoare.

Sub conducerea lui Zorobabel, Ezra și apoi, Neemia, iudeii au reconstruit cetatea și parțial, Templul, dar aceste realizări erau doar o palidă amintire a glorioaselor clădiri de altădată. Un profet din vremea reconstrucției, Hagai, scrie ceva despre deziluzia generală a constructorilor:

„Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului, şi spune-le: „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?“ (Hagai 2:2-3)

Deși entuziasmul celor întorși a fost mare, comparația cu vremurile trecute i-a făcut pe mulți să aibă ochii plini de lacrimi:

„Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe Leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel. Cântau, mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!“ Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului. Dar mulţi din preoţi şi Leviţi, şi din capii de familii mai în vârstă, cari văzuseră casa dintâi, plângeau tare, când se puneau supt ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte, aşa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe“ (Ezra 3:10-13).

Totuși, profetul Hagai înregistrează o promisiune surprinzătoare care este o piatră de poticnire astăzi pentru toți evrei care nu cred că Isus Christos a fost Fiul lui Dumnezeu:

„Slava acestei Case din urmă (cel de al doilea Templu) va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor“ (Hagai 2:9).

Istoria ne spune că cel de al doilea Templu a fost dărâmat de romani în anul 70 d.Ch. Și este imposibil de identificat o zi, o lună sau o perioadă anumită în care „slava cestei Case“ a fost „mai mare decât a celei dintâi“ … Care să fie explicația profeției făcute de Dumnezeu prin Hagai? Să fie ea o profeție falsă, rămasă neîmplinită? Singura explicație a acestui impas este explicația creștină. Slava celui de al doilea Templu a fost mai mare decât slava celui dintâi pentru că în el (în cel de al doilea) a intrat nu doar o teofanie, ci însuși Dumnezeu, în persoana celei de a doua persoane din întreita divinitate, Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan face o aluzie clară la această realitate spirituală în proologul Evangheliei sale:

„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“ (Ioan 1:14).

La fel spune și apostolul Petru:

„În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Christos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit dela Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“ Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt“ (2 Petru 2:16-18).

Aceeași interpretare profetică o face și autorul epistolei către Evrei. Iată care este prima lui declarație pentru evrei, făcută în chiar prima frază a scrisorii:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, …“ (Evrei 1:1-3).

De fapt, chiar în vedenia lui Ezechiel despre vremurile marii reconstrucții de la urmă există un pasaj, împlinit în totul astăzi, care spune că poarta de la răsărit a Casei Domnului va rămâne pururi pecetluită, ca semn de aducere aminte că pe aici a „intrat“ (nu „a ieșit“!) purtătorul slavei desăvârșite a lui Dumnezeu:

„M-a adus înapoi la poarta de afară a sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă. Şi Domnul mi-a zis: ,,Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămânea închisă!“ (Ezec. 44:1-2).

Singura „intrare“ care a împlinit profeția din vedenia lui Ezechiel a fost binecuvântata intrare glorioasă a Domnului Isus în Ierusalim (Mat. 21:1-9). Cine merge azi la Ierusalim poate vedea că poarta dinspre răsărit, numită și poarta de aur sau poarta frumoasă este închisă cu zid și un cimitir arab împiedică orice acces la ea. Și încă un an amănunt semnificativ și simetric: după înviere, înălțarea Domnului Isua s-a produs tot de pe muntele aflat la răsăritul cetății, Muntele Măslinilor:

„El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile, şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer“ (Luca 24:50-51).

Bineînțeles că revenirea Domnului Isus în slavă se va petrece tot de pe Muntele de la Răsărit sau Muntele Măslinilor:

„Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi. Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!

În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina. În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume“ (Zaharia 14:4-9; Fapte 1:11).

(Înapoi la Cupris)



Categories: Studiu biblic, Teologice, Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: