Judecători – 10: Marea rătăcire din Mica

Limba română și sensurile expresiilor ei ne dau voie să facem acest joc de cuvinte, imposibil în original sau în alte traduceri.

Dacă în prezența Judecătorilor, evreii s-au dus din ce în ce mai jos, ajungând până acolo încât, în adânca lor păcătoșenie, n-au ezitat să se ridice chiar şi împotriva aleșilor lui Dumnezeu, în ce situaţie s-ar fi aflat ei fără lucrarea Judecătorilor? Samuel ne dă răspunsul în finalul acestei cărți.

Următoarele două secțiuni ale cărții (capotolele 17 – 21) sunt diferite de istoriile Judecătorilor de până acum (capitolele 3 – 16). Nu ne vom întâlni în ele cu nici un judecător. Ele conțin înregistrarea unor evenimente care s-au petrecut în această perioadă și aruncă o lumină mai clară asupra stării morale şi spirituale a poporului. Scopul lui Samuel este să sublinieze abaterile grave de la Legea Domnului, devierea grosolană de la structurile teocratice stabilite de Dumnezeu și decadența morală dezumanizantă. Ca și în primele capitole ale cărții Judecători (1:1 – 3:6), aceste capitole se ocupă de apostazia spirituală și efectele sale asupra copiilor lui Israel.

Ultimele capitole ale cărții nu apar aici în ordinea cronologică, ci în ordinea tematică urmărită de Samuel. În vâltoarea evenimentelor ni se spune că s-au petrecut pe vremea când chivotul Legământului se mai afla la Betel, iar „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea înaintea lui Dumnezeu“ (Jud. 20:26-28), ceea ce plasează întâmplările relatate nu departe de începuturile epocii Judecătorilor. Ne vom întâlni aici cu ,,Marea rătăcire din Mica“, cu migrația seminției lui Dan și cu războiul purtat de întreaga națiune contra seminției lui Beniamin.

Ne aflăm, spune Samuel, în perioada în care Israelul nu mai asculta de Dumnezeu. „În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce -i plăcea.“ (Jud. 17:6).

Samuel ne prezintă procesul prin care ia ființă o „religie la purtător“, o iluzie de spiritualitate determinată de rătăcirea de la adevărata ascultare de Dumnezeu. Lumea actuală este plină de astfel de înșelări pseudo-creștine. Tocmai de aceea episodul care urmează ne interesează în mod direct și personal.

Totul a început cu Mica, un efraimit care a furat o mare sumă de bani de la mama sa, motiv pentru care a ajuns ţinta unui blestem din partea ei:

„Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica. El i-a zis mamei sale: «Cei o mie o sută de sicli de argint, care ţi s-au luat şi pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.»“ (Jud. 17:1-2a).

Acest blestem consta în pronunțarea unei formule semi-magice pentru protecția lucrurilor materiale. Se pare că superstițiosul Mica s-a speriat aşa de tare de acest blestem, încât a adus înapoi tot argintul furat ca să încerce o contracarare a efectului blestemului prin puterea unei binecuvântări. Este evident că mama își iubea fiul mai mult decât bani, în ciuda faptului că el se dovedise a fi un hoț:

„Şi mama sa a zis: «Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!» El i-a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; şi mama sa a zis: «Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-l voi da înapoi.» El i-a dat argintul înapoi mamei sale. Mama sa a luat două sute de sicli de argint şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat.  Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.“ Jud. 17:2b-4).

Gestul femeii este total contrar uneia dintre Cele Zece Porunci („Să nu-ți faci chip cioplit …nici o înfățișare …și să nu te închini lor“ – Exod 20:4-5).

Neascultarea de  Dumnezeu a mamei este dusă mai departe printr-o inițiativă aparent nobilă, dar, în realitate şi ea total contrară prevederilor Legii. Femeia face acasă un templu privat și își ordinează provizoriu fiul ca preot. Legea prevedea că numai la santuarul național putea fi făcută slujba și puteau fi aduse jertfele (Lev. 1 – 7), iar preoții trebuiau să provină exclusiv din seminția lui Levi (Num. 3 – 4). Poate că și aceste „lucruri religioase“ au fost făcute de mamă şi fiu din pricina panicii, precum și a dorinței de a îndepărta efectele blestemului inițial:

„Chipurile au fost aduse în casa lui Mica. Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi şi a sfinţit pe unul dintre fiii lui ca preot.“ (Jud. 17:4b-5).

Cei doi au încercat „s-o dreagă“ cât de cât atunci când întâmplarea le-a scos în cale un preot adevărat:

„Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit şi locuia pentru o vreme acolo. Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmându-şi drumul, a ajuns pe muntele lui Efraim la casa lui Mica. Mica i-a zis: «De unde vii?» El i-a răspuns: «Eu sunt levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.» Mica i-a zis: «Rămâi la mine, tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie şi mijloace de trai.» Şi levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care l-a privit pe tânăr ca pe unul dintre fiii lui. Mica a sfinţit pe levit, şi tânărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuit în casa lui. Şi Mica a zis: «Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.»“ (Jud. 17:7-13).

Samuel ne spune că nici levitul acesta nu-și păstrase locul și, în neascultarea lui, plecase să-și făurească o soartă mai bună. Coincidența întâlnirii lui cu Mica nu venea de la Domnul, ci din cu totul altă parte. O neascultare plus altă neascultare nu pot duce la nimic bun, cu toate că eroii întâmplării noastre se credeau în sfârșit în voia Domnului și binecuvântați de El.

Vai, câți oameni de pe fața pământului trăiesc azi această înșelătoare iluzie! Vai, câte odoare făcute din aur și argint s-au transformat în idoli în inventate „Temple“ creștine, și câți oameni neascultători de voia lui Dumnezeu îşi închipuie că duc o viaţă pe placul Lui, în vreme ce ei, sărmanii, sunt absolut străini de adevărata ascultare!

Limbajul folosit de Mica este specific oamenilor din Orient. Când el zice: „Tu să-mi fii tată și preot“ (v. 10), Mica folosește termeni care exprimă autoritatea. Un „fiu“ era cineva inferior celui care vorbea. Un „frate“ îți era un egal, iar un „tată“ era considerat unul superior celui care i se adresa așa. Mica îi spune tânărului levit că este gata să i se așeze sub autoritatea spirituală. Halal autoritate a unui levit care îşi părăsise locul şi chemarea şi se sustrăsese în mod deliberat autorităţii lui Dumnezeu!

Migrația unei părți din seminția lui Dan

Celor două neascultări, ne spune Samuel, le-a fost dat să se întâlnească cu o a treia; de data aceasta a unei fracturi din semințiiile așezate după voia lui Dumnezeu în țară:

„În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia daniţilor îşi căuta o moşie ca să se aşeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorţi nicio moştenire în mijlocul seminţiilor lui Israel. Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Ţorea şi din Eştaol să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Ei le-au zis: «Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.» Ei au ajuns pe muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo. Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului levit, s-au apropiat şi i-au zis: «Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?» El le-a răspuns: «Mica face cutare şi cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie, şi eu îi sunt preot.» Ei i-au zis: «Întreabă pe Dumnezeu, ca să ştim dacă vom avea noroc în călătoria noastră.» Şi preotul le-a răspuns: «Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului.»“ (Jud. 18:1-6).

La așa cap așa căciulă!, spune zicala românească. Un popă apostat minte fără rușine împotriva legii moștenirii stabilite de Dumnezeu pentru fiecare seminție din Israel.

Expresia ,,sub privirea Domnului“ sugera aprobarea Domnului, nu faptul că nimeni şi nimic n-ar putea să se ascundă de privirile Celui ce a făcut ochiul!

Încredințați de un asemenea mesaj, reprezentanții daniților se întorc acasă și se pun cu toate ale lor în mișcare:

„Cei cinci oameni au plecat şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns, stăpânind peste ei; erau departe de sidoniţi şi n-aveau nici o legătură cu alţi oameni. S-au întors la fraţii lor în Ţorea şi Eştaol, şi fraţii lor le-au zis: «Ce veste ne aduceţi?” «Haidem», au răspuns ei, «să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpânire pe ţara aceasta. Când veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat-o în mâinile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pământ.» Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război. S-au suit şi au tăbărât la Chiriat-Iearim, în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan). Au trecut de acolo pe muntele lui Efraim şi au ajuns până la casa lui Mica.“ (Jud. 18:7-13).

Nici o înșelare nu este mai mare și mat tragică decât înșelarea de sine. Sub ambalajul unor fapte aparent religioase și sub minciuna unui limbaj religios, cei șase sute de inşi din seminția lui Dan au plecat în bejenie. De ce un număr aşa de mic câtă vreme la intrarea în Canaan, seminția lui Dan număra 64.000 de oameni de război? Acum ar exista cel puţin două explicaţii: ori seminția aceasta trecuse printr-o tragedie care îi micșorase foarte mult numărul, ori numai șase sute de persoane s-au implicat în această acţiune de neascultare.

„Atunci cei cinci oameni, care se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvântul şi au zis fraţilor lor:  «Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut.» Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate. Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la intrarea porţii. Şi cei cinci oameni, care se duseseră să iscodească ţara, s-au suit şi au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii şi chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor de război. Când au intrat în casa lui Mica şi au luat chipul cioplit, efodul, terafimii şi chipul turnat, preotul le-a zis: «Ce faceţi?»“ (Jud. 18:14-18).

Ironia situației este că „hoțul“ de Mica a ajuns acum să fie „furat“ de neascultătorii oameni din Dan! Primul furase din interese personale meschine, cei de pe urmă o fac acum din motive „strict religioase“(!)

Cum de nu le-a atras atenția tânărul preot asupra greșelii lor grosolane? „Mercenarul“ plecat după „mai bine“ este cântărit rapid de oameni la fel de firești ca el și atras cu vorbe dulci care-l fac părtaș la o „afacere mai bună“:

„Ei au răspuns: «Taci, pune-ţi mâna la gură şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminţii şi unei familii din Israel?» Preotul s-a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii şi chipul cioplit şi s-a unit cu ceata poporului. Au pornit iarăşi la drum şi au plecat, punând înaintea lor copiii, vitele şi calabalâcurile.“ (Jud. 18:19-21).

Comedia erorilor continuă prin încercarea zadarnică a lui Mica de a-și recupera posesiunile: „religia, idolii și preotul“.

„După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns şi au urmărit pe fiii lui Dan. Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors şi au zis lui Mica: «Ce ai, şi ce înseamnă gloata aceasta de oameni?» El a răspuns: «Dumnezeii mei, pe care mi-i făcusem, mi i-aţi luat împreună cu preotul şi aţi plecat: ce-mi mai rămâne? Cum puteţi dar să-mi spuneţi: ««Ce ai?»» Fiii lui Dan i-au zis: «Să nu-ţi auzim glasul; căci altfel nişte oameni amărâţi se vor arunca asupra voastră, şi te vei pierde şi pe tine şi pe cei din casa ta.» Şi fiii lui Dan şi-au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt mai tari decât el, s-a întors şi a venit acasă.“ (Jud. 18:22-26).

Lamentările lui Mica ni-l arată ca pe un om sincer în felul său. Perspectiva lipsirii de cele religioase îl face să se simtă brusc fără valoare și fără sens în viață: „Ce-mi mai rămâne? Cum puteți dar să-mi spuneți: «Ce ai?»“

Un aspect evident care poate fi descifrat din relatarea proorocului Samuel este că poți fi foarte sincer și totuşi foarte greșit în același timp. Oamenii de atunci și din toate timpurile trebuie să facă bine să citească și să înțeleagă! Iluziile strădaniilor noastre religioase, făcute în neascultare de Dumnezeu, au două cusururi de fond: nu ne aduc binecuvântarea și ne lasă la sfârșit cu mâinile goale.

Înarmați cu odoare sfinte făcute alandala și cu un preot cumpărat pe bani, cei 600 de neascultători din seminția lui Mica și-au continuat drumul, și Dumnezeu i-a lăsat să-și ducă înstrăinarea până la capăt:

„Au ridicat, dar, ce făcuse Mica şi au luat pe preotul care era în slujba lui şi s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au ars cetatea. Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n-aveau nici o legătură cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob.  Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea şi au locuit în ea; au numit-o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais. Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei daniţilor până pe vremea robirii ţării. Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo.“ (Jud. 18:27-31).

Cei din seminția daniților au ajuns să trăiască într-un loc „unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pământ“ (Jud. 18:10), dar s-au lipsit singuri de tot ceea ce Dumnezeu ar fi dorit să le dăruiască din cer. Falsa lor prosperitate le-a dat un fals sentiment de siguranță, dar aceasta n-avea să dureze prea mult…

Mutații religioase

Mesajul acestor două capitole este clar. În epoca Judecătorilor, cunoștința despre Dumnezeu și ascultarea de voia Lui s-au pierdut încetul cu încetul, fiind alterate de influența corozivă a conceptelor idolatre ale canaaniților care au pătruns treptat în credința și practica poporului lui Dumnezeu.

Mica și apoi cei din seminția lui Dan au procedat „aşa cum le-a plăcut“ și „cum le-a trecut prin cap“, ajungând la o formă de sincretism religios, în ciuda faptului că, exact în același timp,  adevărata credință și practica cea dreaptă existau la „casa lui Dumnezeu la Silo“.

Samuel ne pregătește pentru prăpădul descris la finalul cărții. Neascultarea în materie de credinţă duce în mod inevitabil la depravarea cea mai dezumanizantă în domeniul moral. Omul nu poate rămâne om decât în ascultare de voia Creatorului. Acesta a fost și acesta este rostul revelației propovăduite atunci și acum printre oameni. Toți am face bine să ascultăm de avertismentul lui Isaia:

„«La lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.“ (Isaia 8:20).

(Înapoi la Cuprinsul cărții)



Categories: Samuel, Studiu biblic

1 reply

  1. Este o realitate trista , multi prinsi in valtoarea lucrarilor nici nu o mai observa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: