Dacă întâlnirea lui Samuel cu Saul s-a petrecut în circumstanțe neplăcute, întâlnirea cu David a avut loc în circumstanțe de-a dreptul periculoase. Ca să se întâlnească cu David, Dumnezeu l-a pus pe Samuel să-și riște viața:

„Domnul a zis lui Samuel: ,,Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.“ Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.“ (1 Sam. 16:1-2).

Textul acesta ne prezintă prima din cele două corectări/mustrări pe care I le face Dumnezeu lui Samuel. Avantajul celor care lucrează împreună cu Dumnezeu este că își pot vedea defectele în lumina Lui și se pot corecta în mustrarea Lui drăgăstoasă.

Samuel este forțat să-și recunoscă un defect: se crezuse „mai bun“ și „mai înțelept“ decât Dumnezeu în cazul împăratului Saul.  „Când vei înceta să mai plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat ?“ este, oricât iar fi de greu lui Samuel să recunoască, radiografia unei inimi plecate pe calea neacceptării voiei lui Dumnezeu.

„Lasă plânsul și treci la treabă!“ îi spune Domnul.  „Umpleți cornul cu untdelemn și du-te“. Porunca aceasta avea în ea un pericol potențial.

Ca să ajungă de la Rama, unde unde se afla (1 Sam. 15:34), până la Betleemul aflat la 8 kilometrii sud de Ierusalim Samuel trebuia să treacă neapărat prin Ghibea lui Saul.  Teama și precauția lui Samuel aveau să fie dovedite foarte întemeiate și justificate  de accesele de violență din crizele de nebunie temporară care-l apucau pe Saul:

„A doua zi, duhul cel rău, trimes de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mînă. Saul a ridicat suliţa, zicându-şi în sine: ,,Voi pironi pe David de perete”. Dar David s-a ferit de el de două ori“  (1 Sam. 18:10-11; 19:10).

„Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David“ (1 Sam. 20:33).

Neascultarea nebună a lui Saul atrăsese asupra lui un duh de nebunie:

„Duhul Domnului S-a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul“ (1 Sam. 16:14).

Samuel știa că avea de ce să se teamă! Dumnezeu anticipase însă și pericolul acesta și l-a instruit pe Samuel cum să procedeze:

„Domnul a zis: ,,Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.` Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi“ (1 Sam. 16:3).

Samuel trebuia nepărat să se ducă la Betleem. Neazul cu un slujitor adevărat al lui Dumnezeu este că deplasările lui nu pot rămâne neobservate. Prezența lui este anticipată cu emoție și resimțită cu teamă.

„Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii au alergat înspăimântaţi înaintea lui şi au zis: ,,Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”  ⁵El a răspuns: ,,Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i-a pofitit la jertfă“ (1 Sam. 16:4-5)

„Sfințirea“ despre care se vorbește aici presupunea spălarea trupului și purtarea unor haine curate (Exod 19:10,14; Lev. 15; Num. 19:11-22).

Scena întâlnirii lui Samuel cu fiii lui Isai, fircare dintre ei potențialul ales să  fie împărat, scoate la iveală o altă greșeală pentru care este mustrat Samuel:

„Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: ,,Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.” Şi Domnul a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” Isai a chemat pe Abinadab, şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.” Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.” Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: ,,Domnul n-a ales pe niciunul din ei.”

Obișnuit din experiența cu Saul ca alesul Domnului să fie un bărbat cu înfățișarea deosebită, Samuel a crezut că tot așa va lucre Dumnezeu și de data aceasta.

Corectarea/mustrarea pe care i-a făcut-o Domnul a fost: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă“.

Ce mare adevăr și ce extraordinară lecție de viață! Frumos înaintea oamenilor, Saul de dovedise urât înaintea lui Dumnezeu. În lumea oamenilor, ambalajul nu garantează întotdeauna valoarea conținutului.

„Apoi Samuel a zis lui Isai: ,,Aceştia sunt toţi fiii tăi?”. Şi el a răspuns: ,,A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: ,,Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.” Isai a trimes să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: ,,Scoală-te, şi unge-l, căci el este! Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui“  ( 1 Sam. 16:11-3a).

Căt de surprins trebuie să fi fost David de gestul lui Samuel! Căt de surprinși trebuie să fi fost tatăl lui și căt de surprinși trebuie să fi fost frații lui! Venit direct d ela oi și probabil încă mirosind ca ele, David a văzut cum Samuel ia cornul și-I golește conținutul peste creștetul capului. Era simbol că Dumnezeu îl pusese deoparte și-I pusese la dispoziție resursele nelimitate ale Duhului Sfânt:

„Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat, şi s-a dus la Rama. Duhul Domnului S’a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul. “ (1 Sam. 16:13-14).

Luate împreună, versetele 13 și 14 descriu nu numai transferal Duhului lui Dumnezeu de la Saul la David, ci și înlocuirea efectivă a lui Saul cu David ca împărat al țării. Acest transfer, această înlocuire au loc la mijlocul cronicii din 1 Samuel și reprezintă punctul ei crucial atât din punct de vedere literar și istoic, cât și teologic.

Cât privește părerea lui Samuel despre David, este suficient să-i citim cuvintele pe care le-a ales drept caracterizare din partea unuia dintre slujitorii lui saul:

,,Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip şi Domnul este cu el” (1 Sam. 16:18).

Noul împărat sau viitorul împărat ?

Faptul că Samuel a plecat imediat la Rama, fără alte explicații, ridică înaintea noastră căteva întrebări inevitabile.

Oare de ce a ales Dumnezeu ca împărat pe cel mai mic din familia lui Iese? Ordinea stabilită de Lege era ca întâiul născut să aibă întâietatea!

1. Răspunsul ar putea fi că Dumnezeu cunoaște inimile oamenilor, iar David fusese găsit de El ca cel mai potrivit pentru această slujire. Modestia lui David și aparenta lui lipsă de calități care să izbească privirea  au fost mai degrabă în folosul decât în defvoarea lui.

Iată una din cunoscutele istorii adevărate din America pe care o putem lua ca ilustrți pentru această idee:

O femeie, îmbrăcată într-o rochie de bumbac şi soţul ei, îmbrăcat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston, şi s-au adresat ,fără să fi  avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit  imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu  puteau avea nimic de a face cu Harvard.

– Dorim să-l vedem pe preşedinte- a spus omul încet.
– Este ocupat – a răspuns secretara.
– Aşteaptăm,  a replicat femeia.
Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia. În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita .
– „Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca”, a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de  dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta. Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici.
– Dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.
– Doamnă- a spus acesta- nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia- nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard. Președintele a întors către ei privirea.
Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați  și exclamă apoi:
– O clădire! veți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut.  Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei. Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:
– Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim de la început, una a noastră ?
Soțul său acceptă. Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.
Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care îi poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.

În ziua de astăzi universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard. Ce ușor te poți înșela atunci când judeci după aparențe.

2. În al doilea rând, ce fel de încoronare neterminată a fost aceasta? De ce a plecat Samuel acasă fără să-l prezinte pe David națiunii?

Răspunsul nu poate fi că Samuel s-a temut de Saul. Un slujitor de talia lui nu poate fi așezat în categoria fricoșilor. Cred că Samuel a făcut doar atât pentru că doar atât îi poruncise Dumnezeu. Aceasta este esența ascultării, să faci exact ceea ce ți se cere, nici mai mult și nici mai puțin, să spui ceea ce ți se spune, fără să adaugi sau să scoți nimic din mesajul încredințat. În cartea Apocalipsa, Biblia se încheie cu un astfel de avertisment:

„Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta“ (Apoc. 22:18-19).

Samuel a plecat acasă pentru că, pur și simplu, își împlinise misiunea. Restul trebuia lăsat în seama Domnului, iar Domnul avea pentru David o cale lungă și întortocheată până avea să-l așeze pe tronul lui Israel. Caracterul lui David avea să fie încercat și desăvârșit în mulți de ani de așteptare, de fugă și de suferințe. Acesta era planul lui Dumnezeu pentru David, iar Samuel n-avea să mai joace decât un rol foarte minor în toate acestea.

3. În al treilea rând, cum se explică atitudinea reținută a celor din familia lui David?

Aici, răspunsul este mult ai simplu și mai „la vedere“. Nu știu ce părere aveau frații lui David despre Samuel, dar în privința alegerii lui David este evident că ei credeau că „văzătorul“ greșise. Probabil că acesta a fost și răul pe care-l văzuse Dumnezeu în inimile lor,  motivul care-L determinase să nu-i aleagă. Cert este că, deși l-au văzut „uns“ sub ochii lor, frații lui David nu i-au acordat pentru aceasta nici  un respect special. Dimpotrivă!

Când tatăl lor, Isai, l-a trimis pe David să le aducă merinde pe câmpul de luptă, frații lui și-au dat pe față antipatia și disprețul:

„Filistenii şi-au strîns oştile ca să facă război, şi s’au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărît între Soco şi Azeca, la Efes-Damim. Saul şi bărbaţii lui Israel s’au strîns şi ei; au tăbărît în Valea terebinţilor, şi s’au aşezat în linie de bătaie împotriva Filistenilor. Filistenii se aşezaseră pe un munte deoparte, şi Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea. Atunci a ieşit un om din tabăra Filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat, şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea un coif de aramă, şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea nişte tureci de aramă peste fluierele picioarelor, şi o pavăză de aramă între umeri. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi ferul suliţei cîntărea şase sute de sicli de fer. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.

Filisteanul s’a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: ,,Pentruce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sînt eu Filistean, şi nu sînteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.”

Filisteanul a mai zis: ,,Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om, ca să mă lupt cu el.”

Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului, şi s’au înspăimîntat şi au fost cuprinşi de o mare frică.

Şi David era fiul Efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul el era bătrîn înaintat în vîrstă. Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întîiul născut din cei trei fii ai lui, cari porniseră la război, se numea Eliab, al doilea Abinadab, şi al treilea Şama. David era cel mai tînăr. Şi cînd cei trei mai mari au urmat pe Saul, David a plecat dela Saul şi s’a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.

Filisteanul înainta dimineaţa şi seara, şi s’a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.

Isai a zis fiului său David: ,,Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grîu prăjit şi aceste zece pîni, şi aleargă în tabără la fraţii tăi; du şi aceste zece caşuri de brînză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi sînt bine, şi să-mi aduci veşti temeinice. Ei sînt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în valea terebinţilor, în război cu Filistenii.” David s’a sculat dis de dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile, şi a plecat, cum îi poruncise Isai.

Cînd a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război. Israel şi Filistenii s’au aşezat în şiruri de bătaie, oştire către oştire.  David a dat lucrurile pe cari le avea în mînile celui ce păzea calabalîcurile, şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate. Pe cînd vorbea cu ei, iată că Filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile Filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le-a auzit. La vederea acestui om toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui, şi i-a apucat o mare frică. Fiecarea zicea: ,,Aţi văzut pe omul acesta înaintînd? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.”

David a zis oamenilor de lîngă el: ,,Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Isral? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?” Poporul, spunînd din nou aceleaşi lucruri, i-a zis: ,,Aşa şi aşa se va face aceluia care-l va omorî.”

Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s’a aprins de mînie împotriva lui David. Şi a zis: ,,Pentru ce te-ai pogorît tu, şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mîndria şi răutatea inimii. Te-ai pogorît ca să vezi lupta“ (1 Sam. 17:1-28).

A fost pentru ultima oară când numele lui Eliab este pomenit în Biblie. Pentru necredința și împotrivirea lui, Dumnezeu l-a îngropat în uitare. Nici ceilalți frați ai lui David n-au fost mai buni. Niciunul dintre ei nu i s-a alăturat în anii grei de pribegie și niciunul din ei n-a venit să facă parte din curtea sau armata lui. Singurii care l-au acceptat și ajutat au fost „fiii Țeruiei“, Abișai, Ioab și Asael. Ei i-au fost un fel de unchi din cauza vârstei, deși în realitate au fost nepoții lui David (1 Cron. 2:6).

4. În al patrulea rând, ce rost a avut această „ungere“ a lui David ca împărat atâta vreme cât Dumnezeu nu l-a înlăturat de pe tron pe Saul?

Dar oare trebuia ca Dumnezeu să-l înlăture pe Saul de pe tron sau ar fi fost mult mai normal și s-ar fi cuvenit cu mult mai bine ca el singur să se dea la o parte atunci când Samuel l-a înștiințat că este lepădat? A greșit Dumnezeu sau a greșit Saul? Răspunsul este evident și limpede.

Necazul a fost că, cel care păștea altădată măgărițele, a împrumutat parcă ceva din încăpățânarea lor. Saul n-a vrut să se dea la o parte, ci s-a apucat cu amândouă mâinile de tron, amenințând cu moartea pe oricine i l-ar fi pus în pericol. Pentru Saul nu mai conta „voia Domnului“, ci voia lui încăpățânată. Asta a complicat situația din Israel, a semănat confuzie în țară și a cauzat o mulțime de necazuri pentru evrei și, mai ales, pentru David.

Veți spune că Dumnezeu știa că Saul nu se va da la o parte și ar fi putut amâna „ungerea“ lui David până ce-l va înlătura cumva pe Saul de la domnie. De ce n-a făcut-o?

Ca să încerc să vă dau un răspuns, am să vă aduc aminte că imediat după ce l-a uns pe Saul, Samuel l-a anunțat că vor urma trei semen de confirmare și un test al credinței prin ascultarea de o poruncă. Eu cred că și cu David Dumnezeu a făcut la fel. Singura diferență a fost că semnele și testele pregătite pentru David au fost mai multe și mai intense. Ca și Saul, înainte de a fi așezat pe tron, David trebuia convins că Dumnezeu ți poate rezolva toate problemele și-I poate pune la dispoziție toate resursele necesare slujirii.  În limbaj Nou Testamental, David, împreună ci toți copiii lui Dumnezeu dintdeauna trebuia să învețe că se poate bizui pe providența lui Dumnezeu care  păzește, călăuzește și binecuvintează:

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, …“ (Rom 8:28-29a).

David a fost să fie una din cele mai extraordinare ilustrații ale acestui adevăr. Iar expresia

„Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte,  i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său“ i se potrivește „ca o mănușă“. David a fost un „tip profetic al Domnului Isus“. La întruparea Sa ca om, Fiul lui Dumnezeu a fost supranumit și … fiul lui David!

Este interesant că în Vechiul Testament există exact 69 de pasaje care vorbesc despre „ungere“. În majoritatea cazurilor, ea are o importanță rituală. Ea semnifică faptul că cel peste care a fost turnat untdelemnul (fie că este vorba despre un altar, Exod. 29:36, fie că este vorba despre un profet, preot sau împărat, Exod 28:41; 1 Regi 19:16) este „pus deoparte pentru slujirea Domnul“. Simbolistica cifrei 69 nu se poate să vă scape. Ea ne spune că ungerea a fost incompletă în Vechiul Testament și a trebuit să fie „întregită/împlinită“ în Noul Testament la desăvârșitul 70 prin „venirea Unsului/Mesia“, Isus Christos, Fiul lui David:

„Să ştii dar, şi să înţelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni … După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic“ (Dan. 9:25-26).

„El (Andrei), cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia“ (care, tîlmăcit însemnează Hristos)“ (Ioan 1:41).

„ ,Ştiu“, i-a zis femeia, ,,că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.“ Isus i -a zis: ,,Eu, cel care vorbesc cu tine, sînt Acela“ (Ioan 4:25-26).

Categories: Samuel, Studiu biblic