Am fost rugat să scriu text la două lecții pentru un calendar de studii duminicale. Azi, după săptămâni de dospire, am ajuns la forma aproape finală a unuia dintre ele. M-ați ajuta foarte mult dacă mi-ați corecta, complecta sau condensa acest material. Mulțumesc anticipat.

+++

Isus: Să nu precurvești!

Textele în care Domnul Isus a vorbit despre acest subiect sunt: Matei 5:27-32 și 19:1-12.

Cuvântul de aur:  Matei 5:27-28

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti’. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui“.

Introducere: La prima vedere, Isus a făcut cu evreii ceea ce a făcut Ieroboam cu cei care au venit la el cu o problemă grea. Ieroboam nu numai că nu le-a ușurat-o, dar le-a făcut-o și mai grea (2 Cronici 10:1-15). Acesta este motivul pentru care zece seminții n-au mai vrut să se supună casei lui David și au format o altă împărăție (2 Cronici 10:16-19). Să fi făcut Fiul lui David, așa cum I s-a spus Domnului Isus, o greșeală asemănătoare. Sunt adăugirile Domnului Isus la Legea lui Moise, acele „s-a spus celor din vechime, dar Eu vă spun“, pretenții care pun pe umerii oamenilor greutăți și mai grele decât cele date de Moise? Muntele Sinai a fost inaccesibil pentru evrei și nici un om n-a reușit să fie socotit prin faptele Legii. Să fie Muntele Fericirilor un pisc și mai înalt, deci cu totul inaccesibil ființelor umane? Sunt aceste „dar Eu vă spun“ porunci sau pretenții“ de neimaginat și de neîndurat, imposibil de realizat în viața practică?

 În lecția aceasta vom căuta să dăm un răspuns la una dintre ele: „să nu te uiți la o femeie, ca s-o poftești“ căci dacă o faci „ai și preacurvit cu ea în inima ta“. Când eram la Pașcani, un doctor doctor curvar și nerușinat, mi-a spus: „Domnule pastor, dacă Dumnezeu mă socotește păcătos pentru că mă uit la femei, de ce să n-o fac atunci de-a dreptul. Pentru El totuna este!“ Aceasta este dilema pe care o au, conștienți sau inconștienți, milioane de bărbați din biserici. Acesta este motivul pentru care mulți dintre ei, preferă să nu se uite la o dirijoare de cor care stă cu spatele la ei, iar alții se luptă din greu cu imaginația ori de câte ori fete sau femei tinere ies în fața celor din adunare să cânte sau să spună o poezie.

Tratarea lecției:

I. Domnul Isus susține și întărește importanța legăturilor trupești dintre un bărbat și o femeie în cadrul căsătoriei.

În ambele texte ale Evangheliei lui Matei, Domnul Isus leagă problema curviei de disciplina care trebuie să existe și în cadrul casătoriei. El se pronunță împotriva divorțului ușuratic și a recăsătoriilor succesive. Reacția ucenicilor este negativă, dar nu surprinzătoare:

„Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare“ (Matei 19:10).

Cu alte cuvinte: „Decât să stau fiu obligat să stau cu o singură femeie toată viața, mai bine să nu mă căsătoresc de loc!“

Este clar că ucenicii (și ei vorbesc în numele unei opinii generale de atunci și … de acum) nu prețuiau prea mult femeile.

Domnul Isus corectează această părere, prezentând-o ca pe un afront adus înțelepciunii Creatorului. El nu-i confruntă pe ucenici cu ceea ce a spus Moise, ci cu ceea ce a spus Dumnezeu la facerea lumii.

„Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?” 
Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi a zis: ‘De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup? Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă’” (Matei 19:3-6).

Dumnezeu a văzut că nu e bine ca omul să fie singur și i-a făcut un ajutor potrivit pentru el. Ca să fie clar că această unitate este pe viață, Dumnezeu n-a făcut-o pe Eva din țărâna pământului, ci a luat-o din coasta lui Adam. Astfel, căsătorie este o reîntregire, nu o adăugire, un parteneriat, o asociere. Adam s-a „lipit“ de Eva, a devenit un singur trup cu ea și au format o familie.

Dumnezeu a făcut așa pentru două scopuri: pentru fericirea lui Adam și pentru înmulțirea familiei umane. Cel mai înțelept om dintre oameni, Solomon (Eclesiastul 9:9). Autorul proverbelor a știut și el lucrul acesta (Proverbe 5:18-19).

Unii suferă la gândul că moartea va dizolva bucuria legăturilor dintre un soț și o soție, dar Domnul Isus spune că n-avem nici un motiv să fim triști. Când El le spune  rudimentarilor saduchei că la înviere la înviere, oamenii „nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer (Matei 22:29-30), Domnul Isus nu sugerează că îngerii sunt un fel de eunuci nefericiți care n-au parte de fericire. Există bucurii mult mai mari și mai intense în relațiile dintre ființele create de Dumnezeu decât împlinirile trupești. În cer nu vom avea „mai puțin“ decât avem acum pe pământ, ci vom experimenta „mult mai mult“, inimaginabil cu mult mai mult, pentru că vom primi trupuri duhovnicești de slavă (1 Corinteni 15:44-49).

II. Domnul Isus condamnă curvia.

„Cine are azi o femeie și mâine alta, nu face cât doi bărbați, ci cât niciunul“. Curvia este o decadență de la planul creației lui Dumnezeu. Adulterul este nu numai o neascultare față de Dumnezeu, ci și o nedreptate cu reverberații în societate pentru că distruge celula ei fundamentală, familia. Citiți Vechiul Testament și veți vedea că nu există nici o jertfă pentru iertarea curviei (Proverbe 6:28). Ea a făcut însă ravagii în vremurile decadente care au atras asupra națiunii pedeapsa robiei (Ieremia 5:7-9).

Cine curvește face rău celor din jur și își face rău și lui însuși. “Plăcerile de o clipă” ale păcatului nu rămân niciodată nepedepsite.

Înțelepciunea din Proverbe spune asta:

„Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină
şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?
Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului
şi El vede toate cărările lui.
Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui
şi este apucat de legăturile păcatului lui.
El va muri din lipsă de înfrânare,
se va poticni din prea multa lui nebunie“ (Proverbe 5: 20-23).

Domnul Isus condamnă nu numai curvia trupească, ci adâncește problema la nivelul gândului și a inimii. Acel „oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească“ nu înspăimântă și ne condamnă în fiecare zi.

Eu cred (și aceasta este doar părerea mea), că  Domnul Isus n-a vrut să spună ceea ce ne închipuim noi că a spus. Asta din două motive: primul este că El însuși a pus prin creație pofta în trupul nostru și al doilea este că păcatul nu este niciodată la prima privire.

Pofta n-a apărut ca un rezultat al căderii lui Adam și Eva. Poftele trupului au existat în rai. Adam a poftit-o pe Eva ca femeie, iar amândoi au poftit fructele pe care le aveau la dispoziție în grădină. Pervertirea poftei lui Eva a fost când a ascultat de cuvintele șarpelui și a „dorit“ peste limitele stabilite de Dumnezeu.

Păcatul curviei ochilor nu este niciodată la prima privire, ci la cea de a doua privire, la cea de a treia, la privirea care se întoarce și stăruiește până la aprinderea poftei care, așa cum spune Iacov  „zămișlește păcatul“, adică are nevoie de o perioadă de gestație ca să nască păcatul (Iacov 1:13-15).  Patriarhul Iov, ca să ne dăm ce veche și permanentă este pentru bărbați această problemă,  știa foarte bine lucrul aceasta de aceea și-a impus o disciplină de fier: „Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare“ (Iov 31:1).

Pofta nu este intrinsec păcătoasă. Ea devine păcătoasă când este cultivată un timp la nivelul imaginației, iar aceasta nu este vina ei, ci a noastră. Oricine trece prin piață vede produse care-i „fac poftă“. Este semn că are poftă de mâncare și organismul lui este sănătos. Lipsa poftei ar însemna o stare de boală. În piață sunt însă și vânzătoare chipeșe, ci alte femei care trec pe lângă acel bărbat. Unele îi atrag privirea pentru că așa este normal s-o facă. Acesta nu este încă păcat. Păcatul se naște când dăm voie imaginației să o ia razna, să le dezbrace pe acele femei și-și închipuie că face dragoste cu ele. Aceasta nu se produce instantaneu, la prima privire. Cere timp și cere declanșarea unui proces lăuntric, la care trebuie să consimțim de bună voie. Cine poate însă să n-o facă?

Aici intervine „cheia“ predicii de le Munte. Noua proclamație n-a venit ca să ceară unor schiopi să nu se mai târască, ci să umble cum se cuvine. Cuvintele Domnului Isus nu adâncesc și mai mult complexul nostru de vinovăție și nu ne condamnă pentru ceea ce suntem și nu putem face. Predica de pe Munte este manifestul unui program nou pe care-l are Dumnezeu cu lumea. Dați-mi voie să vă iau iar în mâinile Mele de Creator și să vă fac. Așa cum trebuie. Să nu uităm că după Predica de la Munte, Isus Christos s-a urcat pe un alt munte unde trei dintre ucenici au văzut slava Sa și i-au văzut  și pe Moise și llie în desăvârșirea lor duhovnicească, iar apoi S-a urcat pe un alt Munte, al Căpățânii, unde a luat asupra Lui toate neputințele și păcatele noastre, ca să învie apoi și înceapă să facă „toate lucrurile noi“.

Aparentele „pretenții“ imposibile rostite de El în predica de pe Munte n-au venit ca să ne strivească, ci ca să ne însuflețească pentru un ideal nou, posibil doar „în Christos“ și pentru cei ce sunt de-acum înainte „ai lui Christos“. El ne-a trimis, spre folosul nostru“ pe Duhul Sfânt care rodește în noi un caracter după moda veșnicie, iar una dintre foarte necesare lucrări ale Lui este tocmai „înfrânarea poftelor“ (Galateni 5:23).

Predica de pe Munte nu este așa de multe despre „ceea ce trebuie să facem noi“, cât despre „ceea ce vrea El să facă din noi, în noi și prin noi“, dacă acceptăm să intrăm în Împărăția Lui. Privită prin prisma aceasta, ea nu ne mai înspăimântă, ci ne entuziasmează. Cineva a spus că „Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, dar ne iubește mult prea mult ca să ne lase așa cum suntem“.

Îmi aduc aminte de una din rugăciunile sugerate de excepționalul Marcu Nichifor pentru cei care-l ascultau predicând: „Doamne, nu mă lăsa să rămân așa cum sunt acum. Schimbă-mă Doamne! Schimbă-mă! Că dacă ajuns în cer așa cum sunt și mă calcă cineva acolo pe picior, far un scandal de răsună tot cerul! Schimbă-mă, Doamne. Am nevoie grabnică să mă schimbi.“

III. Domnul Isus a arătat har și îngăduință pentru cei căzuți în curvie.

Trecând dincolo întâmplarea cu femeia prins în preacurvie căreia i-a zis doar atât: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8:11), mai există cel puțin două întâplări în care Domnul Isus a arătat compasiune și har. P

rimul este întâlnirea de la fântâna lui Iacov cu femeia samariteancă  (Ioan 4:6-26). Ostracizată de oamenii locului, ea a venit să scoată apă la ora amiezii, când nu venea nimeni din cauza zădufului zilei. Avusese fusese deja căsătorită de cinci ori, și trăia acum cu unul care n-o luase de nevastă. Salvatorul lumi alesese să „treacă prin Samaria“, cale neobișnuită pentru evrei spre Ierusalim, tocmai ca să stea de vorbă cu o astfel de femeie și să-i ofere „apa vie“ venită din veșnicie și dătătoare de veșnicie.  De ce s-au întâlnit tocmai la fântâna lui Iacov? Oare nu tocmai pentru unul din fii lui Iacov, Iuda, păcătuise și el cu nora lui, numită Tamar, crezând-o doar o curvă „străină“ (Geneza 38:1-30) ? Harul arătat fiului lui Iuda izvora și curgea acum la fel de puternic și pentru femeia samariteancă.

A doua întâmplare s-a petrecut în casă unui fariseu scandalizat că „Învățătorul“ lasă o „femeie păcătoasă“, cunoscută de toată lumea ca atare, să-i umezească picioarele cu lacrimile ei și să i le șteargă cu părul capului ei (Luca 7:36-50). Uimirea a fost însă și mai mare, iar scandalizarea a ajuns la paroxism, când toți cei prezenți L-au auzit pe Isus Christos spunându-i acelei prostituate: „Iertate îți sunt păcatele. Credința ta te-a mântuit. Du-te în pace“.

Concluzie:

Moise le-a dat evreilor rânduiala unei „cărți de despărțire“ îngăduind divorțul nu ca pe o voie a lui Dumnezeu, ci ca o îngăduință din cauza împietririi inimii umane coruptă de păcat. Fiul lui Dumnezeu, venit să facă „voia Tatălui“ a proclamat în predica de pe Munte voia desăvârșită a Creatorului. O admirăm, chiar dacă uneori ne speriem de ea. Suntem și noi în carne păcătoasă și munciți de tot felul de pofte care vor să ne târască în mocirla păcatelor. Avem însă de partea noastră nu numai chemarea Lui, ci și extraordinara putere de transformare pe care a declanșat-o spre noi în dimineața Învierii (Efeseni 1:17-21).

Domnul Isus a predicat răspicat împotriva adulterului și a celorlalte forme de pervertire sexuală (Luca 16:18, Marcu 7:21). Pe de altă parte, în practică, El s-a purtat blând și plin de har cu cei care au arătat părere de rău și au cerut iertare.

Da, se poate să privești o femeie frumoasă fără să dorești să păcătuiești cu ea. Este soția altuia și dorește-i din toată inima să ajungă una din surorile tale din veșnicie.

Daniela Iacobescu mi-a trimis două citate din acest om de excepție care a fost Vasilică Moisescu:

,,Mântuitorul, deși necăsătorit, a apărat cu deosebire instituția familiei, readucând-o la starea pură inițială, din gradina raiului, cu temelia în dragostea dintre un singur bărbat pt.o singură femeie. ”

,,Un adevărat urmaș al lui HRISTOS, de când s-a angajat să Îl urmeze, a acceptat, cu nestamutată hotărâre, de a nu ceda la curvie, nici măcar cu gândul.” (V.V.MoisescuI-PREDICA DE PE MUNTE).

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai