FAMILIA HURMUZACHI

Povestea Bucovinei scrisă de Filip Țopa a apărut în mai multe volume și a fost pusă în evidență în revista Glasul Bucovinei, începând cu anul 2012.

Ce este de remarcat și deosebit de interesant este faptul că autorul a tratat bine documentat istoria familiei Hurmuzachi.

Din acest motiv, vom selecta anumite informații legate de această familie, Hurmuzachi, care a avut o contribuție remarcabilă în istoria Bucovinei.

O parte din aceste informații provin din revista Galasul Bucovinei, nr. 97 din 2018, și au la bază manuscrisul dactiolagriafiat de Filip Țopa din volul al III-lea[1].

A vorbi despre legenda familiei bucovineană Hurmuzachi înseamnă a vorbi despre o istorie politică și culturală a Bucovinei, dar și a României moderne. Evenimentele din perioada 1848-1880 sunt strâns legate de familia Hurmuzachi.

Fig. 1 Stema baronilor Hurmuzachi din 1881

Această familie este foarte veche și are rădăcini adânci în pământul Moldovei. Membrii ei au ocupat ranguri înalte în ierarhia Moldovei și au fost promovați până în Divanul domnesc. Deprinderea cărturărească nu a lipsit acestei familii. La 1760, un membru al ei, vornicul Alexandru Hurmuzachi, a lăsat o culegere de documente istorice.

Membrii familiei aveau moșii întinse în Moldova și în perioada când s-a răpit Bucovina moșiile situate în această parte au fost pentru moment abandonate.

Un descendent al acestei familii, Doxachi Hurmuzachi, vine în Bucovina la 1804, în vârstă de 22 de ani, și se stabilește la Cernauca, lângă Cernăuți, pe moșia ce aparținea familiei încă din anii 1680-1690.

Doxachi Hurmuzachi (1782- 1857) a ridicat la Cernauca o curte boierească și o capelă, pe care le-a înconjurat cu un parc feeric. Legat de Moldova, devine în 1819 căminar, la 1827 vel agă și la 1856 mare vornic. Era înzestrat cu o cultură remarcabilă pentru acele vremuri și cunoștea și limba greacă.

La Cernauca, Doxachi asista în fiecare dimineață și seară la rugăciunile din capela familiei. Aici s-au născut cei cinci fii și două fiice, care au avut parte de o creștere aleasă și datorită soției sale Elena, descendentă din neamul Movileștilor. Pe patul de moarte, Doxachi lasă moștenitorilor un faimos testament, din care menționăm um pasaj: „…Aceste trei datorii sunt: patria, limba și biserica. Românească este țara aceasta în care trăim, câștigată și păstrată cu sângele străbunilor noștri și înzestrată cu drepturi românești. Limba română este sufletul naționalității noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii noștri în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieții. Biserica țării noastre este biserica ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletelor noastre”.

Doxachi Hurmuzachi a lăsat și o carte scrisă de el, intitulată Datoriile arhiereilor și a proistoșilor bisericii, dedicată clerului Bucovinei (1848). Efectul posibil a fost introducerea limbii române la Institutul Teologic din Cernăuți.

Împreună cu soția sa, Elena, au avut, cum am mai spus, cinci fii și două fiice: Constantin, Eudoxiu, Gheorghe, Alecu, Nicole, Eufrosinia și Elisa.

Constantin Hurmuzachi (1811-1869) a trecut la 33 de ani în Moldova, unde a ocupat un loc de frunte în magistratura țării, ajungând ministru de Justiție și președinte al Curții de Casație. A contribuit și la politica de unire a Principatelor. A fost înmormântat la Dulcești, lângă Roman.

Eudoxiu Hurmuzachi (1812-1874), fiind student la Viena, la Facultatea de Drept, a cules și a copiat din arhivele imperiului 3.000 de documente, care au avut rolul să aducă lumină în istoria românilor, privind manevrele misterioase ale cedării arbitrare a Bucovinei către Austria. Perseverent, s-a dus şi la Constantinopol, unde a copiat acte din arhiva Ambasadei Austriece.

Această imensă colecție de documente a fost dăruită Academiei Române și publicată în 7 volume de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii, în colecția de documente care poartă numele lui Eudoxiu Hurmuzachi.

Participă la Revoluția de la 1848 și se înscrie în garda națională din Viena. Este susținătorul autonomiei Bucovinei, opunându-se încorporării acestei regiuni în Galiția. Ministrul Justiției, baronul Alexander von Bach, i-a încredințat traducerea codului civil și al celui penal din limba germană în limba română. A colaborat la ziarul politic Bucovina, care era publicat în limbile germană și română, fiind editat de frații săi Gheorghe și Alexandru. Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galițiene Bucovina într-un ducat a coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți români bucovineni, printre care și Eudoxiu, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae.

În 1861, Eudoxiu a fost ales deputat în Dieta Bucovinei, pentru județul Câmpulung Moldovenesc și Solca. În anul 1862, a fost numit mareșalul Bucovinei de către împăratul Franz Iosif.

Fig. 2 Eudoxiu Hurmuzachi

Eudoxiu Hurmuzachi s-a simțit foarte onorat pentru primirea sa în Academia Română de la București, pe data de 2 august 1872.

Ca semn de recunoaștere a serviciilor sale, împăratul Austriei i-a acordat în 1873 titlul de baron.

Și comunitatea din Câmpulung, drept recunoștință, i-ai ridicat în anul 1860 o movilă de piatră numind-o Movila lui Hurmuzachi.

Gheorghe Hurmuzachi (1817-1882), împreună cu I. G. Sbiera și Alecu Hurmuzachi, înființează o societate în anul 1862, pe care au intitulat-o Reuniunea Română de Lectură din Cernăuți. După 2 ani, aceasta se transformă în Societatea pentru Literatură și Cultură Română, cu scopul de a promova cultura națională.

Tot Gheorghe Hurmuzachi a înființat revista societății cu numele de Foaia, care promova activitatea literară a societății.

A fost deputat al Consiliului Imperial, precum și în Dieta Bucovinei. Căsătorit cu Eufrosina de Flondor, a avut doi copii: Eudoxiu (1845-1931) și Elena, măritată cu Iancu de Zotta.

Fig. 3 Conacul familiei Hurmuzachi de la Cernăuca

El a obținut aprobarea pentru înființarea catedrei de Limba și Literatura Română la Universitatea din Cernăuți.

Frații Hurmuzachi au susținut răspândirea culturii naționale prin invitarea la Cernăuți a unor importante trupe de teatru românești: Fani Tardini (în stagiunile din 1864, 1865 și 1870), Mihail Pascaly (stagiunea 1869) și Matei Millo (în stagiunea 1871).

Alături de frații Hurmuzachi, mulți membri din familiile boierești din Bucovina, precum și intelectuali, au primit cu entuziasm înființarea Societăți pentru Cultură și au sprijinit activitatea acesteia cu donații de bani, cărți, reviste etc.

Nu putem uita rolul acestei familii în timpul Revoluției de la 1848. La moșia Cernăuca s-au adunat cei mai destoinici bărbați pe care i-au avut românii și care s-au refugiat în Bucovina, printre care amintim pe: Al .I. Cuza, Gh. Sion, Vasile Alecsandri, Costache Negri, A. Moruzzi, Alecu Russo, frații Golești, frații Rosseti, Timotei Cipariu, Gh. Barițiu, Iacob Bologa, Aron Pumnul etc. Se poate spune că sufletul unitar românesc s-a născut în casa Hurmuzăcheștilor.

Fig. 4 Palatul Hurmuzachi din Cernăuți, locuit de Eudoxiu Hurmuzachi

Tot la Cernăuca, în sânul familiei Hurmuzachi, a redactat, la 15 august 1848, M. Kogălniceanu o faimoasă petiție: Dorințele Partidei Naționale în Moldova, care astăzi a fost apreciată ca fiind unul dintre cele mai cuprinzătoare programe ale Revoluției române de la 1948.

Trebuie să recunoaștem că această familie din Bucovina a avut un mare rol în păstrarea autenticității neamului românesc pe aceste meleaguri răpite de austrieci, drept pentru care trebuie să-i aducem toată recunoștința noastră.

Ing. Radu Moțoc, 25 aprilie 2022

[1] Glasul Bucovinei , nr. 97 din 2018, Filip Țopa, Povestea Bucovinei, pag. 83-88

Categories: Articole de interes general