În primul capitol al epistolei care se ocupă cu ,,de ce“,  ,,cum“ și ,,pentru ce“ să fie presbiterii, există în cea de a doua parte acest pasaj în care întâlnim expresii surprinzător de dure pentru un apostol al Domnului. La prima vedere, un astfel de om ajuns la maturitate duhovnicească ar fi trebuit atunci și trebuie și acum să fie caracterizat de blândețe și dragoste în toate privințele. Aceasta o știa și Pavel:

,,Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi“ (2 Cor. 12:12).

Observați că ,,răbdarea“ este pusă înaintea semnelor și minunilor în această listă a virtuților apostolice. Cum atunci se explică folosirea unor expresii atât de dure și necaracteristice unui apostol în scrisoarea către Tit?

Pavel spune că unor oameni din Creta ,,trebuie să li se astupe gura“ (1:11), trebuie ,,mustrați aspru“ (1:13), pentru că ,,mintea și cugetul (le) sunt spurcate“ (1:15) și ,,sunt o scârbă: nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună“ (1:16).

Răspunsul la orice nedumerire a noastră este că și răbdarea și disciplina sunt la fel de importante și necesare în activitatea presbiterilor bisericii creștine. Un păstor trebuie să fie blând cu oile și aspru cu lupii, altfel el nu-și împlinește bine slujba. Vai de cel ce face invers, fiind aspru cu oile și tolerant cu lupii. Orice păstor are ,,în dotare“ un fluier și o bâtă strașnică. Fluierul este pentru oi, iar bâta. .. știți voi pentru cine este.

Disciplina este o problemă de sănătate spirituală a bisericii. Lipsa ei este una din semnele că biserica de azi a intrat în epoca Laodicea. Se aud glasuri care scuză neglijarea disciplinei cu texte biblie. Iată doar trei dintre ele:

Unii citează cazul lui Anania și Safira din Faptele Apostolilor 5:1-11, arătând că Cel care aplică disciplina în biserică este Dumnezeu, nu sunt oamenii. O lectură mai atentă însă va scoate la iveală că discipina divină a fost proclamată și aplicată prin apostolii care erau acolo prezenți în carne și oase:

,,Atunci, Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.” (Fapte 5:9).

Alții pretind că disciplina nu este recomandabilă acum și că se va face numai la finalul istoriei, când Dumnezeu însuși o va aplica. Ei citează ca suport Pilda Neghinei din Matei 13:24-30. Acolo, Dumnezeu le interzice robilor să smulgă neghina din grâu:

,,Nu“, le-a zis el, ,,ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,,Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu”. (Mat. 13:29-30)

Oricine citește ,,întreg“ capitolul 13 află că această pildă a fost tâlcuită ucenicilor de însuși Domnul Isus. În interpretarea Lui, ,,țarina“ nu este Biserica, ci ,,lumea“, iar pilda reprezintă programul escatologic al lui Dumnezeu cu judecata de la finalul istoriei, când pământul va fi curățat de nelegiuire pentru a intra în binecuvântata vreme a Împărăției (vezi Mat. 13:36-43).

În sfârșit, există și alții care susțin că Dumnezeu ne interzice în mod expres să facem judecată și disciplină în Biserică. Ei citează acest text ca dovadă:

,,De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu“ (1 Cor. 4:5).

Cine studiază contextul acestei afirmații descoperă însă repede că acolo nu este vorba de păcat, ci despre o problem alimentară! În capitolul următor din aceeași epistolă, apostolul Pavel subliniază obligativitatea de a aplica disciplina în Biserică:

,,În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.“ (1 Cor. 5:12-13).

Toate aceste păreri ale celor care neglijează să aplice disciplina în biserica locală sunt de fapt scuze care acuză și foarte proaste interpretări ale textului biblic.

Din mesajul lui Pavel către Tit este clar că apostolul se aștepta să-i vadă pe Tit și pe presbiterii așezați în biserici punându-i la punct pe cei ce tulbură adunarea sfinților. Această activitate era inclusă în îndemnul generic: ,,Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit“ din Tit 1:5.

Să nu uităm că râvna de păstor pornit să pedepsească lupii și să-și apere oile a mai fost manifestată de marele apostol și față de cei din provincia Galatia:

,,Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!“ (Gal. 5:12).

O traducere ,,neaoșă“ ar suna asemenea urării: ,,Oameni ca voi să se nască, dar să nu se-înmulțească“, apostolul folosind în original verbul a ,,scopi, a emascula, a face famen“. S-ar putea ca expresia folosită de Pavel să aibă o tentă ironică, un fel de ,,dacă tot se taie împrejur, să taie tot ce este acolo, să se scopească singuri“.

Presbiterii trebuie să vegheze asupra turmei Domnului și să aplice disciplina ori de câte ori este nevoie. Aduceți-vă aminte ce le-a spus Pavel presbiterilor din Efes:

,,Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi“ (Fapte 20:28-31).

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai