Tesaloniceni – cap. 5 – Pavel – un apostol preocupat cu maturizarea ucenicilor

În capitolele 4 și 5 din 1 Tesaloniceni, apostolul Pavel ilustrează preocuparea părintească pentru copiii lui în credință, dorind să-i vadă crescând sănătoși în două domenii:  în sfințire și în speranța pentru viitor (nădejde). Oricât ar părea de paradoxal, ambele domenii implică o relație cu … moartea. Sfințirea este creșterea noastră în asemănarea cu Dumnezeu prin mortificarea firii noastre pământești (Rom. 8:13; Gal. 6:8; Efes. 4:22; Col. 3:5), iar nădejdea este cea mai plăcută punte peste moartea fizică.

Sfințirea

Sfințirea este transformarea vieții prin creșterea în asemănare cu Dumnezeu. Ea măsoară gradul în care ieșim de sub puterea păcatului și intrăm sub autoritatea vitală a Duhului Sfânt. Apostolul a văzut foarte clar că cei din Tesalonic, născuți ca oameni în mediul corupt al societății grecești, trebuie să părăsească felul lor deșert de viețuire pe care l-au moștenit de la părinții lor pentru a trăi la înălțimea standardelor divine. Probabil că cea mai „contemporană“ definiție a procesului de sfințire este „calea spre excelență“. Dumnezeu ne iubește așa cum ne găsește, dar ne iubește prea mult ca să ne lase așa cum ne găsește! El vrea să ne scoată din lumea de dărâmături și eșecuri ale păcatului și să ne facă părtași desăvârșirii Lui. Cel mai important verb din prima parte a capitolului patru este „să sporiți“. Nu este suficient că cei din Tesalonic au început bine. Mai este destul loc pentru creștere, pentru excelență. Pavel nu obosește să le repete în scris ceea ce le spusese deja prin viu grai când fusese la ei:

„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta“ (1 Tes. 4:1).

„Dragostea“, care măsoară participarea noastră la sfințirea lucrată de Duhul lui Dumnezeu, trebuia să crească în ei spre desăvârșire:

„Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu …Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea“ (1 Tesal. 4:9-10).

Convertirea este un eveniment care se produce într-o clipă, însă sfințirea este un proces care durează toată viața! Înainte de a ajunge în cer, cei din Tesalonic aveau nevoie să iasă din obiceiurile păguboase pe care le deprinseseră în societatea grecească.

Etica familiei creștine

Prima schimbare de caracter și comportament în convertiții din Tesalonic trebuia să înceapă cu cărămida de bază a societății, familia.

„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu“ (1 Tes. 4:1-5).

Grecii duceau o viață destrăbălată plină de abuzuri carnale, după chipul și asemănarea „zeilor“ la care se închinau. Olimpul lor era plin de „năluci“ care personificau pornirile păcatelor din trupurile lor. Bahus era zeul beției, Diana și Afrodita patronau vânătoarea și sexul. Iată o scurtă descriere a sistemului religios al grecilor, preluată prin Internet de pe CreștinOrtodox.ro:

„În perioada străveche, locuitorii Greciei și ai insulei Creta par să fi adorat Pământul Mamă, ca zeiță a fecundității dar și a reîntoarcerii finale. Din cercetările savanților putem spune că exista un cult la Cnossos și Pylos și că era adorată o divinitate a naturii și a animalelor, Potnia Teron. Apar treptat date despre zeități ca Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Atena, Ares, Hermes, Dyonisos.

Zeus era zeul suprem al grecilor, părintele zeilor și al oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuiește pe vârful muntelui Olimp, vârf care era socotit a fi în cer, și tot ca zeu al cerului, el este stăpânul norilor, al ploii, al zăpezii, al tunetului și al fulgerului, fiind reprezentat cu un fulger în mână. Ca zeu al luminii, Zeus vede toate, nu-i scapă nimic. El supraveghează împlinirea justă a angajamentelor, respectarea dreptății, împlinirea obligațiilor conjugale. El protejează familia, patria, cetatea. Mitologia a întunecat figura măreață a lui Zeus, atribuindu-i o seamă de aventuri amoroase cu totul imorale.

Hera este personificarea feminină a cerului, în special a cerului nocturn. Ea este soră și soție în același timp a lui Zeus, împărțind cu acesta puterea. Este zeița femeilor și a căsătoriei.

Atena (Athena, numită și Palas Athena) este, dintre toate zeitățile panteonului grecesc, cea mai apropiată de Zeus, ca una ce este născută, fără mamă, direct din capul lui și întrupând o parte din însușirile tatălui sau. Ea conduce armatele la victorie și tot ea prezidează la încheierea păcii. Și Ares este zeul războiului, dar acesta este un zeu sângeros, iubind vărsarea de sânge pentru vărsarea de sânge însăși. Atena este înțeleaptă, prudentă, duce luptele la bun sfârșit, apoi prezidează operele din timp de pace: adunările din agora (piața publică), ședințele senatului etc. Ea protejează munca, meseriile, artele.

Apolo (Apollo) este unul dintre cei mai importanți zei ai grecilor. Numele său înseamnă soarele „strălucitor”. De la început Apolo a fost o zeitate pastorală. În general însă el este cunoscut ca zeu al poeziei și al artelor.

Artemis este zeița fecundității, a castității și a iubirii legitime. Ca soră a lui Apolo împărtășește unele din însușirile acestuia, ca de exemplu aceea de a feri pe oameni de boli, dar este în stare și să provoace epidemiile și să omoare cu repeziciune mai ales femei. Identificându-se cu zeitățile lunare Hecate și Selene, ea apare ca zeiță a luminii nocturne, zeiță care iubește locurile retrase, întunecoase.

Hermes era socotit zeu al vântului, al comerțului, al câștigului rapid, al artei de a trage profit în dauna altuia. Tot el este și zeul drumurilor.

Hefaistos este în panteonul grecesc zeul focului, în special al focului din adâncul pământului. Mai târziu, în poemele homerice, apare ca meșterul iscusit care clădește palatele zeilor și făurește toate obiectele de confort și de podoabă ale zeilor; la care, firește, se folosește în primul rând focul.

Afrodita, soția lui Hefaistos, după altă versiune soția lui Ares, zeul războiului, este zeița iubirii senzuale.

Poseidon, zeul mărilor, fratele lui Zeus, este de asemenea una dintre zeitățile importante ale panteonului grecesc ca și Atena zeiță a înțelepciunii.

În lumea subpământeană locuiau: Hades (fratele lui Zeus), zeițele Persefona și Hecate.

În secolele al Vll-lea și al Vl-lea î. Hr. a luat un mare avânt cultul eroilor, care erau fie personaje omenești îndumnezeite, fie zei decăzuți. Ei erau socotiți în general ca fiind născuți din căsătoria între un zeu și o pământeancă sau un pământean și o zeiță. Majoritatea eroilor proveneau din personalități istorice de mare însemnătate, strămoși care au întemeiat o colonie ori au adus importante servicii cetății și a căror amintire a luat cu vremea înfățișarea unei apoteoze. Unii dintre eroi ajungeau să fie asimilați întru totul cu zeii.

Cel mai cunoscut este eroul Prometeu, care la origine a fost un zeu al focului. Prometeu fură focul din fierăria lui Hefaistos și-l aduce oamenilor. Pentru toate acestea, Zeus îl pedepsește să stea încătușat de o stâncă în Caucaz și un vultur să-i mănânce zilnic ficatul, care creștea la loc în timpul nopții. Mitul prometeic a fructificat o întreagă literatură în antichitate și în epocile modernă și contemporană, Prometeu devenind simbolul eroului care se sacrifică pentru binele omenirii.

Dintre ceilalți eroi amintim pe Teseu, care a omorât Minotaurul – monstru căruia atenienii trebuiau să-i sacrifice din nouă în nouă ani câte șapte tineri și șapte fecioare – pe Ahile, pe Menelau, pe Diomede, etc.“

După cum se poate vedea, grecii și-au inventat patroni supranaturali care să le justifice viciile. Familiile lor erau neafectate de libertinajul sexual pentru că instauraseră un sistem social care să le dea stabilitate. Nevestele puteau fi schimbate în mod „civilizat“, iar întreținerea amantelor era ceva foarte public și la modă. Iată ce ne spune Demostenes despre reglementarea raporturilor sexuale în Grecia timpului său:

„Noi plătim prostituate pentru plăcere, ținem amante pentru satisfacerea nevoilor de fiecare zi ale trupului și avem soții pentru nașterea de copii și pentru buna administrare a casei“.

Nevestele grecilor mai erau numite și „matroane“ („femei de frunte“ în Faptele Apostolilor 17:4). Trecute de vârsta medie și neglijate de bărbații lor, ele se revanșau prin influența mare în treburile obștei și prin întreținerea unor relații păcătoase cu „campionii“ jocurilor sportive de atunci. O matroană rămasă văduvă își cumpăra uneori un soț tânăr sărac. După moartea ei, soțul trecut de floarea vârstei își lua o nevastă tânără,  ș.a.m.d. Seneca  a scris: „Femeile se mărită ca să divorțeze și divorțează ca să se mărite“. Castitatea era aproape o virtute moartă.

Dacă plasați tesalonicenii pe fundalul acesta veți înțelege foarte repede de ce le-a scris Pavel ceea ce le-a scris și de ce sfințirea trupului și a familiei era așa de prioritară.

Etica muncii și a comerțului

O altă prioritate a fost scoaterea creștinilor din obiceiurile corupte legate de muncă și de comerț. Grecii erau campionii comerțului mondial. Aceasta n-ar fi fost rău, dacă n-ar fi însemnat și că profitul lor era derivat dintr-un sistem de necinste și camătă. Pavel le repetă ceea ce le spusese deja: relațiile dintre ei trebuiau să fie de-acum de o cu totul altă natură:

„Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v’am spus şi v’am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne -a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v’a dat şi Duhul Său cel sfînt“ (1 Tes. 4:6-8).

Ca să poată supraviețui neîntinați de „sistem“, convertiții la creștinism sunt îndemnați să se considere intrați într-o familie de „frați“ și „surori“, care pot să-și înființeze o viață comunitară distinctă și separată de cea coruptă:

Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni“ (1 Tes. 4:9-12).

Realitatea acestei „societăți noi“ s-a generalizat pretutindeni pe unde au apărut biserici. Așa cum vom vedea însă, unii din convertiții creștini din Tesalonic, înțelegând greșit venirea Domnului, profitau de viața comunitară, nu munceau și se ocupau „cu nimicuri“. Îndeletnicirea era foarte „la modă“ în Grecia. Pavel va vedea la Atena că „… toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou“ (Fapte 17:14).

Grecii trăiau numai pentru „plăcere“, fie ea la nivelul trupului, fie ea la nivelul sufletului. Ei credeeau că munca, mai ales munca fizică, era degradantă și trebuia repartizată cu precădere sclavilor. Evreii, pe de altă parte, educați prin prevederile Vechiului Testament vedeau munca drept o parte intrinsecă a vieții, o asemănare cu Dumnezeu în responsabilitate, preocupare și pasiuni, o îndeletnicire virtuoasă și plină de satisfacții.

Când l-a făcut pe Adam, cel dintâi om, Dumnezeu nu l-a pus să-și dea doctoratul în filosofie cu o dizertație despre diferența dintre bine și rău, ci l-a așezat în Eden ca să fie grădinar. Toate activitățile legate de muncă din Scripturile evreiești erau la fel de meritorii, fie ele fizice sau intelectuale, fără deosebire. Apostolul Pavel caută să introducă acest fel de gândire și în tânăra biserică din Tesalonic. El le spune că ținta lor trebuie să nu mai depindă de nimeni din afară. Orice creștin sănătos trebuie să se întrețină singur și să fie gata să dea ajutor celor din jur care nu o pot face. Tema aceasta va fi reluată de apostol în cea de a doua scrisoare către tesaloniceni (2 Tes. 3:6-14). Principiul va fi amintit apoi tuturor celorlalte biserici născute în contextul social grecesc:

„Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit“ (Efes. 4:28).

„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: Este mai ferice să dai decât să primeşti“ (Fapte 20:33-35).

Spre deosebire de religia și filosofia greacă, creștinismul a ridicat munca la rang de virtute duhovnicească. Clădind pe Vechul Testament, apostolii au spus pretutindeni că munca este îndeletnicirea pe care o pregătise Dumnezeu pentru om încă dinaintea „căderii“. Lumea trebuie văzută drept „ogorul“ lui Dumnezeu, iar orice activitate trebuie făcută „ca pentru Domnul“, fie că este făcută cu vorba sau cu fapta“ (Col. 3:23). Este interesant că expresia atribuită Domnului Isus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“ nu apare nicăieri în textul celor patru Evanghelii. Ea este o dovadă că în lumea de atunci mai circulau încă fragmente din predicile rostite de Domnul Isus, iar apostolul Pavel avea cunoștință despre ele.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: