.

„Dacă vrei să afli caracterului cuiva, cere-i părerea despre un altul.“

Întâlnirea cu Saul nu s-a produs într-una din cele mei fericite zile din viața lui Samuel. Asta nu l-a împiedicat însă pe Samuel să noteze cu obiectivitate marile calități pe care le-a avut acest tânăr.

Saul a avut nevoie de un „văzător“, dar nu și-a închipuit că Samuel va vedea așa de adânc în inima lui și va fi în stare să dea pe față atâtea lucruri ascunse.

Ceea ce scrie Samuel despre Saul poate fi considerat un studiu psihologic, o analiză de personalitate, un portret personal pedagogic, ale cărui lumini și umbre ne sugerează mesaje cu o foarte înaltă valoare spirituală.

Primul mesaj de felul acesta este că până și cele mai reușite exemplare umane sunt insuficiente în ochii lui Dumnezeu. Ca să poată face lucrarea lui Dumnezeu, chiar și celui mai strălucit dintre noi îi trebuie … schimbată inima.

Sigur, Saul nu poate fi un exemplu care să ilustreze nașterea din nou. Orice lucrare a a Duhului din Vechiul Testament pălește în comparație cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi la Rusalii. Totuși, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Saul este o ilustrație despre importanța lucrării Duhului lui Dumnezeu în viețile noastre.

Saul înainte de Samuel

Samuel începe prin a ne spune că Saul a fost, în statură și caracter,  unul din cei mai dotați oameni din Israel.

Saul a fost frumos la înfățișare:

„Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime dela umăr în sus“ (1 Samuel 9:1-2).

Saul a fost însă frumos și în caracter. Era un băiat ascultător de tatăl său:

„Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: ,,Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele“ (1 Samuel 9:3).

Tatăl său n-a trebuit să-l roage de două ori, iar Saul n-a ezitat, nu s-a plâns, nu i-a sugerat tatălui său să trimită două slugi (că doar de-aia avem sluji, nu!) după măgărițe, că el este ditamai fiu în casa lor! O frază scurtă a fost de ajuns. Ascultarea imediată a lui Saul este o pildă pentru toți copiii din toate timpurile.

Saul era însă nu numai ascultător, ci și iubitor. El se identifică nu numai cu dorințele tatălui său, ci și cu sentimentele din inima lui, urmârind să nu-l supere cu nimic:

„Saul a trecut prin muntele lui Efraim, şi a străbătut ţara Şalişa, fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit. Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: ,,Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi“ (1 Samuel 9:4-5).

Saul este destul de smerit ca să asculte de părerea unei slugi, dar și suficient de evlavios ca să știe că nu se poate apropia oricum de un om al lui Dumnezeu:

„Sluga i-a zis: ,,Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.“ Saul a zis slugii sale: ,,Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?“ Sluga a luat din nou cuvântul, şi a zis lui Saul: ,,Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.“- Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ,,Haidem, să mergem la văzător!“ Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător.-  Saul a zis slugii: ,,Ai dreptate; haidem să mergem!“ Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu (1 Samuel 9:6-10).

Samuel introduce aici un mic eveniment ca să arate că, deși era frumos și ar fi putut să fie atras în relațiile cu fetele, care erau probabil moarte după el, Saul a fost un tip serios:

„Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete cari ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: ,,Aici este văzătorul?“  Ele le-au răspuns: ,,Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălţime. Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.“  Şi s-au suit în cetate“ (1 Samuel 9:11-14a).

Alți băieți ar fi uitat de văzător când ar fi văzut fetele și nu s-ar mai fi preocupat de măgărițe. Nu însă Saul! Deși putea trece ușor peste amănuntul acesta, Samuel ține neapărat să-l noteze. Este o „tușă“ importantă în portretul pe care îl pictează.

Ultima trăsătură de caracter pe care ține să o sublinieze Samuel la Saul, ca o pregătire a contrastului despre care va vorbi mai târziu, este modestia. Iată cum a reacționat el la aflarea veștii comunicate de Dumnezeu prin Samuel:

„Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“ (1 Samuel 9:21).

Un tânăr frumos la chip, ascultător, iubitor de părinți, smerit, evlavios și modest! Care tată nu și-ar fi dorit un astfel de fiu în Israel? Care fată nu și-ar fi dorit un astfel de soț? Cu toate acestea, Samuel ne spune că Dumnezeu a privit spre Saul ca spre ceva ce trebuia schimbat în bine. Dumnezeu nu se uită ca oamenii la înfățișare și la lucrurile care izbesc privirea, ci se uită la inimă. Ca să intre în slujba Domnului, Saul avea nevoie de o inimă „nouă“, pe care numai Dumnezeu i-o putea da:

„Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi prefăcut într-alt om. …  De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, … “ (1 Samuel 10:5-6; 9-12).

Oare ce vrea să ne spună „pedagogul“ Samuel prin aceasta? Succesiunea de evenimente din viața lui Saul ne arată că omul are în firea pământească și lucruri frumoase. Suntem făcuți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu“ și păstrăm încă lucruri frumoase în caracterul nostru, puse acolo de Dumnezeu. Chiar și oamenii fără Dumnezeu pot fi oameni „de caracter“. N-ați auzit spunându-se despre cineva că: „Este mai bun ca zece pocăiți“ ?  Multe fete naive și mulți părinți ușuratici s-au luat după această frumusețe de suprafață și au plătit amarnic mai târziu.

Dumnezeu nu se încrede în frumusețea naturală.  Firea pământească nu poate fi îmbunătățită, ci doar răstignită. Când a înflorit în toată urâciunea ei în Saul, firea pământească l-a desfigurat complet, făcându-l un om mândru, un om obraznic, un om nerespectuos față de Dumnezeu, neascultător față de voia Domnului, un om ucigaș, un om idolatru chinuit de un duh rău și, în final, l-a făcut să se sinucidă.

Concluzia sugerată de Samuel este că Dumnezeu vrea să ne dăruiască o natură dumnezeiască prin lucrarea Duhului Sfânt: „Vei fi prefăcut într-un alt om“ (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă“ (10:9). Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu și nu pot face nimic pentru ea.

Categories: Samuel, Studiu biblic