Duminica trecută am văzut din Scriptură că Dumnezeu este complet liber și capabil să-Și împlinească planul etern pe care l-a stabilit după propria Sa bună plăcere. Psalmul 135:6 spune: „Orice îi place Domnului, aceea face, în ceruri și pe pământ.” El este întotdeauna suveran, făcând mereu exact ceea ce Îi place, pentru că nu Își încalcă niciodată propria natură. Natura Sa, voia Sa și suveranitatea Sa sunt perfect legate între ele, împreună cu toate atributele Sale. El este Cel Preaînalt care stă pe tronul universului și conduce totul „după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)! Aleluia!

În Isaia 46:10b El spune: „Sfatul Meu va rămâne în picioare, și voi face tot ce-Mi place”, iar în Maleahi 3:6 El spune: „Eu, Domnul, nu Mă schimb.” Nu există nimeni și nimic care să-L poată schimba, să-L constrângă sau să-L împiedice în vreun fel! El are toată autoritatea și toată puterea. Niciunul dintre noi nu-L va auzi vreodată spunând: „Te rog, fă asta dacă vrei”. 

Trebuie să înțelegem foarte bine că nu este neapărat vorba despre ce ne place nouă în firea noastră căzută, ci despre ce Îi place Lui! Și dacă umblăm suficient de aproape de El, ceea ce Îi place Lui ajunge să ne placă și nouă! El nu cere niciodată sfatul nimănui! „Petru, pot să fac asta?” El nu trebuie să ceară permisiunea nimănui, pentru că El este autoritatea supremă. Când El spune: „Asta trebuie făcută în felul acesta!”, putem fi absolut siguri că nimeni nu poate schimba ceea ce a spus El!

În Isaia 44:6, El spune: „Eu sunt Cel dintâi și Eu sunt Cel de pe urmă; în afară de Mine nu este alt Dumnezeu.” Divinitatea Îi aparține numai Lui. Și exact asta ne spune Biblia în Coloseni 1:16-17 despre Domnul Isus Hristos: „Căci prin El [Isus Hristos] au fost create toate lucrurile, în ceruri și pe pământ, cele vizibile și cele invizibile, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități – toate lucrurile au fost create prin El și pentru El. Și El este înaintea tuturor lucrurilor, iar în El toate lucrurile se țin împreună.” Acesta este Isus, și asta este ceea ce este El! În Hristos Isus se află toată puterea și autoritatea de a aduce creația la existență, și exact asta este ceea ce a făcut El! Toate lucrurile au fost create prin Isus și pentru Isus, iar în Isus toate lucrurile sunt ținute împreună, căci El este scopul creației. Și în Ioan 10:30, Isus Însuși a declarat: „Eu și Tatăl suntem una”!

Nu numai că Dumnezeu are autoritate deplină să poruncească, dar are și puterea deplină de a-Și îndeplini poruncile! Nimic nu scapă de sub controlul Său, El nu este niciodată luat prin surprindere, ci totul se desfășoară exact așa cum a prevăzut și a plănuit El, așa cum și-a propus în Hristos Isus din veșnicie.

Dar ce ne spune realitatea vieții pământești? Cum trăim noi, ca oameni creați după chipul lui Dumnezeu, în relație cu El? Dumnezeu ne vede din perspectiva completă a cerului… se gândește oare vreunul dintre noi că Dumnezeu spune în inima Sa: „Uite, am pierdut controlul asupra lor, au făcut un vițel de aur, dansează nebunește în jurul lui de parcă și-au pierdut mințile, fac multă zarvă și îngenunchează în fața lui, pretinzând că acea născocire malefică a lor sunt Eu!”

Ei bine, nu știm ce a spus Dumnezeu în inima Sa la Muntele Sinai, dar știm ce nu a făcut! I-a ucis pe toți pe loc? Nu, El este suveran să aleagă ce face. Suveranitatea lui Dumnezeu este dreptul Său absolut și nelimitat de a decide când, cum și ce să facă. Aceasta Îi permite să acționeze sau să nu acționeze. El este suveran să aleagă ce va face, dacă va face ceva.

În suveranitatea Sa, El permite lucruri și evenimente pe care altfel nu le-ar aproba; El permite păcatului să existe – așa cum vedem atât de bine în jurul nostru – deși El nu aprobă niciodată păcatul. Păcatul este complet împotriva naturii Sale! El îl detestă, și totuși îl lasă să existe pentru moment.

Întreaga omenire a fost infectată și afectată de păcat, iar întreaga creație suferă ca urmare a păcatului. De ce ar rămâne Dumnezeu tăcut când vede ce se întâmplă? Habacuc 1:13 spune: „Tu, care ai ochi prea curați ca să vezi răul și nu poți privi nedreptatea, de ce privești fără să faci nimic la trădători și rămâi tăcut când cel rău îl înghite pe omul mai drept decât el?” Așadar, ochii lui Dumnezeu sunt atât de puri încât El nici măcar nu poate privi răul, și totuși El decide să-l permită! El nu este autorul acestuia, dar, în suveranitatea Sa, El permite ca acesta să existe! Mințile atâtor teologi explodează în fața acestui fapt. Cum se poate așa ceva? Aceasta este o ecuație atât de complicată pentru mințile noastre slabe de oameni!

Într-adevăr, Dumnezeu ar fi putut preveni păcatul, dar asta ar fi însemnat să ne priveze complet de liberul arbitru. Întrebarea era: „Ar putea El să fie slăvit la fel de mult prin ființe perfect programate, care sunt forțate și obligate în mod irezistibil să-L slăvească? Ar putea El să fie slăvit prin ființe care nu au de ales decât să-L slăvească?” Absolut nu! De ce am venit astăzi să ne intalnim aici, când am fi putut foarte bine să mergem pe terenurile de fotbal de la periferia Temeculei? Oare pentru că El este un programator care a scris un cod astfel încât noi, ca niște computere, nu avem altă opțiune decât să-l executăm? Oare pentru că noi, ca niște mașini de calcul, scanăm codul și îl executăm, îndeplinind o sarcină sau o serie de sarcini? Dacă Dumnezeu ar fi vrut să aibă computere pe care să le programeze, ar fi poruncit: „Să fie computere!” Nu a făcut acest lucru pentru că nu-I face plăcere să fim precum computerele! Într-adevăr, El ar fi putut împiedica păcatul, dar atunci nu am fi avut niciun liber arbitru, nici măcar o urmă din acesta! Am fi fost simple mașini programate să execute automat secvențe de operații aritmetice sau logice și să umblăm ca niște „zombi sfinți”! Dar Dumnezeu este cel mai mult slavit în noi toți cei care Îl slăvim de bunăvoie, din toată inima, fără a fi constrânși în vreun fel!

Acum, putem înțelege de ce păcatul există în această lume și de ce Dumnezeu îl permite? Nimic nu se poate întâmpla vreodată fără permisiunea lui Dumnezeu și nimic nu poate exista dacă Dumnezeu nu permite să existe! Dar dacă ceva există, Dumnezeu are un motiv sigur pentru ca acel lucru să existe! Păcatul este o necesitate în ceea ce Dumnezeu realizează, altfel El nu l-ar fi permis! Păcatul ne obligă, ca ființe morale, să facem alegeri. În cele din urmă, Dumnezeu nu vrea să-L cinstim legându-ne cu lanțuri de fier de gât, astfel încât să-I cântăm „Osana”, ci vrea să-L cinstim în duh și în adevăr! Asta este ceea ce Îl slăvește!

Faptul că Dumnezeu are o voință permisivă este absolut real. De-a lungul întregii noastre vieți experimentăm voința Sa permisivă. Zilnic, ni se permite să luăm sute sau chiar mii de decizii, iar destul de multe se dovedesc a fi rele sau chiar foarte rele. “Să mănânc acest lucru delicios plin de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză, zahăr, dioxid de titan, stabilizatori, și coloranți artificiali? Chiar are un gust atât de bun…” Dar, din păcate, mai devreme sau mai târziu, trebuie să plătim un preț… urmează consecințe grave.

Cu mare părere de rău trebuie să recunoaștem că nu prea avem mare succes în luarea deciziilor noastre. Dar Dumnezeu este Cel care triumfă perfect în fiecare dintre deciziile Sale! El nu ia niciodată o decizie greșită! Nu poate! Uneori, la sfârșitul anumitor încercări, putem vedea cel mai mare bine pe care Dumnezeu l-a adus. Acest lucru s-a văzut clar în viața lui Iosif. De ce ar fi permis Dumnezeu ca Iosif, care era cu totul nevinovat, să fie vândut de frații săi traficanților de sclavi ismaeliți pentru douăzeci de arginți, astfel încât să ajungă în Egipt și apoi la curtea faraonului? Și de ce ar fi permis Dumnezeu atâtea greutăți în viața unui om care I-a fost atât de ascultător? Cunoaștem istoria sa și ne este clar că Dumnezeu a permis acea lungă serie de răutăți îndreptate împotriva acestui om pentru un bine și mai mare. Iar în Geneza 50:20 aflăm care a fost acel bine și mai mare. Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi ați avut intenții rele împotriva mea, dar Dumnezeu a întors asta spre bine, pentru ca mulți oameni să fie păstrați în viață, așa cum sunt astăzi.”

Deși Dumnezeu permite răului să se manifeste, El îi impune cu siguranță anumite limite și îl permite doar pentru o perioadă specifică de timp. Așa cum vedem în Iov, Dumnezeu îi dă lui Satana libertate de acțiune, dar îi stabilește limite stricte. El i-a spus lui Satana: „Iată, tot ce are [Iov] este în mâna ta. Numai împotriva lui să nu-ți întinzi mâna” (Iov 1:12). Uau, Dumnezeu i-a dat lui Satana un câmp imens de acțiune! Dar putem vedea aici și faptul că răul, asemenea unui câine turbat, este ținut în lesă, astfel încât să nu poată ajunge pretutindeni. El poate lătra sau chiar mușca ca un câine sălbatic, dar nu ne poate sfâșia în bucăți. Cu toate acestea, suntem foarte nedumeriți de faptul că Dumnezeu ar permite unui om atât de neprihănit precum Iov să sufere din cauza a ceea ce pare a fi o dispută între Dumnezeu și Satana! Tot ce putem spune este: „Dumnezeu este suveran și face cum dorește, iar dacă vreodată credem că Îl înțelegem pe deplin, ar trebui să ne mai gândim încă o dată”!

Așa cum am văzut, Dumnezeu acționează în conformitate cu natura Sa pentru a-Și atinge scopul. Motivele Sale depășesc capacitatea noastră limitată. Din când în când, putem observa chiar și în această viață pământească unele beneficii clare care decurg din voia permisivă a lui Dumnezeu cu privire la rău. De exemplu, Iov a fost acuzat de cei trei „foarte buni” prieteni ai săi că a făcut ceva atât de teribil de păcătos, încât Dumnezeu n-a putut decât să-l pedepsească foarte aspru. Acest tip de gândire se înscrie în doctrina „teologiei retribuției”.… și este complet greșită!

Nimeni nu poate stabili cine este drept sau rău observând dacă altcineva este vizibil binecuvântat sau blestemat în această viață pământească! De ce ar permite Dumnezeu ca nenumărați martiri să fie arși de vii pe rug pentru credința lor în Hristos? Oare pentru că erau blestemați? De ce ar permite Dumnezeu ca Pavel să fie decapitat în timpul domniei lui Nero și de ce ar permite ca Petru să fie crucificat? Răspunsul este că nu orice faptă primește pedeapsa sau răsplata cuvenită în această viață! Dar stai puțin, nu intră asta în contradicție cu afirmația biblică „ce semeni, aceea vei culege”? La fel ca prietenii lui Iov, mulți “creștini” cu gândirea îngustă și înșelați – și, din păcate, trebuie să admit că există destul de mulți… – ne aruncă acuzația că, dacă nu suntem automat „binecuvântați pe pământ” într-un anumit domeniu al vieții noastre, este pentru că am făcut sau facem ceva greșit. „Nu ești binecuvântat în căsnicia ta pentru că ai făcut asta sau aia…” „Nu ești binecuvântat financiar pentru că nu ai participat la această acțiune caritabilă anume, sau pentru că nu ai dat 10% din venituri lui Popoff… și nu ai sărutat papucii sfinți ai Papei”. Acest tip de acuzație sugerează: „Uită-te la mine…, Dumnezeu mi-a dăruit o căsnicie atât de fericită, încât pășesc doar printre nori, sau Dumnezeu mi-a revărsat toți acești bani cu elicopterul pentru că am făcut atâtea lucruri cum trebuie. Până și El a fost așa de impresionat de ceea ce am făcut, încât a considerat că merit să fiu binecuvântat în acest fel!” Ce afirmație nesăbuită! Da, „culegi ce semeni”, iar Pavel explică mai departe: „Nu vă lăsați înșelați: Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. ” (Galateni 6:7-8). Amin.

Conform hotărârii Sale suverane, Dumnezeu a hotărât ca Iov să fie binecuvântat pentru tot restul vieții sale pământești cu o moștenire dublă, iar nouă tuturor ne rămâne încă să vedem bogățiile binecuvântărilor cerești pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru el. Prin Iov, vedem cum Dumnezeu a folosit răul și l-a transformat în bine și cum L-a transformat pe Iov într-unul dintre cei mai eficienți oameni ai Săi. În cele din urmă, Iov a mijlocit înaintea lui Dumnezeu în favoarea celor trei prieteni ai săi, care l-au acuzat atât de nedrept încât au devenit înverșunați dușmani ai săi. În mod uimitor, Iov a îmbrățișat caracterul mântuitor al lui Hristos și i-a iubit pe „prietenii” săi transformați în dușmani, mijlocind pentru ei!

Este adevărat că uneori vedem foarte clar motivul pentru care Dumnezeu acționează, cum ar fi în cazul Sodomei și Gomorei, dar de multe ori motivul Său nu ne este atât de clar. Anul acesta, o serie de cutremure puternice a lovit Turcia și Siria. După primul șoc raportul a fost 325.522 de clădiri prăbușite în Turcia și Siria si peste patru milioane avariate, ucigând și mutilând multimi de oameni. Da, știm, dezastrele naturale sunt rezultatul legilor naturii în acțiune, iar cutremurele din Turcia și Siria au fost rezultatul deplasării structurii plăcilor tectonice. Mai mult sau mai puțin, credem că înțelegem mecanismul acestora… Dar ar fi putut Dumnezeu să împiedice acest lucru să se întâmple? Absolut!

Coloseni 1:17b afirmă că în Isus Hristos „toate lucrurile se țin împreună”. A fost această catastrofă în cadrul voinței permisive a lui Dumnezeu? Absolut! A fost această catastrofă naturală o pedeapsă din partea lui Dumnezeu? Nu știm, dar cel mai probabil nu a fost! Tot ce știm cu siguranță este că păcatul ne afectează și ne infectează nu doar pe noi, ca ființe umane, sau pe ființele spirituale cerești care au căzut, ci afectează în mod continuu întreaga creație. Romani 8:19-21 spune: „Căci creația așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creația a fost supusă deșertăciunii, nu de bunăvoie, ci din cauza Celui care a supus-o, în speranța că însăși creația va fi eliberată din robia putrezirii și va dobândi libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu.” Tot ceea ce există în creație este supus „deșertăciunii” și „robiei putrezirii”.

Ce lucru bun poate rezulta din dezastre? Cel mai important este că Dumnezeu ne atrage atenția; El ne determină să ne gândim cu adevărat și să ne reevaluăm prioritățile. Cel mai mare bine este atunci când oamenii se întorc la Dumnezeu prin credința mântuitoare în Hristos, iar Dumnezeu are căile Sale proprii pentru a Se face cunoscut!

Mulți se întreabă: „De ce permite Dumnezeu ca lucruri rele să se întâmple oamenilor buni sau chiar celor nevinovați?” Poate vreunul dintre noi să ofere un răspuns complet și pe deplin adecvat? Trebuie să recunosc că, la fel ca în cazul „misterului nelegiuirii”, acest lucru mă depășește cu mult. Pot spune că, întrucât niciunul dintre noi nu posedă atributele infinite ale lui Dumnezeu, atâta timp cât trăim încă pe acest pământ, nu vom avea răspunsul exact pe care numai El îl are! Tot ce știu este că, pe baza învățăturii Scripturii, El este suveran, iar tot ce se întâmplă trebuie, cel puțin, să fie îngăduit de El, dacă nu chiar cauzat direct de El.

În primul rând, termenul „om bun” este relativ. Romani 3:2 spune că „toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu”. 1 Ioan 1:8 spune: „Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine, și adevărul nu este în noi.” Așadar, vorbind din perspectiva divină, cât de „bun” poate fi un păcătos? Isus Însuși a spus: „Nimeni nu este bun decât Dumnezeu singur”!

În al doilea rând, trăim într-o lume căzută, plină de nedreptate, ură și dispreț față de Dumnezeu și de semenii noștri. Așadar, nu numai că nu suntem buni în noi înșine și prin noi înșine, dar trăim într-o lume rea. De multe ori suferim ca urmare a păcatului nostru sau a păcatului semenilor noștri, iar alteori suferim din cauza creației căzute în care trăim.

A vedea oameni suferind este devastator emoțional, dar a vedea copii nevinovați suferind ne frânge cu adevărat inima. Ei sunt cei mai apropiați de inocență pe care îi putem vedea vreodată în această lume. Și totuși, toți suntem moștenitori ai naturii căzute a lui Adam. Este atât de tragic că copiii nevinovați suferă din cauza păcatului doar pentru că lumea în care trăim este păcătoasă, chiar dacă ei înșiși nu au avut încă ocazia să păcătuiască. Acest lucru dovedește cât de adâncă este căderea care există în întreaga creație! Iar unul dintre efectele acestei căderi este nedreptatea și suferința fără sens pe care le vedem din perspectiva noastră umană.

Suferința provocată de necredincioși nu este niciodată la fel de grea ca suferința provocată de cei care se declară credincioși! Numai Dumnezeu cunoaște profunzimea suferinței fraților noștri creștini pentru credința lor, provocată de frații falși și de religiile instituționalizate care se numesc „creștine”. Numai Dumnezeu cunoaște suferința îndurată de adevărații credincioși care au fost torturați, închiși, arși de vii pe rug de către Inchiziție și de către cei care pretindeau că aparțin Bisericii.

Un creștin poate îndura mari suferințe din partea autorităților pământești, dar nu există suferință mai mare decât cea provocată de cei care se declară creștini. În bisericile de astăzi există „ucigași de creștini”, bârfitori conduși de poftele lor firești. Dumnezeu, care cunoaște exact fiecare fir de păr de pe capul nostru și care nu permite ca vreun fir de păr să cadă fără știrea Lui, știe exact ce fac acești așa-ziși creștini copiilor Săi, și El îi va răsplăti pe măsură.

Da, lucruri rele se întâmplă mereu creștinilor și celor nevinovați în această lume căzută, iar Dumnezeu permite ca asta să se întâmple din motive pe care El le cunoaște! Dar noi, ca și credincioși, nu ne descurajăm când vedem acest rău. Lumea aceasta va trece repede, iar noi avem viața veșnică în Hristos.

Așa cum spune Pavel în 2 Corinteni 4:17–18: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” În comparație cu slava veșnică, Pavel considera suferințele sale foarte grele doar ca „întristări uşoare de o clipă” și, într-adevăr, așa sunt! Privite în sine și separat, suferințele sunt devastatoare și sfâșietoare, dar când sunt privite în lumina „greutății veșnice a slavei”, ele sunt ușoare. Și, de asemenea, în timp ce suferințele sunt trecătoare, slava este veșnică!

Ispitiți și încercați, adesea ne întrebăm

De ce trebuie să fie așa tot mereu;

În timp ce alții trăiesc în jurul nostru,

Niciodată deranjați, deși greșesc.

În veșnicie vom afla mai multe despre toate acestea,

În veșnicie vom înțelege de ce;

Fi vesel, fratele meu, trăiește în lumină,

Vom înțelege totul în curând.

Nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm în această viață dacă suntem copiii Lui, răscumpărați cu cel mai mare preț posibil, plătit în întregime, odată pentru totdeauna, direct de El Însuși. Să fim încurajați de faptul că El este suveran — mereu liber să facă ceea ce Îi place, că El ne iubește, că are grijă de noi și că facem parte din planul Său etern. Am primit ce este cel mai bun, pentru că ne aflăm în cel mai binecuvântat plan suveran al Său. Amin.

Binecuvântările Domnului,

Daniel

Categories: Studiu biblic, Teologice