Credința fizicianului Faraday

Și credința este siguranță cu privire la cele nădăjduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd. – Evrei 11.1


Michael Faraday (1791-1867) a fost un pionier în domeniul pe atunci încă necunoscut al electricității. El a fost inventatorul generatorului electric și al transformatorului electric. De asemenea, a construit unul dintre primele motoare electrice. Contribuția sa în acest domeniu a fost recunoscută odată cu denumirea unității de capacitate electrică după numele său: faradul.

Cariera acestuia de mare savant și inovator al secolului al XIX-lea a avut începuturi modeste, lucrând mai întâi într-o legătorie de cărți din Londra. Dar era foarte inteligent și avea o curiozitate nemărginită. Citea mult, gândea mult și, după cum recunoștea chiar el, rațiunea l-a obligat să își respingă multe dintre propriile idei. Michael Faraday a fost un critic sever și riguros al propriei gândiri, iar aceasta a constituit baza succesului lui ca savant.

Faraday a fost un creștin care a trăit o viață impregnată de puterea lui Dumnezeu. A rămas un om smerit, în ciuda faptului că lua masa de prânz cu regina Victoria și că la prelegerile sale asistau membrii familiei regale. A predicat adesea evanghelia. Când a fost întrebat de un reporter ce speculații face în legătură cu ceea ce urmează după moarte, el a răspuns: „Speculații? Niciuna! Am certitudini. Știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea”. Aceeași încredere o putem avea și noi, prin credință, care este o puternică încredințare despre cele care nu se văd



Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic

2 replies

Trackbacks

  1. Credința fizicianului Faraday | 1novelty7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: