Paradigma este suma tuturor punctelor noastre de vedere, un model, un exemplu sau un tipar de gândire după care ne ghidăm. I-am putea spune și „o filosofie de viață“. Practic, ea este lentila, ochelarii, prin care vedem viața și răspundem la problemele ei.

1. Observare

Apostolul Pavel este un om-exemplu. El ne îndeamnă să „călcăm pe urmele lui“. Credincioșilor din Filip, el le spune:

„Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi“ (Filipeni 4:9).

Care au fost dimensiunile „felului de a fi“ a lui Pavel? Cum a văzut el lumea și tot ce i se întâmplă?

Pavel a ales deliberat să fie u om optimist și să vadă este tot și toate pe Dumnezeu care este suveran și-și împlinete planul etern peste toate împotrivirile oamenilor și toate zvârcolirile celui rău.

Cheia întregii lui paradigme este în finalul cărții:

„Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa cezarului“ (Filipeni 4:25).

Pavel a refuzat să se lase doborât de ce i se întâmpla și ce vedea în jur și s-a ridicat întotdeauna deasupra împrejurărilor, cu perspectivă optimistă a celui convins că s-a aliat cuDumnzeul care le biruiește pe toate.

Asta i-a dăruit ceea ce el numește „pacea lui Dumnezeu“:

„Bucuraţi-vătotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 5 Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. 6 Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. 7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4:4-7).

Mintea noastră este o „fabrică de gânduri“. Pavel o știa foarte bine și ne recomandă să le filtrăm și să le disciplinăm:

„Și orice gând să-l faceți rob ascultării de Christos“

Pavel spune că gândurile trebuiesc „păzite“. Ce gândim reprezintă paradigma noastră, felul nostru de a vedea viața. Trebuie să alegem deliberat o gândire pozitivă, optimistă, care filtrează lumea noastră lăuntrică. Pe multe gânduri trebuie să le reducem la tăcere, să le refuzăm, să alegem să nu stăruim asupra lor. Mintea noastră este un câmp de luptă și suntem responsabili de ceea ce se petrece în ea. Apostolul Pavel enumeră opt feluri de gândire nu numai acceptabile, dar pe deplin recomandabile. Tu și cu mine trebuie să folosim filtrul lui Pavel ca să putem avea pacea lăuntrică pe care o avea el:

„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească“ (Filipeni 4:8).

• 2. Explicare

Și acum să revenim puțin la versetul cheie de la care am pornit aceste observații. În ce fel Filipeni 4:22 reprezintă paradigma în care trăia apostolul Pavel?

„Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa cezarului“ (Filipeni 4:25).

În Filipeni 4:22, Pavel spune:

„Toți sfinții vă trimit sănătate, mai ales cei din casa Cezarului.”

Întrebarea este foarte interesantă: Cine erau „cei din casa Cezarului”?

Casa Cezarului” nu înseamnă familia biologică a împăratului. Expresia greacă οἱ ἐκ τῆς Καίσαρος οἰκίας (hoi ek tēs Kaisaros oikias) se referă, cel mai probabil, la oamenii care aparțineau gospodăriei imperiale. Aceasta putea include: sclavi imperiali, oameni eliberați (liberti), funcționari, administratori, personal care lucra pentru administrația imperială.

În momentul în care Pavel scria Filipenilor, cel mai probabil era vorba despre Nero, care a domnit între **54–68 d.Hr.**Pavel era întemnițat când a scris Filipeni, iar tradiția creștină leagă această epistolă de perioada în care Pavel se afla la Roma.

Deci „casa Cezarului” era mai degrabă o mare structură administrativă și domestică, nu doar familia împăratului. Pavel spune că existau credincioși creștini în interiorul structurii imperiale. Acești oameni îl cunoșteau pe Pavel, cunoșteau biserica din Filipi și transmit salutări.

De ce spun eu că acest salut este cheia întregii epistole și dovada felului de a gândi a lui Pavel?

„Sfinții din casa Cezarului“ reprezintă unul dintre cele mai frumoase detalii din epistolă.

Priviți încă o dată circumstanța în care se afla. Apostolul Pavel era în închisoare, în lanțuri, iar biserica din Roma cu care avea părtășie era și ea frământată de dezbinări și tulburată de oameni care nu-L predicau pe Christos, ci se predicau pe ei înșiși:

„Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. 13 În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. 14 Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. 15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, dar alţii din bunăvoinţă. 16 Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; 17 cei dintâi, din duh de ceartă, vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. 18 Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura“ (Filipeni 1:12-18).

• 3. Aplicare

Există oameni copleșiți de probleme. Pavel a ales să se ridice deasupra lor cu optimism și deplină încredere în planul și puterea lui Dumnezeu. 

Chiar și răul poate fi folosit de Dumnezeu spre bine. Pavel scrie: „Lanțurile pe care mi le-a pus Cazarul sunt cea mai extraordinară publicitate posibilă. Acum se știe despre mine „în toată curtea împărătească și pretutindeni aiurea“ se vorbește despre mine!

Chiar și cei firești din biserică, chiar și răul pe care-l pot face ei, poate fi folosit de Dumnezeu pentru ceva bun: „Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura“ (Filipeni 1:18).

„Sfinții din casa Cezarului“ sunt ironia cu care-și încheie apostolul perorația. Pavel se află în închisoare. Imperiul Roman l-a închis, dar Imperiul nu știa că este deja învins dinăuntru. Evanghelia pătrunsese chiar în interiorul sistemului care îl ținea captiv.

La începutul epistolei, Pavel spune: „Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc au ajuns mai degrabă la înaintarea Evangheliei” (Filipeni 1:12), iar la finalul epistolei vorbește despre „sfinții din din casa Cezarului.” Deci finalul epistolei confirmă ceea ce Pavel spusese la început. Un om care lucra în casa împăratului putea fi frate cu un apostol întemnițat.

Este o extraordinară ironie, dar și dovada unei paradigme pe care ar trebui să ne-o însușim toți.

Pavel este prizonierul Cezarului. Dar unii dintre oamenii Cezarului sunt acum urmașii lui Hristos. Cu alte cuvinte: Imperiul îl ține pe Pavel în lanțuri, dar nu poate ține Evanghelia în lanțuri. Apostolul Pavel îl crește peTimotei părtaș aceleași paradigme:

Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, 9 pentrucare sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.  (2 Timotei 8-10).

Și ne-o recomandă și nouă, ca pe o optimistă perspectivă a întregii lucrări a lui Dumnezeu în noi și prin noi:

„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. 7 Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele, cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har“ (Filipeni 1-7)

P.S. – În versetul cheia amintit este și o lecție pentru Biserica de azi. Filipeni 4:22 ne amintește că Dumnezeu poate așeza credincioși în orice mediu. Biserica nu trebuie să existe numai în: clădirea bisericii, familii creștine, organizații creștine, medii „sigure”. Astăzi, Dumnezeu poate avea oameni ai Lui în guvern, în spitale, în universități, în companii, în armată, în lumea afacerilor, în mass-media, în instituții publice. Nu trebuie să ne mirăm că există credincioși în locuri pe care noi le considerăm improbabile. „Casa Cezarului” ne arată că Evanghelia poate ajunge acolo unde noi nu ne-am aștepta.

Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai