Un Paște mai profund – ,,Lucrări mai mari decât Domnul Isus“ !

Am primit o întrebare despre o problemă spinoasă. Promovată gălăgios, ea a creat pe alocuri erezie. Exprimată succint ea este ,,proclamarea unor lucrări noi în Biserică, mai mari decât lucrările săvârșite pe pământ de Domnul Isus“.

Persoana care mi-a pus întrebarea avea câteva obiecțiuni de bun simț. Cum să pretindem că noi suntem chemați să facem lucrări mai mari decât Domnul Isus când:

  • Asta Îl reduce pe Fiul lui Dumnezeu la dimensiuni mai mici decât ale noastre.
  • Asta cultivă mândria spitituală și duce la apariția unor super-sfinți cu profil de ,,guru“ în creștinism, imitații de șamani africani sau șarlatani șmecheri din America.
  • Asta duce la apariția unor Christoși mincinoși individualiști, scăpați de sub autoritatea Bisericii credincioșilor.
  • Asta neagă toată istoria de până acum a creștinismului și mai ales, doctrina suficienței lui Christos.

Nu pot să neg aceste temeri, dar eu trebuie să răspund la o întrebare dintr-un text biblic nu doar cu obiecții, ci cu explicații clare. Am propus interlocutorului meu să recitim împreună cu atenție textul în care apare această promisiune personală a Domnului Isus. Înainte să căutăm alte texte care o contrazic, ar fi bine să verificăm dacă nu cumva l-am înțeles noi greșit. Toți avem tendința să facem un pasaj biblic să spună ce vrem noi, nu ce vrea el. Așa apar de regulă ereziile.

,,Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl, …“ (Ioan 14:12).

Promisiunea aceasta apare în contextul unui capitol profund în care Își descoperă mai profund divinitatea. El este structurat foarte clar în aceste trepte: o promisiune cerească (14:1-4), o problemă omenească (14:5), o probă dumnezeiască (14:6-14) și o perspectivă terestră (14:15-31).

I. Promisiunea – perspectiva cerească

Dorind să-i pregătească pentru încercarea de foc prin care va trece credința lor din cauza răstignirii Lui, Domnul Isus încearcă să le deschidă perspectiva viitorului cu o promisiune.

,,Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi“ (Ioan 15:29).

El explică moartea, învierea și înălțarea Lui spunându-le că va merge înaintea lor să le pregătească un loc și că se va întoarce apoi să-I ia la Sine în slavă:

„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:1-3).

II. Problema omenească

Domnul își clădește această promisiune pe ceea ce știau deja ucenicii despre El, dar are surpriza să descopere că pătrunderea lor duhovnicească era încă rudimentară. Ei au o problemă cu înțelegerea promisiunii pentru că nu pătrunseseră îndeajuns nici Persoana și nici lucrarea Lui:

,,Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
„Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte, şi L-aţi şi văzut.”
„Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”.
Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,,Arată-ne pe Tatăl“? (14:4-7).

III. Proba dumnezeiască

Proba identității divine a lui Isus Christos este existența unor ,,lucrări“ pe care numai Dumnezeu le poate face.

,,Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea“ (14:8-11).

Acesta este contextul imediat al versetului care anunță că va veni ziua în care cei ce cred în Christos vor face lucrări ,,mai mari“. Și acum să-l recitim cu atenție. Nu cumva l-am citit greșit, făcându-l să spună ce vrem noi, nu ce vrea el?

,,Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl, …“ (Ioan 14:12).

Se vorbește întra-devăr de niște lucrări ,,mai mari“ … mai mari decât ce? Mai mari decât ,,acestea“. Mai mari decât  lucrările pe care le-a făcut Domnul Isus pe pământ până în momentul acela, ca să dovedească lumii că Tatăl este în El. Fiul spune că nu El a făcut lucrările, ci Tatăl; nu de la El a rostit cuvintele, ci a rostit doar ceea ce Tatăl i-a spus:

,, … ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui“ (14:10b).

Folosind analogia, Domnul Isus adaugă apoi că va veni o vreme în care El se va manifesta prin creștini la fel cum Tatăl S-a manifestat prin El. Să citim cu atenția versetele care urmează promisiunii din versetul 12:

,, …şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.“ (14:13-14).

Cine va face ,,lucrări mai mari decât acestea“? Textul ne spune clar: ,,El va face!“ Adică vor veni vremuri în care ,,lucrările acestea“, făcute până atunci, vor fi depășite de ,,lucrări mai mari“ pe care le va face El prin intermediul celor în care va locui, după cum și El a făcut lucrările Tatălui care era în El.

Poate fi ceva mai clar ca aceasta?! Ioan 14:12 nu lasă loc pentru mândrie și nici pentru erezia aparițiilor unor noi Christoși contemporani care să ducă lumea în uimire. Cum ar putea face cineva lucrări mai mari decât Christos? Există oare minuni mai mari decât vindecarea orbilor, decât înmulțirea pâinilor, decât învierea lui Lazăr? Poate face cineva ce a făcut El, să moară, să învieze și să se înalțe la cer?

Orice om cu înțelepciune duhovnicească va înțelege că nu există și nu pot exista lucrări ,,calitativ“, mai mari decât cele făcute atunci de Tatăl prin Christos. Astăzi, asistăm doar la o amplificare ,,cantitativă“ a lucrărilor lui Christos. Asta se întâmplă de 2.000 de ani prin intermediul credincioșilor de pe tot pământul.

Isus Christos a trăit în perimetrul strâmt al minuscului Israel, venind atunci ,,doar la oile pierdute ale casei lui Israel“. Piloții evrei traversează de la vest la est țara cu patrularea avioanelor lor militare în doar aproximativ două minute. Ei trebuie s-o cârmească apoi repede la dreapta sau la stânga de teamă că vor trece granița în țările vecine …

După înviere, Cel ce a primit ,,toată puterea în cer și pe pământ“ (Mat. 28:18) și care le-a promis ucenicilor că ,,va fi cu ei în toate zilele până la sfârșitul veacului“ (Mat. 28:20), merge împreună cu ei ,,până la marginile pământului ca să-și continue lucrările pentru mântuirea oamenilor.

Lui Filip i-a lipsit acuitatea duhovnicească pentru a-L vedea pe Tatăl în Christos, iar astăzi mulți dovedesc aceeași neputință de a-L vedea pe Christos în viețile urmașilor Lui.

Tot așa cum Fiul a fost întruparea Tatălui, credincioșii sunt acum întruparea Fiului, adică perpetuarea lucrării Lui prin ei, care sunt astăzi mădularele trupului Său terestru (Rom. 12; 1 Cor. 12). Credincioșii sunt chemați astăzi să arate divinitatea lui Christos prin lucrările minunate pe care le face El prin ei pretutindeni și permanent.

Când veți cere ceva Tatălui ,,Eu voi face“ ne-a promis Domnul. Până și ce vom vorbi în ceasul persecuției și al interogatoriilor vom spune de la El, tot așa cum și El a vorbit de la Tatăl Său:

,,Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu îngrijoraţi, gândindu- cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, va fi dat chiar în ceasul acela fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi“ (Matei 10:19).

Debutul Bisericii în lume n-a însemnat înlocuirea lui Isus Christos cu oameni care să facă ,,lucrări mai mari decât El“, ci continuarea lucrării lui Isus Christos prin oamenii care I s-au pus la dispoziție.

„Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul”. Şi Enea s-a sculat îndată. Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul“ (Fapte 9:34-35).

,,Atunci, Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” … s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi“ (Fapte 3:6; 4:10)

Acesta este mesajul întregului Nou Testament și ar fi fost nelalocul lui ca un verset din evanghelia lui Ioan să spună altfel. Amplificând acest mesaj, Ioan subliniază în restul capitolului 14 condiția rodirii, care este stricta dependență și ascultare de Christos și ilustrând-o în capitolul 15 prin foarte cunoscuta metaforă a viței și mlădițelor. Condiția fundamentală a rodirii mlădițelor este ,,rămânerea în viță“. Vița rodește! Mlădița n-o poate face de la sine:

,,Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine“ (Ioan 15:4).

Deci, pot exista astăzi așa ziși ,,lucrători creștini“, apostoli falși ai unei Reformații mincinoase, oameni care să facă ,,lucrări mai mari decât Chirtos“? Firește că nu. Ei sunt doar vedetele firii pământești, actori ai afirmării de sine, christoși mincinoși care duc oamenii în rătăcire, antichriști de duzină ca toți ceilalți semănați de Satan de-a lungul veacurilor în țarina lumii.

Dumnezeu nu are nevoie de oameni ,,mari“. Singurul lucru care există și care trebuie să existe sunt oamenii mici prin care lucrează un Christos infinit de mare! Eu și cu tine suntem chemați să fim unii dintre ei.

,,Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face“ (14:14).

Cât privește perspectiva locuirii cu Christos semănată de Domnul Isus în inimile ucenicilor de atunci și dintotdeauna, iată o frumoasă reprezentare grafică a ei:

IV. Perspectiva terestră

Premergătoare perspectivei cerești a locuirii împreună cu Christos există o perspectivă pământească a locuirii lui Christos în noi prin Duhul Sfânt. El este puterea venită asupra creștinilor la Rusalii și activă de atunci până astăzi în lume prin trupul colectiv al credincioșilor. Trinitatea dumneziească locuiește în cei care ascultă poruncile Domnului Isus.

,,Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor[a], care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.

Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.

Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14:15-21).

Secretul rodirii în viața creștină nu este semeția orgolioasă și obraznică a celui ce se crede rivalul sau chiar superiorul lui Christos, ci smerenia celui ce într-o totală dependență și ascultare este un împlinitor al poruncilor și dorințelor lui Christos.  ,,Lucrările mai mari“ nu pot fi realizate decât atunci când dumnezeirea găsește în noi o gazdă deplin predată și primitoare.

,,Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis“ (Ioan 14:22-24).

Cum nu se putea mai simetric, evanghelistul Ioan încheie acest capitol cu aceleași cuvinte cu care l-a început:

,,V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte“ (Ioan 14:25-27) .

Grija lui pentru ucenici ar fi fost normal să se întâlnească cu preocuparea lor pentru binele Lui, dar se pare că n-a fost așa. Copii ai credinței, dar copii copilăroși, ei tremurau egoiști la gândul că El va pleca de la ei:

,,Aţi auzit că v-am spus: ,,Mă duc şi Mă voi întoarce la voi“. Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: ,,Mă duc la Tatăl“, căci Tatăl este mai mare decât Mine“ (Ioan 14:28).

Ioan așează apoi o concluzie rezumat la lecția rodirii: ascultarea este secretul biruinței!

,,Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:30-31).

Răspunsul meu la întrebarea primită este deci acesta:  Refuzați imitațiile ieftine și fugiți de saltimbamci și șarlatani. Aveți la dipoziție Originalul divin! Domnul Isus este și astăzi cu noi. Are toată puterea în cer și pe pământ și va fi cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului!

 

Advertisements


Categories: Studiu biblic

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: