Cheia spre maturitea spirituală – un mesaj de afișat în toate școlile teologice

,,Cheia care deschide lacătul pătrunderii în tainele adevărului divin nu este cantitatea de cunoștințe adunate în anii de studiu, ci calitatea caracterului dobândit prin alegerile bune făcute în viață. Numai cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu! Cu o inimă pătată vom avea tot atât succes cât are cel ce privește stelele printr-un telescop cu lentilele murdare.“ 

Cheia spre maturitatea duhovnicească


,,Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul“ – Evrei 5:14

Este uimitor! Nu treceți prea ușor peste versetul acesta. Principiul conținut în el vă poate scuti de irosire celor mai frumoși ani din viață.

Textul acesta ne spune că

dacă dorești să ajungi la maturitatea care poate pătrunde adevărurile profunde ale Scripturii trebuie să folosești laptele învățăturilor începătoare pentru a face alegeri personale corecte între ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Dați-mi voie să o formulez altfel. A reuși să te hrănești cu lucrurile adânci din Cuvântul lui Dumnezeu nu este o problemă de abilitate intelectuală, ci una de moralitate. Dacă vrei să te ospătezi cu hrana tare, trebuie să te califici mai întâi printr-o ascultare care alege binele și ocolește răul. Se cere mai mult caracter decât cunoștințe.

Adevărul surprinzător este că dacă ai probleme să înțelegi ceea ce scrie despre Melhisedec în Geneza și în epistola către Evrei s-ar prea putea să fie din cauză că te-ai întinat privind ceea ce nu trebuia la televizor. Dacă nu poți pătrunde în problema divinei alegeri s-ar putea să fei din cauză că ai fost necinstit în afaceri în ultima vreme. Dacă nu poți înțelege lucrarea desăvârșită și suficientă făcută de Dumnezeu prin Christos la cruce s-ar putea să fie din cauză că ești ahtiat după bani, cheltuiești doar pentru tine și nu dai suficent la alții.

Cărarea către maturitatea duhovnicească și către hrana tare nu este pregătirea intelectuală, ci poteca îngustă a ascultării.  Ceea ce faci tu cu alcoolul, cu poftele cărnii, cu banii, cu timpul liber, cu distracțiile, cu mâncarea și cu computerele și felul în care-i tratezi pe ceilalți va determina mai mult dacă vei fi în stare să mănânci ,,hrană tare“ decât anii de școală sau cărțile.

Mesajul acestui verset este cu atât mai imprtant cu cât societatea foarte avansată tehnologic în care trăim ne spune că educația, cu precădere cea care ne dezvoltă intelectual, este cheia spre maturitate. Avem o seamă întreagă de absolvenți cu Ph. D. care-și maschează imaturitatea în lucrurile lui Dumnezeu sub roba de absolvent. Și există mulți sfinți maturi mai puțin școliți care se pot hrăni și se desfată la masa bogată a adevărurilor tainice din Cuvântul lui Dumnezeu.

Advertisements


Categories: Maxime si cugetari, Studiu biblic, Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: