Am găsit pe un site al lui Corneliu Candreanu un scurt articol despre cel ce a tradus Biblia care se folosește în adunările noastre: Dumitru Cornilescu:

Traducerea Bibliei

“Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tãrie, ci prin Duhul Meu”-zice Domnul.”  (Zaharia 4:6)

Alternând între recomandarea insistentă din literatura cresină de a citi Biblia zilnic si imposibilitatea de a o face, datorită traducerii imposibil de întes, tânărul Dumitru care nu era dintre aceia care să lase la jumătate o lucrare începută, a avut ideea să citească Biblia în alte limbi. Imediat a avut o adevărată revelate.

O revelate pentru sine, dar care s-a răsfrânt curând asupra tuturor celor din neamul nostru care aveau să facă aceeas descoperire ca si el:

„Dacă este vorba ca poporul nostru să capete viaţa creştină din Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?”

Şi aşa a început să traducă Evanghelia după Matei pentru sine însuşi, pe când era încă student la teologie. Nu putea în nici un caz să-şi pună problema să publice Biblia cu economiile lui, fiindcă l-ar fi costat prea mult. Dar a continuat să publice mici tratate, articole de revistă şi chiar broşuri. între timp a tipărit un calendar cu cugetări creştine pentru fiecare zi a anului.

Cineva a trimis acest calendar unei prinţese din România, care se găsea în acel timp la Geneva. Este vorba de prinţesa Rallu Callimachi, soţia preşedintelui Camerei Conservatoare a României din acea vreme – Cantacuzino Paşcani. Ei i-a plăcut calendarul, care era o noutate pentru ţara noastră, pe atunci. A scris în legătură cu el autorului în ţară.

Când s-a întors în România, prinţesa a rugat pe Dumitru Cornilescu să-i facă o vizită. Au discutat împreună despre

lucrarea lui, şi între altele el i-a spus că are de gând să facă o nouă traducere a Bibliei.

„Tocmai acesta este şi gândul meu”, i-a răspuns ea. Avea o sumă de bani moştenită de la mama sa, pe care o consacrase scopului de a răspândi Biblia în poporul său. Dar nu începuse să facă acest lucru, pentru că şi ea considera că traducerea existentă era complet nefolositoare în acest scop. De aceea, a fost foarte bucuroasă să afle că o persoană cu autoritatea pe care deja şi-o câştigase Dumitru Cornilescu, are de gând să ducă la îndeplinire gândul pe care şi ea îl avusese, independent de el.
Aşa lucrează Dumnezeu! El îşi alege unsul prin care să-şi facă lucrarea, şi tot El scoate la lumină posibilităţile materiale, pentru ca lucrarea Sa să poată fi dusă la bun sfârşit. Şi înţelegerea celor doi, făcută înaintea lui Dumnezeu, a fost binecuvântată de El.

În mai puţin de 5 ani a fost terminată una din cele mai minunate lucrări a lui Dumnezeu făcută până în prezent în ţara noastră: traducerea Bibliei într-o limbă modernă, limba vorbită de întreg poporul român, actuală astăzi ca şi acum 60 de ani. Apărea într-un timp nemaipomenit de scurt, şi la un nivel care depăşea de departe orice se făcuse vreodată înainte şi toate încercările care s-au mai făcut după aceea…

Alte traduceri similare făcute în acelaşi timp, ca şi după aceea, vor trece practic neobservate. Cum se explică această minune?

Traducerea lui Cornilescu a izvorât dintr-o necesitate spirituală adânc simţită, din interes viu faţă de soarta spirituală a lui personal şi a celor din jurul lui şi dintr-o conştiinţă profesională neegalată.

În anul 1916, Dumitru Cornilescu şi-a trecut cu succes strălucit licenţa, la Facultatea de teologie din Bucureşti. Deoarece nu intenţiona să întrerupă activitatea literară şi religioasă pe care o începuse, ci dimpotrivă s-o continue şi s-o dezvolte, tânărul teolog a pus Bisericii Ortodoxe române o problemă grea. Conform normelor acestei biserici, licenţa îi dădea dreptul să ocupe un post de preot în capitală, ceea ce era cel mai de dorit pentru strălucitul teolog. Dar aceleaşi norme spuneau că nu poţi fi hirotonisit preot, dacă nu te căsătoreşti mai întâi. Dar cum s-ar fi putut împlini astfel marea chemare pe care neobositul traducător o avea de îndeplinit? El începuse să facă traducerea pentru sine şi ardea de nerăbdare să-şi continue activitatea, nestânjenit de o slujbă şi de greutăţi familiale.

Cum ar mai fi făcut el, apucând aceste căi obişnuite, descoperirile spirituale care aveau să-l ducă la cunoaşterea personală a Domnului Isus ca Mântuitor?

În toamna aceluiaşi an, soluţia a fost găsită. Tânărul teolog a fost hirotonisit în catedrala din Huşi, de Prea Sfinţia Sa Episcopul Nicodim, mai târziu mitropolit al Moldovei şi apoi patriarh al României. Pentru că nu urma să ia un post de preot, a fost hirotonisit pe seama Mănăstirii Dobrovăţ, aparţinând de Episcopia Huşilor, devenind astfel călugăr.

Socotea că în acest fel va ajunge la o mai mare sfinţenie, pe care de atâta timp o căuta cu înfrigurare. Era un om cu totul deosebit! Deşi călugăr, cu toate că ştia ce înseamnă starea de totală lepădare de sine care însoţeşte totdeauna pe cei duhovniceşti, avea în acelaşi timp o ţinută ireproşabilă, foarte îngrijită. Studiul, departe de a-l înstrăina de realitate, l-a condus la înnoiri pe toate planurile, aşa cum numai spiritele mari sunt în stare s-o facă. în acelaşi timp era plin de o smerenie deosebită şi avea o totală lipsă de interes pentru starea sa materială. Ambele aceste însuşiri l-au însoţit toată viaţa, bucurându-se astfel de o nemărginită apreciere şi dragoste din partea tuturor, a susţinătorilor, a superiorilor săi, a enoriaşilor.

În iulie 1916 începuse deja să traducă Biblia, imediat după trecerea licenţei, întrucât prinţesa Callimachi se obligase să îngrijească de micile lui nevoi materiale, a doua zi după hirotonisirea lui ca preot-călugăr, Dumitru Cornilescu şi-a declinat oficial obligaţiile faţă de Biserica Ortodoxă, pentru a-şi putea continua nestânjenit marea lui chemare – traducerea Bibliei.

Pentru ca în această mare lucrare să nu fie împiedicat de nici o altă activitate, conştient de însemnătatea şi urgenţa traducerii, şi parcă presimţind efectele spirituale pe care această minunată operă avea să le aibă asupra sa însuşi şi asupra poporului român, Dumitru Cornilescu a părăsit aproape complet lumea pentru 5 ani. A plecat imediat la castelul prinţesei Rallu Callimachi de pe moşia Stănceşti, judeţul Botoşani, unde a lucrat cu o înfrigurare nemaiîntâlnită.

În acest fel, cel ce avea să devină una dintre cele mai luminoase personalităţi creştine a României nu avea să încaseze niciodată nici măcar un salariu, nici de la Biserica Ortodoxă română, şi nici de la statul român, deşi a tradus în limba poporului român Cartea care ne aduce cea mai mare lumină: Lumina care vine de sus!

Despre viaţa particulară a călugărului în aceşti 5 ani de activitate înfrigurată nu ştim aproape nimic. A lucrat fără întrerupere, într-o stare de înălţare spirituală şi adevărată euforie a muncii. Tot ceea ce urmaşii lui au putut să afle de la el despre acest timp se reduce la descrierea, de către el însuşi, a marilor descoperiri spirituale pe care Dumnezeu i le-a făcut în acest timp, în legătură cu planul de mântuire al omului prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus Hristos. Numai soţiei sale i-a relatat mai târziu, foarte pe scurt, aspecte din timpul activităţii sale de traducător, iar unul dintre cei dintâi care s-au întors la Dumnezeu prin el, a redat în puţine cuvinte, impresia pe care i-a făcut-o, când l-a întâlnit prima dată, în timpul lucrului.

Despre această perioadă, ca şi despre altele necunoscute sau puţin cunoscute din viaţa sa, soţia spunea: “Într-o smerenie extremă, vorbea foarte puţin despre sine. Şi chiar atunci când o făcea, de exemplu faţă de mine, nu repeta, niciodată ceea ce deja îmi spusese.” îmbrăcat călugăr, cu tichia pe cap, stătea adesea pe pardoseală, scriind pe un scaun mic, cu trei picioare.

Avea întinse pe jos nenumărate ediţii ale Bibliei în greacă, ebraică şi aproape toate traducerile existente pe atunci in limbile moderne: engleză, franceză, germană. Pe lângă acestea, multe dicţionare şi fişe cu traducerea paralelă a celor mai de seamă termeni din Biblie.

Traducea nu numai cu grija şi cu precizia unui traducător înnăscut, dar şi cu responsabilitatea pe care i-o impunea dorinţa de a înţelege el însuşi şi de a transmite şi altora mesajul dumnezeiesc pe care îl căuta în Biblie.

Un interes imens pentru marea lucrare arăta deopotrivă bătrâna doamnă. Renunţând la comodită-ţile pe care i le oferea Elveţia, ea a rămas alături de protejatul său, apărându-l de privirile celor indiscreţi, îngrijindu-se de trebuinţele sale materiale personale şi de cele ale lucrării. Dar ceea ce este tot atât de important este faptul că i-a fost în acelaşi timp un adevărat colaborator de specialitate. Cunoscând limbile moderne mai importante, întocmea fişe de termeni creştineşti de bază, cuprinzând înţelesul lor din cele mai vestite dicţionare şi traduceri ale Bibliei în alte limbi. Era astfel de un real folos traducătorului.

De multe ori succesul savantului sau artistului se datorează pasiunii pentru munca lui a unei soţii credincioase sau a unei mame iubitoare, în cazul de faţă era vorba de ceva mai mult: de o mamă a poporului român, dornică de iluminarea lui spirituală. Parcă grăbin-du-se să nu moară înainte de a vedea terminată această lucrare care o interesa aşa de mult, bătrâna prinţesă Callimachi n-a precupeţit nimic din ce avea: nici timpul, nici munca, nici averea moştenită de la mama sa, pentru a-l ajuta pe Dumitru Cornilescu să-şi poată face lucrarea la care fusese chemat de Dumnezeu.

+++++

Multumiri lui Marius Silvesan de la istorie evanghelica pentru semnalare a sitului. Situl se gaseste aici: Colegiul Evanghelic Dumitru Cornilescu

Dumitru CORNILESCU – (1891-1975)

 Dumitru Cornilescu s-a născut în comuna Slaşoma din judeţul Mehedinţi, în anul 1891. A fost întîiul născut într-o familie numeroasă, cu 12 copii dintre care doar 8 au rămas în viaţă. Tatăl, fost învăţător în sat, cu o lungă tradiţie cărturărească în familie, a dat la şcoală pe cei trei băieţi ai săi: Dumitru, Gheorghe şi Iulian.

Dumitru a absolvit şcoala primară în sat şi apoi a mers la Seminarul teologic ortodox din Bucureşti. A urmat Universitatea din Bucureşti, Facultatea de teologie, pe care a absolvit-o printre laureaţii promoţie 1916.

Încă din facultate a fost cunoscut ca harnic traducător şi editor al unor broşuri cu conţinut religios, pe care le împărţea enoriaşilor de la biserica Cuibul cu Barză din Bucureşti unde era cîntăreţ în parohia preotului Teodor Popescu.

După terminarea studiilor, este primit în monahie şi ajunge ierodiacon pe lîngă mănăstirea Dobrovăţ din Moldova. Prin înţelegere cu Episcopul de Huşi, Nicolae Munteanu, viitor Patriarh, i se permite „detaşarea” la conacul prinţesei Ralu Calimachi de la Stânceşti, lîngă Botoşani, pentru a lucra la noua traducere a Bibliei pe înţelesul poporului.

În vara anului 1923, după agitaţia publică stârnită de activitatea duhovnicească a preotului Teodor Popescu(apoi de caterisirea sa), a plecat cu acesta din ţară în concediu în Germania -dar, după mai multe vizite în oraşe din Germania, apoi Franţa, Anglia ( la Londra, pentru supravegherea tipăririi Bibliei), Elveţia, rămâne şi se stabileşte la Oberageri, Cantonul Zug,(lîngă Zurich),în Elveţia, unde se căsătoreşte şi devine pentru mulţi  ani (1927-1951) capelanul şi apoi directorul Sanatoriului Landli.

De-a lungul anilor l-a sfătuit îndeaproape pe Teodor Popescu cu privire la la mersul tinerei adunări reformate evanghelic din Bucureşti, (construită pe str. Carol Davilla nr.48 din cartierul Cotroceni de Societatea pe acţiuni TREZIREA), care avea o puternică înfluenţă spirituală  şi o curajoasă lucrare de misiune în multe localităţi din ţară.
Din anul 1965 cînd vizitează SUA, colaborează strâns cu posturi creştine de radio din Cleveland, Bonaire-Caraibe, Monte Carlo-Monaco, precum şi cu numeroase reviste creştine printre care „Unter dem Kreutz”(Sub Cruce-Elveţia)  şi „Luminătorul”(Chicago,SUA).
S-a stins din viaţă în anul 1975, fiind omagiat de credincioşii  români din SUA şi din lumea întreagă şi „Radio Monte Carlo”, post de radio unde obişnuia în ultima parte a vieţii să vorbească românilor despre Dumnezeu şi să cânte chiar în româneşte. Toată viaţa sa a analizat şi a re-analizat, cântărind fiecare cuvânt al traducerii pe care o realizase în tinereţe.

L U C R A R E A

Între 1916-1921, Dumitru Cornilescu a tradus Biblia în limba română modernă din originale greceşti şi ebraice şi a tipărit în 1920 Psalmii,  în cadrul Editurii SOCIETATEA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ înfiinţată de el în Bucureşti.

În 1921 se tipăreşte Noul Testament şi în întregime Biblia, la aceiaşi editură, cu susţinerea publică şi binecuvîntarea unor membri marcanţi ai Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1917 trăise la Stânceşti, Botoşani, experienţa convertirii la adevărata credinţa creştină, aceea a cunoaşterii personale a Mîntuitorului Cel viu, Isus Cristos. Deşi era teolog şi traducător al Sfintei Scripturi a trebuit să recunoască minunea întoarcerii conştiente la Dumnezeu. Acest lucru îl marchează atât de profund încât hotăreşte să-şi dedice viaţa acestui măreţ ideal: de a spune şi altor oameni despre minunea transformării sau a renaşterii spirituale, care i se poate întîmpla oricărui om care crede şi se încrede în Cristos cel răstignit şi înviat.

Prin mărturia sa, în anul 1919 şi Teodor Popescu, parohul său de la Cuibul cu Barză din Bucureşti se întoarce la Dumnezeu începând o amplă mişcare de reformă, sau trezire spirituală, în biserica sa.

Între anii 1920-1924 cei doi activează pe tărâm spiritual, de lucrarea lor fiind legat un amplu scandal în presa vremii de atunci, cunoscut sub numele de “Minunea de la Cuibul cu Barză“. Prin aducerea în faţa opiniei publice a fundamentelor credinţei creştine moştenite de noi, românii, prin Ortodoxism, s-a produs o mare dezbatere naţională, teologică, etică şi morală.

În perioada locuirii în străinătate, mai lucrează (1924-1931) o a doua traducere, literală, a Sfintei Scripturi pe care o tipăreşte la Bucureşti în 1931, într-un număr mic de exemplare, sub egida Societăţii Biblice pentru Britania şi străinătate.
Din anul 1965, deşi era bolnav, vizitează biserici ale credincioşilor români din SUA, primind o unanimă recunoaştere spirituală şi teologică.
În 1971, la împlinirea a opt decenii de viaţă şi 50 de ani de la prima traducere a Bibliei, primeşte la Geneva titlul onorific de PREŞEDINTE DE ONOARE PE VIAŢĂ al Societăţii Biblice pentru Britania şi Străinătate, cea mai onorantă recunoaştere internaţională a vreunui teolog român.

Categories: Articole de interes general