Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!                                       Psalmul 32.1

Evreii numesc acest psalm un psalm aşerit. Aşer înseamnă „fericit“ sau „binecuvântat“. Există câţiva psalmi care în ebraică încep cu acest cuvânt. De exemplu, Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi“.

Fericirea aceasta aparţine acelui Om care niciodată nu a făcut vreun pas greşit – a Domnului Isus Hristos şi a nimănui altcuiva.

În Psalmul 32 avem fericirea omului care a făcut paşi greşiţi, dar care a fost adus înapoi la Dumnezeu; această fericire o putem cunoaşte şi noi.

Acest psalm este, de asemenea, un psalm maschil. Maschil înseamnă „a instrui“ – există aici instrucţiuni speciale, pe care Domnul doreşte să ni le însuşim.

Vom privi acum la ceea ce am putea numi «o fericire împătrită»:Prima fericire este pentru cel „a cărui fărădelege este iertată“.

Astăzi, un astfel de om este acela care a venit la Dumnezeu, mărturisindu‑şi vina, şi care şi‑a pus încrederea în mesajul venit de la Dumnezeu. Când ne punem încrederea în Domnul, ştim că, prin lucrarea Sa de la cruce, toate fărădelegile noastre sunt iertate. Apostolul Petru ne face clar acest lucru, atunci când spune: „Prin Numele Său, oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor“ (Fapte 10.43). Orice păcătos sărman care crede ceea ce Dumnezeu mărturiseşte despre Fiul Său este iertat.

A doua fericire este a aceluia „al cărui păcat este acoperit“. Cuvântul tradus cu „acoperit“ este o

formă a cuvântului folosit peste tot în Vechiul Testament pentru „ispăşire“.

Ceea ce David spune este: „Ferice de omul al cărui păcat este ispăşit“. Semnificaţia cuvântului „ispăşire“ [aşa cum este el folosit în Vechiul Testament – n.tr.] este „acoperire“. Astăzi, prin jertfa Domnului Isus, păcatul este nu numai acoperit, ci şi înlăturat. Sângele Său preţios curăţeşte de orice păcat.

Cea de‑a treia fericire aparţine omului „căruia Domnul nu‑i socoteşte nelegiuirea“. Adică nelegiuirea sa nu‑i este pusă în cont. Dacă Domnul Isus mi‑ar şterge păcatele comise până la momentul când am crezut în El, iar apoi ar începe să mi le pună în cont pe cele comise după aceea, aş fi într‑o stare cu nimic mai bună ca cea din trecut. „Ferice de omul căruia Domnul nu‑i socoteşte nelegiuirea.“ Dumnezeu nu pune în contul alor Săi păcatele comise, ca ei să dea socoteală pentru ele în ziua judecăţii. Din momentul în care am crezut în Isus, sângele Său preţios şterge tot, de la leagăn până la mormânt.

Înseamnă aceasta că pot păcătui de acum, fără ca acest lucru să mai conteze? Nu! Din momentul în care responsabilitatea mea ca om păcătos, care are de‑a face cu Dumnezeul judecăţii, a luat sfârşit pentru totdeauna, a început responsabilitatea mea ca şi copil al Tatălui. Acum am de‑a face cu Tatăl şi trebuie să fiu un copil ascultător. „Domnul îl disciplinează pe acela pe care‑l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care‑l primeşte“ (Evrei 12.6). Însă El nu impută fărădelegea unui copil al Lui. Fiecare dintre cei credincioşi este făcut „dreptatea lui Dumnezeu în Hristos“.

A patra fericire este a omului „în duhul căruia nu este viclenie“. Un om în duhul căruia nu este viclenie nu este un om care nu mai păcătuieşte niciodată. N‑a existat decât un singur Om care nu a păcătuit niciodată – Domnul Isus Hristos. „Toţi au păcătuit şi n‑au ajuns la slava lui Dumnezeu“ (Romani 3.23). Nu există niciun om care să facă binele şi să nu păcătuiască. Acest lucru este adevărat şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi.

Totuşi, omul în al cărui duh nu este viclenie este omul care nu încearcă să‑şi ascundă păcatul. Atâta vreme cât omul îşi ascunde păcatul, există viclenie. Când David şi‑a ascuns păcatul, a avut viclenie în duh, dar atunci când şi‑a recunoscut cu sinceritate păcatul şi a spus: „Am păcătuit împotriva Domnului“, n‑a mai existat viclenie în duhul lui.

                                                                                           H. A. Ironside

Categories: Maxime si cugetari, Studiu biblic