Lacrimile amintirilor

Mi-am coborât ciutura amintirii în adâncul fântânii
Să caut apa din care m-am născut.
M-au însoțit stropii mari vărsați din scuturăturile urcușului
Spre lumina lumii care m-a făcut.

Mama era tot numai zambet langa boțul framântat
Îndelungat, după prea multa așteptare.
Tata era tot viteaz armasar călărit de vitejia
Pe care tocmai nu de mult mi-o împrumutase.

Fratele Emanuel era si el tot pe acolo, intotdeauna mai mare.
Lângă el mi-am regasit prietenii din vecini
Cu care ne-am trăit singuri poveștile, basmele și cărțile
Ce neavând timp să le citim , ni le-am scris împrună singuri.

Când au trecut așa de repede toate acestea
Fără ca lumea să le afle uimită povestea?



Categories: Poezii

2 replies

  1. Frumos! Frumusetea, in adevar si forma, a eternei istorii umane, a carei “poveste” o stie Eternul.

  2. Amintirile dor,dor tare ,ne trezim in lacrimii…..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: