Mi-am coborât ciutura amintirii în adâncul fântânii
Să caut apa din care m-am născut.
M-au însoțit stropii mari vărsați din scuturăturile urcușului
Spre lumina lumii care m-a făcut.

Mama era tot numai zambet langa boțul framântat
Îndelungat, după prea multa așteptare.
Tata era tot viteaz armasar călărit de vitejia
Pe care tocmai nu de mult mi-o împrumutase.

Fratele Emanuel era si el tot pe acolo, intotdeauna mai mare.
Lângă el mi-am regasit prietenii din vecini
Cu care ne-am trăit singuri poveștile, basmele și cărțile
Ce neavând timp să le citim , ni le-am scris împrună singuri.

Când au trecut așa de repede toate acestea
Fără ca lumea să le afle uimită povestea?

Categories: Poezii