“Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravatei cum să-i facă nodul” – M. Eminescu

Omenirea în fața unui nou nod gordian !

În Franța, nu toți cei ce folosesc limba franceză o vorbesc ca francezii Republicii! Președintele Hollande (sic!) i-a chemat pe toți doritorii la un marș de solidaritate pentru apărarea valorilor Republicii seculare.

S-au dus toți ,,claie peste grămadă“, oameni și președinți din 40 de state ale lumii. A lipsit circumspect președintele Americii. Este pentru prima dată când m-am bucurat de poziția lui internațională. Yankeii nu sunt ,,Charlie” … Cel puțin, nu încă, asemenea lui Andrei Pleșu și a altor oameni însănătoșiți încă de bunul simț creștin.

Citesc din mers (sunt în aeroportul din San Antonio, Texas) ceea ce apare pe blogurile prietenilor mei. Articolele sunt tranșante. Comentariile sunt fulminante. Ce aș mai putea adauga eu? Care îmi este reacția, înțelepciunea mea de cei doi cenți proverbiali ?

Parisul a devenit un subiect de discuție. Ce lucruri ,,crestine“ am putea spune despre un oraș care este antiteza creștinismului? Aplicarea valorilor unui sistem la functionarea unui alt sistem, radical deosebit de primul, este tragicomică.

Identificarea

Care este diferența dintre creștinism, islam și umanismul parizian? Este diferența dintre fondatorii lor. 

1. Isus Christos a venit și a acceptat sa fie batjocorit. Nu era nimic nou. Oamenii pământului Îl batjocoriseră pe Dumnezeul cerului încă din pruncia istoriei lor. Știind ce Îl așteaptă, Dumnezeul întrupat a coborât printre noi și noi ne-am bătut joc strașnic de El, răstignidu-L caricatural pe un lemn (Mat. 27:39-44).

Nimic din ceea ce am putea spune sau face noi astazi, în limba franceză sau în caricaturi nelegiuite, nu poate depăși intensitatea degradantă a batjocoririi de acum 2.000 de ani; scuiparea, dezbracarea, cununa de spini, urletele, învinuirile, atârnarea în pielea goală pe lemnul infamiei (nici un pictor n-a indraznit vreodată să redea aceasta expunere rușinoasă a Celui pentru hainele căruia se trăgea la sorți în cazinoul de la umbra crucii). Dumnezeul nostru ne-a dat libertate, o absolută și infinit de periculoasă libertate, dusă de noi până la libertatea de a-L pune zilnic în înjurăturile și caricaturile noastre obraznice.

Repet, nu este nimic nou! Tot ce se putea face mai rău s-a făcut deja atunci și acolo. Întemeietorul creștinismului a fost batjocorit până la moarte. El ,,s-a facut rușine“ pentru noi. Dumnezeu s-a îmbrăcat în lăturile noastre. Le-a luat asupra Lui.

2. La celălalt pol se află Mahomed. El reprezintă antiteza lui Isus Christos. Mahomed-micinosul, Mahomed-ucigașul, Mahomed auto-îndumnezeitul care nu suportă împotrivire sau ofesă, mai ales ofensă. Mahomed care cere ca alții să moară pentru El, sau să ucidă pentru el. 

3. Între acești doi întemeietori de religii se află acum … orașul lumină, Parisul secular, Parisul care i-a întors spatele divinității, Parisul Republicii umaniste, Parisul care și-a omorăt toți dumnezeii lângă tronul pe care domnește triumfâtoare acum zeița Rațiunii (la supremacy de la Raison !). Parisul care ,,nu mai are nici un Dumnezeu”. Parisul tuturor caricaturilor umane, caricaturi despre viața personală și libertățile ei, caricaturi despre viața familiei în exprimările ei tradiționale, caricaturile despre Dumnezeul creștinilor și acum, despre Alah, dumnezeul islamului. Parisul în care abandonarea absolută a divinului a dus la o totală lipsă a absoluturilor. Parisul postmodernismului de dinaintea postmodernismului modern. Parisul lui ,,tout s’en va“ ! (aici și aici)

Înfruntarea

Ce șansă au aparținători ai acestor trei sisteme de valori citate mai sus să vorbească aceeași limbă sau măcar să se înțeleagă? Ce șansă ai să vorbești despre decența creștină într-un oraș total lipsit de decență. Ce șanse ai să vorbești despre respectarea inalienabilă a dreptului divinității de a nu fi batjocorite într-un sistem care nu crede în divinitate?

Ce șanse ai să accepți tolerant un musafir intolerabil?

Ce sorț de izbăndă au marșurile unui public așa de divizat, în care evreul Nataniahu stă ipocrit și doar de formă umăr la umăr cu palestinianul Mahmud Abas, iar marele Rabin își dă mâna vremelnic cu marele Imam parizian? Ce va rămâne mâine din această improvizată oportunitate fotografică (photo-up) pentru presa și naivii lumii?

Trei lumi și-au dat întâlnire la Paris. 

Lumea Dumnezeului căruia a venit smerit să moară pentu dușmanii Săi. Când a fost respins și batjocorit El ,,n-a deschis gura, ca un miel dus la măcelarie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”.

Lumea agresivă și vindicativă a lui Alah cu semiluna războinic în creștere și cu sabia amenințătoare a lui  Mahomed.

Lumea seculară opacă la transcedental, în care creatura își asasinează și batjocorește zilnic Creatorul, de către omul s-a autoproclamat ,,dumnezeu”.

(a) Lumea lui Dumnezeu, (b) lumea celui care s-a dat drept Dumnezeu și (c) lumea celor fără de Dumnezeu. Lumea celui care a acceptat liniștit batjocora. Lumea celui care se simte ofensat și se răzbună pentru batjocoră. Lumea celor mult prea bucuroși și iscusiți să batjocorească.

Cine va câștiga din această infruntare contemporană? Să nu-mi spuneți că nu se știe …

Eu spun să ne punem toți bine cu Mielul batjocorit, că numai El va învinge. Dincolo de rana lui de moarte de azi se aude deja, pentru cei care au urechi de auzit, glasul biruitor al Leului din seminția lui Iuda.

,,Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor …“
(2 Petru 3:3).

P.S. – Mi s-a spus ca demonstrațiile din Paris și alte orașe au fost nereligiosse, doar ,,împotriva“ unei ideologii a morții și ,,pentru“ o ideologie triumfătoare a vieții.  Sună aproape frumos, dar … cine definește “viața”? Putem oare mărșălui alături de cei care “crezând că își trăiesc viața” o serbează în fiecare zi murind puțin câte puțin față de Izvorul ei?

Categories: Articole de interes general