Reabilitarea lui Petru

By barzilaiendan on July 11, 2026 • ( 0 )

Ioan a avut toată viaţa lui o relaţie deosebită cu Simon Petru, pe care l-a cunoscut încă dinainte de a deveni ucenic al Domnului Isus. Luca 5:10 ne spune că ei pescuiau împreună. Probabil că Petru era încă de pe atunci un om pe care vârsta şi mai ales personalitatea l-au ajutat să ocupe o poziţie de lider între ceilalţi.

Marcu ne spune că aceşti pescari aveau deja creeată între ei o oarecare intimitate:

„După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei“ (Marcu 1:29).

Pe Ioan şi Petru îi întâlnim apoi împreună în grupul restrâns de ucenici pe care i-a luat Domnul Isus cu Sine peste tot (Petru, Iacov şi Ioan sunt împreună cu Isus pe Muntele schimbării la faţă, în grădina Gheţimani, etc.). Tot împreună sunt trimişi să pregătească Pastele înainte de răstignirea Domnului (Luca 22:8), împreună se duc în curtea Marelui Preot (Ioan 18:16), împreună îi vedem fugind la mormânt să verifice învierea (Ioan 20:1-10) şi tot împreună îi găsim după înălţarea lui Isus la cer.

În activităţile Bisericii primare, Petru și Ioan sunt înfățișați mergând împreună la Templu.(Fapte 3:1) și tot împreună i-a găsit și apostolul Pavel când s-a suit ,,după cincisprezece ani“ la Ierusalim. Cei doi fuseseră tovarăşi în meseria de pescari şi Mântuitorul i-a transformat în „pescari de oameni“ (Marcu 1:17).

Prin completarea din acest capitol, Ioan se coboară pe sine și-l înalță de Petru. Orice bun creștin ar trebui să facă la fel și să dea întâietate în cinste celorlalți din jur. De fapt, această smerire a lui Ioan și ridicare a lui Petru a început din capitolul 18 și cuprinde trei episoade.

Primul s-a petrecut în curtea Marelui Preot. Pentru că mai toți cititorii de atunci și de acum ai evangheliilor îl critică pe Petru pentru lepădarea din curtea Marelui Preot, Ioan se declară pe sine mai vinovat decât Petru și mai apropiat de Marele Preot decât a fost vreodată marele pescar:

,,Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Petru a rămas însă afară la ușă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieșit afară, a vorbit cu portărița și a băgat pe Petru înăuntru. (Ioan 18:15).

Al doilea a avut loc în dimineața învierii la mormântul gol. Pentru că cei de atunci îl credeau pe Petru inferior lui Ioan în problema credincioșiei și atașamentului față de Mântuitorul, Ioan îl înalță pe Petru făcând publică îndrăzneala Marelui pescar:

,,A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus”. Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.

Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc, singur. Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el şi a văzut, şi a crezut.Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi“ (Ioan 20:2-9).

,,S-ar putea ca Petru să meargă mai încet, pare că spune Ioan, dar când merge, el merge fără șovăială, până la capăt“.

Cel de al treilea episod s-a petrecut la pescuirea minunată de pe Marea Tiberiadei, după înviere. Pentru că mulți erau de părere că Petru s-a descalificat pentru slujire prin lepădarea publică, iar Ioan s-a calificat pentru că a fost singurul ucenic prezent sub cruce la răstignire și o primise în custodie pe mama Domnului (Ioan 19:25-28), Ioan scrie în completarea pe care o citim în capitolul 21 despre ,,ordinarea“ lui Petru, despre misiunea specială pe care i-a dat-o Domnul și despre predestinarea martirajului cu care-și va încheia Petru existența:

,,După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?”

„Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc”.

Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei”. I-a zis a doua oară:

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?”

„Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc”.

Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele”.

A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?”

Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” și I-a răspuns:

„Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc”.

Isus i-a zis: „Paşte oile Mele! Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu“ (Ioan 21:15-19).

C. H. Mackintosh vede în Ioan 21 trei feluri de restabilire a lui Petru: o reabilitare a conștiinței, una a inimii și alta a umblării:

Prima dintre ele, cea a conștiinței, este foarte importantă și s-a întâmplat într-o întâlnire despre care nu știm decât aluziv din Scriptură. Aflăm despre ea de la evanghelistul Marcu, ucenicul și cronicarul lui Petru. Doar el o menționează în textele despre înviere:

„El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. A înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus” (Marcu 16:6-7).

Aflăm despre ea din scrierile apostolului Pavel:

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.“ (1 Corinteni 15:3-7).

Pavel menționează două arătări individuale pentru Petru și pentru Iacov, fratele celui născut în Nazaret în familia Mariei. Nu ne rămâne decât să ne imaginăm cât de emoționante trebuie să fi fost aceste două întâlniri. În urma lor, Petru a primit iertarea și a căpătat o conștiință curată, iar Iacov a primit credința care l-a propulsat apoi printre liderii bisericii din Ierusalim. La marea Tiberiadei, avem de a face cu un Petru cu conștiința împăcată și cu inima aprinsă de iubire pentru Domnul:

„După aceea, Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună.

Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte”. „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi s-au suit într-o corabie, şi n-au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Isus stătea pe țărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu”.

El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei, şi veţi găsi”. Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci, ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru:

„Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.

Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de țărm, decât ca la două sute de coţi“ (Ioan 20:1-8).

Când a auzit că este Domnul, Petru s-a aruncat în mare – atât de dornic era să stea la picioarele Domnului său înviat. Conștiința lui era în lumina strălucitoare a dragostei care nu se schimbă niciodată. Încrederea lui Petru era neumbrită, iar acest lucru era plăcut inimii Domnului.

Să nu uităm niciodată că dragostei îi place să ne încredem în ea. Nimeni să nu-și închipuie că Îl onorează pe Domnul stând departe de El, pe motivul nevredniciei sale.

Este trist când greșim și când cădem, însă este și mai trist ca, după ce am greșit și am căzut, să nu ne încredem în dragostea lui Isus sau în faptul că El este mereu gata să ne primească la pieptul Său.

Inima trebuie de asemenea să fie restabilită. Conștiința poate fi perfect curățită de greșeala pe care am comis-o, însă rădăcina din care a izvorât ea se poate să nu fi fost atinsă. Această rădăcină este adânc ascunsă în inimă, necunoscută nouă și altora, însă pe deplin descoperită ochilor Domnului. Mândria, lăcomia, mânia și ambiția sunt doar câteva din aceste rădăcini. Ele trebuie judecate complet.

Domnul l-a luat pe Petru deoparte, pentru a turna în sufletul său lumina adevărului, ca astfel el să poată discerne rădăcina încrederii în sine din care izvorâse căderea sa.

Apoi, printr-o chemare scurtă, însă atotcuprinzătoare, Domnul îi restabilește calea lui Petru: „Urmează-Mă!“. Să luăm aminte la urmele Lui și să călcăm pe ele!

Această ,,reabilitare“ a lui Petru face parte din providența cu care a scris Dumnezeu prin Ioan. Fără ea n-am fi putut pricepe cum de a ocupat Petru un loc și un rol așa de important în evenimentele descrise în cartea Faptele Apostolilor.