Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Evrei 11.1

Un ofiţer foarte lumesc s-a căsătorit cu o femeie credincioasă. Unica lor fată a fost adusă la credinţa în Domnul Isus şi ele erau întristate de necredinţa tatălui ei. Dar într-o zi această fiică preaiubită a tatălui, se îmbolnăveşte aşa de tare încât medicii cu toată experienţa şi bunăvoinţa lor au fost nevoiţi să o dea nevindecată înapoi. Când copila a simţit sfârşitul care se apropia, a chemat pe tatăl ei pe care nu putea să-l mângâie nimeni şi i-a spus: „Tată iubit eu voi muri acum. În ce credinţă ai vrea să mă vezi murind, în credinţa mamei sau în necredinţa ta care a fost ca o lozincă până acum?”

Tatăl s-a întors cu lacrimi în ochi şi s-a dus în camera cealaltă. Dar după scurt timp fata l-a chemat din nou la patul ei şi i-a pus aceeaşi întrebare. Deşi simţea că i se rupe inima în două nu i-a dat nici de data aceasta nici un răspuns. Starea sănătăţii fiicei se agrava tot mai mult. Cu vocea ei lină îi puse în şoaptă pentru a treia oară aceeaşi întrebare. Acum tatăl nu s-a mai putut stăpâni şi a căzut în genunchi la patul fetei şi a sărutat obrajii ei palizi strigând de durere sufletească: „Mori după voia lui Dumnezeu în convingerea şi credinţa în care te-a crescut mama ta!” Dar şi necredinţa tatălui a fost biruită. În acele clipe grele a simţit puterea credinţei care până atunci a batjocorit-o.

Ştim că oamenii se împacă greu cu gândul că mântuirea se capătă în dar şi se primeşte prin credinţă. Oamenii ar vrea să facă şi ei ceva ca să-şi ispăşească păcatele; să postească, sa facă mătănii, milostenii, să se spovedească… Sfânta Scriptură însă spune lămurit că mântuirea nu stă în ceea ce ar putea face omul ci în ceea ce a făcut Domnul Isus Cristos răstignindu-se pentru noi. Încrede-te în El.

Categories: Studiu biblic