Păcăliți sau pocăiți?

Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății Lui, și ale îngăduinței și ale îndelungii răbdări, necunoscând că bunătatea lui Dumnezeu te conduce la pocăință? Romani 2.4

Potrivit naturii lor, toți oamenii sunt la fel, toți stau înaintea lui Dumnezeu ca păcătoși vinovați, necurați, și tuturor li se poruncește să se pocăiască. Cu siguranță că măsura luminii și a cunoașterii diferă, iar Dumnezeu, în dreptatea Sa, ține cont și de aceasta, dar toți trebuie să fie descoperiți cândva înaintea Lui pentru a primi răsplata pentru faptele lor.

Astăzi însă este încă har și bunătatea lui Dumnezeu lucrează pentru a-i conduce pe oameni la pocăință. Dar ce este pocăința?

Pocăința nu constă, așa cum cred cei mai mulți, doar în judecarea manifestărilor firii păcătoase, deși bineînțeles că include și acest aspect, ci constă mai degrabă într-o schimbare totală a minții, în judecata necruțătoare a eului celui vechi, conform cu ceea ce poate fi cunoscut prin lumina lui Dumnezeu.

Pocăința este în acest sens o lucrare progresivă, o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în lăuntrul omului, prin care omul trezit din somnul în care era cufundat de păcat este condus treptat către a-și testa și a-și judeca toate căile, tot mai serios și mai radical, în prezența sfântă a lui Dumnezeu.

Adevărata pocăință aduce sufletul în acord cu Dumnezeu. Credința sinceră, mântuitoare, este de neimaginat fără pocăință. Doar pe calea pocăinței și a credinței este „înnoit duhul minții“ și doar astfel poate crește „omul cel nou care este creat după Dumnezeu în dreptate și în sfințenia adevărului“ (Efeseni 4.23,24).

După bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a lungii Lui răbdări, Dumnezeu lucrează astăzi pentru a-i conduce pe oameni la pocăință. De aceea, vai de acela care disprețuiește această bunătate a lui Dumnezeu sau de acela care, abuzând de această bunătate – oamenii vorbesc cu atâta plăcere despre „bunul Dumnezeu“ – încearcă să uite de judecata inevitabilă! Dar, vai, câte milioane de oameni nu acționează astfel! Prin faptul că nu vor să audă nimic de această judecată, ei ratează ziua harului și neglijează mântuirea atât de mare care le este oferită. Mai mult, „după împietrirea ta și după inima ta nepocăită, îți aduni mânie, în zi de mânie și de descoperire a dreptei judecăți a lui Dumnezeu“.

Dacă cineva care încălca legea lui Moise era omorât fără milă pe baza mărturiei a doi sau trei martori, „de cât mai rea pedeapsă va fi socotit vrednic“ cel care Îl respinge pe Fiul lui Dumnezeu și nesocotește harul (Evrei 10.28,29)! R. Brockhaus



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: