Ioan  GIURA – Scoatere din context

Din copilărie și până acum, adică vreme de vreo șaizeci de ani, am participat la foarte multe înmormântări, aș putea spune sute. În tot timpul acesta, fie la înmormântările pe care eu le-am oficiat și la care am avut slujitori invitați, fie cele la care am fost doar un simplu participant, am auzit nu o dată repetându-se cunoscuta zicere: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei” a nu mai puţin cunoscutului Alexandru Vlahuţă. Şi cei mai mulţi predicatori o spuneau ca un argument în plus pentru dovedirea existenţei veşniciei, adică a vieţii de după moarte. Aşa că am preluat-o şi eu şi o mai foloseam câteodată. Totuşi, meditând asupra ei, mi-am dat seama că această zicere susţine mai degrabă contrariul, şi anume că moartea, care este veşnică, înseamnă sfârşitul existenţei umane. Prin urmare, Alexandru Vlahuţă nu era chiar atât de credincios. Dimpotrivă. Dar nu ştiam în ce context făcuse afirmaţia de mai sus. Până când, după mulţi ani, l-am găsit (contextul), dând peste poezia „Din prag…” Această descoperire m-a condus la o… poezie proprie, pe care o redau mai jos, inclusiv strofa poetului în care este făcută această afirmaţie: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.”

 

                                 VEŞNICIE

Să nu mai revin în viață  niciodată?… Niciodată?…
                                                  E grozavă vorba asta!… Limbă nemaidezghețată,
                                                  Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei
                                                  Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. (sublinierea mea.)

Alexandru VlahuțăDin prag…

 

Cum poetul glăsuiește, meditând viața ce-i:
                Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei,
Spun și eu, ducându-mi gândul mai departe de mormânt:
Omul nu e doar țărână, ci și suflet, pe pământ.

Că țărâna putrezește ori e arsă în cuptor –
Asta-i soarta efemeră a oricărui trăitor!
Însă sufletul nu poate fi ținut în scânduri reci…
Alte-s locurile spuse în Scripturi că sunt de veci.

Unu-i Raiul, locu-n care Domnul nostru S-a-nălțat,
Pentru toți răscumpărații – locul binecuvântat.
E un loc de fericire, de-orice minte mai presus,
Unde pentru totdeauna vom petrece cu Isus.

Altu-i Iadul, despre care ni se-arată lămurit
Că-i un loc de suferință pentru cel nemântuit,
Unde viermele nu moare, iar văpaia-i de nestins
În întunecimea mare, pregătită înadins.

Deci – ia seama! – veșnicia nu e-n moarte, ci apoi –
Moartea a fost biruită prin al Crucii crunt război!
Ea e fie-n fericire, în cer sus, în Paradis,
Fie-n chinul cel mai groaznic, în Infern – numit și-Abis.

Astăzi însă, se vestește mântuirea prin Cristos
Pentru orice om din lume, cât ar fi de păcătos.
Jertfa Lui este temeiul ca în cer să fim primiți,
Înfrângând puterea morții, veșnic să fim fericiți.

Cu atât mai grav este când scoatem cuvinte sau versete din contextul Scripturii. Ele ne pot conduce la concluzii eronate, atât pentru noi cât şi pentru ascultătorii noştri. În felul acesta s-a ajuns la tot felul de secte şi curente religioase, care au răstălmăcit și răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu, spre pierzarea lor (cf. 2Petru 3:15-16).

Domnul să ne păzească!

 

 

 

                                                                                                   



Categories: Poezii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: