Și, deschizându-și comorile, I-au adus daruri: aur și tămâie și smirnă.
Matei 2.11

Prima menționare a unui lucru în Biblie este importantă pentru înțelegerea semnificației lucrului respectiv, iar tămâia este menționat prima dată în Exod 30.34, unde vedem că era unul dintre ingredientele folosite pentru acea tămâie preasfântă, folosită în cortul întâlnirii, iar mai târziu, în templu. Ea era în mod exclusiv pentru Domnul, după cum este scris:

„Oricine va face tămâie asemenea ei, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul său” (Exod 30.38).

Tămâia trebuia pisată mărunt – o imagine a perfecțiunii lui Hristos. Cu privire la această descriere a tămâii, C. H. Mackintosh a scris: «Fiecare trăsătură a excelenței morale și-a găsit locul potrivit și perfecta măsură în Hristos. Nici o calitate nu a înlocuit-o pe alta și nu s-a amestecat cu alta; totul a fost perfect echilibrat, pur și sfânt, înălțând o mireasmă pe care nimeni n-a putut-o aprecia, decât Dumnezeu».

Tămâia era de asemenea adusă împreună cu darul de mâncare, simbol bine cunoscut al umanității sfinte și lipsite de păcat a Domnului Isus (Levitic 2.1,2). Acest lucru este plin de semnificație. Adusă împreună cu darul de mâncare, tămâia trebuia să fie în întregime a Domnului. Semnificația tămâii în legătură cu darul de mâncare este prin urmare limpede: tot ceea ce Domnul Isus a făcut în această lume ca Om a fost perfect plăcut lui Dumnezeu.

Poate că magii nu cunoșteau aceste semnificații ale tămâii pe care au adus-o în dar, însă cu siguranță că au fost călăuziți de Dumnezeu s-o aducă. Împăratul divin avea să crească și orice gând, faptă și cuvânt al Lui aveau să fie de o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu.

B Reynolds

Categories: Studiu biblic