Ce înseamnă să fii evlavios?

Din Dicționarul biblic:

evlavie (1)

EVLAVIE (1).

În literatura păgână termenul gr. eusebeia înseamnă respectul datorat oamenilor şi zeilor, dar în Scripturi cuvintele din acest grup (cum este theosebeia, întâlnit numai în 1 Timotei 2:10) se referă în exclusivitate la reverenţa faţă de Dumnezeu (cu excepţia textului din 1 Timotei 5:4, unde înseamnă respectul cuvenit pentru cei din propria familie). Alford susţine că în afirmaţia lui Petru că nu eusebeia apostolilor a fost sursa vindecării (Faptele Apostolilor 3:12), termenul „poartă ideea de evlavie sau pietate operativă şi cultică, nu ideea de caracter inerent” şi îl traduce „eficacitate meritorie înaintea lui Dumnezeu”.

Eusebius defineşte termenul ca „a privi în sus spre unicul şi singurul… Dumnezeu şi a trăi viaţa în armonie cu El”. În Faptele Apostolilor 10:2 (cf. v. 7) Corneliu este descris ca eusebes („cucernic”) şi temător de Dumnezeu; evlavia lui este ilustrată de grija pentru familia sa, de dărnicie şi rugăciuni şi de dornicia sa de a urma instrucţiunile divine. Cuvântul este întâlnit mai frecvent în Epistolele pastorale (1 Timotei 2:2; 3:16; 4:7-8; 6:3, 5-6, 11; 2 Timotei 3:5; Tit 1:1). E. F. Scott consideră că eusebeia este cuvântul caracteristic pentru Epistolele pastorale şi vede în acest termen „două lucruri: pe de-o parte un crez corect şi pe de altă parte un mod corect de acţiune”. Dar eusebeia este o atitudine personală faţă de Dumnezeu şi nu doar un crez corect, iar acţiunea nu este paralelă cu acea acţiune ci îşi are izvorul chiar în ea, de ex. 2 Timotei 3:5, unde evlavia formală este prezentată în contrast cu aceea care are putere; de asememnea, în 2 Petru 1:3 evlavia este derivată din puterea divină. „Taina evlaviei” (1 Timotei 3:16) este doctrina fundamentală centrată în Persoana lui Cristos, care este sursa şi criteriul oricărei închinări şi a oricărei conduite creştine. În 2 Petru 3:11 este folosit pluralul pentru a indica acţiuni evlavioase. Substantivul „evlavie” nu apare în VT, dar este întâlnit frecvent în Apocrife, de ex. 2 Macabei 12:45.

BIBLIOGRAFIE

  1. Mundle, W. Guenther, în NIDNTT 2, p. 90-95; R. Bultmann, TDNT 2, p. 751-754; G. Bertram, TDNT 3, p. 123-128; W. Foerster, TDNT 7, p. 175-184.

EVLAVIE (2).

În 1 Timotei 5:4 acest cuvânt este folosit în sensul de grijă datorată unei mame văduve sau unei bunici (cf. lat. pietas, „pietate filială”). Verbul este eusebeo, un termen datând din perioada elenistică şi folosit frecvent pentru a descrie îndeplinirea actelor de închinăciune religioasă (vezi Faptele Apostolilor 17:23), care arată că, pentru Pavel, grija pentru rudeniile văduve face parte din datoria religioasă a creştinului. Lucrul acesta este de înţeles în lumina poruncii a cincea şi a faptului că prin aceasta creştinul uşurează biserica de responsabilitatea întreţinerii văduvelor în cauză.

Substantivul corespunzător, eusebeia, tradus de obicei „evlavie”, apare de 14 ori în Epistolele pastorale şi 2 Petru (în altă parte apare o singură dată în Faptele Apostolilor 3:12) şi este un termen cuprinzător pentru practicarea religiei personale a creştinului, închinarea înaintea lui Dumnezeu şi slujirea Lui şi ascultarea reverentioasă de legile Lui. Când este folosit la plural, cuvântul indică acte specifice de pietate (2 Petru 3:11). Eusebeia creştină îşi are izvorul în darul divin al unui principiu de viaţă şi al unei puteri de viaţă (2 Petru 1:3; 2 Timotei 3:5), care la rândul ei este acordată prin şi împreună cu acceptarea prin credinţă a darului adevărului mântuitor (1 Timotei 3:16: „taina” – secretul revelat – din care izvorăşte „evlavia” este mesajul Evangheliei lui Cristos cel întrupat şi care domneşte). Adevărul Evangheliei este „potrivit cu evlavia” (1 Timotei 6:3; Tit 1:1), şi aceasta este o caracteristică a sa, adică, evlavia este rezultatul natural şi necesar al primirii Evangheliei, aşa încât lipsa de evlavie a celor care se declară creştini, este dovada că ei nu au primit-o cu adevărat în inima lor (cf. 2 Timotei 3:2-8; Tit 1:16; 2 Petru 2:19-22). Orice învăţătură aşa-zis evanghelică ar trebui pusă la încercare întrebându-ne dacă duce la evlavie, adică, dacă impune în mod adecvat cerinţele lui Dumnezeu şi dacă dă dovadă în mod corect de darul înnoirii în Cristos, singurul din care poate izvorî evlavia (2 Timotei 3:5-8).

Biblia priveşte din mai multe puncte de vedere complementare evlavia pe care o imprimă în mintea omenească. VT o numeşte „*frica de Dumnezeu” sau „frica de Domnul” (de peste 30 de ori), arătând în felul acesta că adevărata evlavie îşi are rădăcina într-o atitudine de reverenţă, spunere şi ascultare de Dumnezeu. NT o numeşte „ascultarea Evangheliei” sau „adevărului” (Romani 10:16; Galateni 5:7; 2 Tesaloniceni 1:8; 1 Petru 1:22; cf. Romani 6:16) şi în felul acesta caracterizează evlavia ca un răspuns la revelaţie. Dintr-un alt punct de vedere, privită ca menţinerea unei stări de separare de lume şi de consacrare pentru Dumnezeu, NT o numeşte simplu *„sfinţenie” (hagiamos, hagiosyne: vezi 1 Tesaloniceni 4:3; Evrei 12:14; 2 Corinteni 7:1; 1 Tesaloniceni 3:13; etc.). Cristos ne-a învăţat că „lucrarea lui Dumnezeu”, singura cerinţă divină cuprinzătoare în care sunt cuprinse toate „lucrările lui Dumnezeu” este credinţa în El (Ioan 6:28 ş.urm.); evlavia creştină înseamnă pur şi simplu trăirea prin această credinţă şi punerea ei în practică. În consecinţă, Ioan caracterizează evlavia pe care o cere şi pe care o acceptă Dumnezeu şi scoate în evidenţa cele două trăsături care îi sunt esenţiale şi distinctive – credinţa în Cristos şi dragostea pentru creştini (1 Ioan 3:22-24).

O analiză completă a evlaviei în NT ar trebui să includă exprimarea practică a credinţei într-o viaţă de pocăinţă, de împotrivire faţă de ispită şi păcat; ar trebui să se exprime într-o viaţă de rugăciune, de mulţumire şi de apropiere respectuoasă de Cina Domnului; în cultivarea speranţei, dragostei, generozităţii, bucuriei, stăpânirii de sine, îndelungii răbdări şi mulţumirii; în urmărirea cinstei, neprihănirii şi binelui altora în toate relaţiile umane; în respectul pentru autoritatea constituită în mod divin în biserică, stat, familie. Toate aceste atitudini şi practici sunt poruncite de Dumnezeu şi fi aduc glorie.

BIBLIOGRAFIE

Ardnt; MM; Richard Baxter, A Christian Directory (Practical Works), 1830, 1-5; 1838,1; W, Mundle, W. Günther, NIDNTT, p. 90-95; W. Foerster, TDNT 7, p. 175-185.

Advertisements


Categories: Teologice

Tags:

2 replies

  1. Cea mai faină definiție a evlaviei : devotament față de Dumnezeu care are ca urmare o viață plăcută Lui !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: