Hermeneutică este minerul care se coboară în adâncul pământului să scoată la suprafață lucruri prețioase. Homiletica (scrisă mai nou omiletica) este meșterul care face lucruri utile din ceea ce a scos la suprafață minerul.

Ambii termeni sunt din domeniul teologiei. Fiecare specializare, fie ea în artă, geografie, inginerie sau muzică, dă maștere unui „limbaj de specialitate“, care sună ciudat publicului larg. Nu-i de mirare deci că cei care s-au dus pe la școli de teologie s-au familiarizat cu termeni care dumneavoastră vă par niște curiozități.

Pe de altă parte, tinerii despre care vorbiți s-ar putea să folosească astfel de termeni tocmai ca să facă paradă cu studiile lor și ca să se auto promoveze ca „teologi cu studii“.

Hermeneutica este disciplina care studiază principiile interpretării unui text. În studiul Bibliei, ea ne ajută să înțelegem corect mesajul unui pasaj, ținând seama de context, de genul literar, de împrejurările istorice și de intenția autorului.

Întrebarea ei principală este: „Ce înseamnă acest text?”

Omiletica — scrisă în mod obișnuit în română fără „h” — este disciplina care se ocupă de pregătirea și rostirea predicilor. Ea ne ajută să prezentăm mesajul biblic într-un mod clar, bine organizat, convingător și relevant pentru ascultători.

Întrebarea ei principală este: „Cum predic acest mesaj?”

De exemplu, pentru cuvintele Domnului Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun” din Ioan 10, hermeneutica cercetează ce înseamnă imaginea păstorului în context și ce descoperă pasajul despre Isus și despre relația Lui cu oile Sale. Omiletica ne ajută apoi să construim o predică în care explicăm acest adevăr, îl ilustrăm și îi chemăm pe ascultători să răspundă prin credință și ascultare.

Hermeneutica ne ajută să înțelegem fidel; omiletica ne ajută să vestim limpede. De aceea, interpretarea trebuie să stea la temelia predicării: o predică frumoasă nu poate compensa o înțelegere greșită a Scripturii.

+++

Hermeneutica stabilește principiile interpretării, iar exegeza le aplică unui text concret pentru a-i înțelege sensul.Sunt strâns legate, dar nu sunt identice.

Hermeneutica întreabă: „După ce principii interpretăm Scriptura?” De exemplu: citim un verset în contextul său, ținem seama de genul literar și căutăm să înțelegem ce a comunicat autorul primilor destinatari.

Exegeza întreabă: „Ce spune și ce înseamnă acest pasaj?” Ea examinează efectiv cuvintele, gramatica, argumentația și contextul unui anumit text biblic.

De exemplu, când citim în Psalmul 23: „Domnul este Păstorul meu”:

• Hermeneutica ne spune să recunoaștem limbajul poetic și să interpretăm imaginea păstorului ca metaforă.
• Exegeza cercetează cum dezvoltă psalmul această imagine prin ocrotirea, călăuzirea și purtarea de grijă a Domnului.
• Omiletica ne ajută să transformăm înțelegerea pasajului într-o predică fidelă, clară și aplicabilă.

O comparație simplă: hermeneutica oferă regulile lecturii, exegeza este lectura atentă a pasajului, iar omiletica este comunicarea lui prin predică.

În plus, „exegeza“ urmărește să scoată la lumină sensul textului. Opusul ei este„eisegeza“: introducerea în text a propriilor idei și schimgiuirea lui pentru a-l face să spună ceea ce am hotărât deja să spunem.

De ce trebuie să folosim noi acești termeni? Domnul Isus și ucenicii i-au folosit?

Faptul că cei din Noul Testament n-au folosit expres acești termeni nu înseamnă că ei n-au făcut acțiunile implicate de ei.

De exemplu, Domnul Isus îi lua pe ucenici deoparte și le tălmăcea înțelesul adânc al pildelor rostite de El ( ). După înviere, învățătorul a făcut hermeneutică cu ei:

„Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi”. Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le-a zis: „Aşaeste scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.“ (Luca 24:44-48).

Filip, după ce a. făcut exegeză biblică cu evreii în Faptele Apostolilor 7, a făcut hermeneutică cu famenul etiopian:

„Apoi, le-a zis: „Iatăce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi”. Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le-a zis: „Aşaeste scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.“ (Fapte 8:30-36).

Cât despre Homiletică, este limpede că nimeni n-a vorbit mai clar, mai concis și mai convingător ca Domnul Isus Christos. La rândul lor, apostolii s-au străduit să scrie Evangheliile și Epistolele într-un plan limpede de expunere.

Dacă veți arunca o privire asupta celor șapte scrisori scrise bisericilor în cartea Apocalipsei veți observa imediat că toate sunt scrise după un tipar unic, numit și metoda sandviș. Ele debutează cu o apreciere, trece la o critică și se termină cu o altă apreciere și promisiune.

C.H. Spurgeon, socotit prințul predicatorilor pentru abilitatea lui de a-și organiza materialul predicilor într-un mod măiestru, a mărturisit că a învățat despre importanța a homileticii de la mama lui. Când era doar un puștan, ea l-a trimis la prăvălie să cumpere, lapte, unt, făină, zahăr și alte lucruri necesare pentru facerea cozonacilor. Pe drumul spre casă însă, a intrat într-un meci de fotbal cu alți băieți și toate cele din coșulețul cu care s-a dus la prăvălie s-au amestecat de-a valma. Mama lui i-a tras o bătaie bună, iar el a înțeles că dacă vrei să facu un cozonac bun trebuie să știi unde și când să pui fiecare din părțile lui componente.

În general, de la el ne-a rămas schița unor predici bune: o introducere care să capteze atenția, un conținut cu trei, patru idei principale și apoi o încheiere care să miște inimile ascultătorilor.

Este adevărat că înaintașii noștri nu prea știau de hermeneutică, exegeză și Omiletică, dar cred că le foloseau și ei, nummai că nici nu-și dădeau seama.

Categories: Pentru lucrători, Raspunsuri la intrebari, Teologice

Tags: Daniel Branzai