un porumbel hoinar, cu sânge rece
în geamul meu a vrut să se înece.
în geamul meu de apă și lumină
– venea purtat de vântul din grădină.
venea plonjâng cumplit, ca-ntr-un abis,
dar l-am salvat – era un geam deschis.
el zboară azi mai vesel ca oricând,
scăpat de moartea ce-i intrase-n gând.
când sufletul ți-e geam închis și rece,
toți porumbeii pot să se înece…
Categories: Poezii
Barzilaiendan 
Leave a comment