urca Isus încet spre falnica cetate.
Mulțimile de oameni îl însoțeau cântând
visând o-mpărăție de pace și dreptate.

.

Îi așterneau veșminte pe drumul prăfuit,
îl aclamau primindu-l ca pe un împărat,
credeau că-l El renaște tot  visul năruit
că El este Mesia la care au sperat.

.

Pe chipul lor citeai extaz și fericire
și toți cu mic cu mare voioși îl însoțeau.
Pe chipul lui Isus citeai o grea mâhnire,
amarnice tristeți și lacrimi se-mpleteau.

.

Privește spre poporul ce azi îl vrea ca rege
și mâine vor striga că vrednic e de moarte…
o, nici-n-această zi n-au vrut a înțelege
că El venise pace, iertare a le-mparte.

.

Căci astăzi cu osana și-urale l-au primit
pe poartă în cetate, punându-i flori-nainte,
iar mâine pe-altă poartă scuipat și huiduit
îl scot cu crucea-n spate în arșița fierbinte.

 .

Coroană de-mpărat vor azi pe cap să-i pună
dar mâine o coroană de spini vor împleti.
Azi tot Ierusalimul de cântece răsună
iar mâine vor striga că vor a-L răstigni.

.

Pe chipul lui Isus se-așterne-o grea mâhnire
cu ochi scăldați în lacrimi rostește întristat:
,,Vor veni vremi când iată, o dușmană oștire
va năvăli-n cetate; și-atunci va fi dărmat

 .

întreg Ierusalimul! Căci n-ai vrut să-nțelegi
că-i ziua cercetării și iată că ea trece!
N-ai vrut calea dreptății și-a păcii să alegi
și ai respins chemarea cu nepăsarea-ți rece!”

.

Iar anii au trecut pe-a timpului hotare.
Isus trece din nou. Dar cum ”l-întâmpinăm ?
Va mai găsi în inimi aceeași nepăsare
ascunsă-n aparențe, sub masca ce-o purtăm?

.

Vrem, Doamne, să găsești în ale noastre inimi
dorința de sfințire, de-a fi mereu curați,
privindu-ne viața să nu verși iarăși lacrimi
ci să te bucuri, Doamne, de-ai Tăi răscumpărați !