Ca și primii „vinovați” aduși aici în zorile colonizării acestui continent, descoperim și noi că din Australia… se pleacă greu. Este mult mai ușor să rămâi…

Am început să ne obișnuim cu oamenii, cu locurile, cu viața liniștită de aici.
Sâmbătă, 15 decembrie, am fost la nuntă. A doua nuntă la care participăm aici. Totul a fost „exquisite”.

Duminică dimineața am fost la biserica baptistă Maranata, păstorită de fratele Cornel Ghiță.

Am aflat că, un timp, fratele Ghiţă a fost găzduit în casa părinților lui Daniela, pe strada Petru Rareș 76, din Arad. Eu l-am văzut prima dată prin 1988, când în grupul de seminariști de pe Berzei, era împreună cu Liviu Țiplea, colegul și prietenul meu
din Los Angeles. Am descărcat un sac de amintiri împreună.

Ultima biserică păstorită de el în România a fost Șega din Arad, un alt loc de unde se pleacă foarte greu… Sunt arădani și în biserica de aici. (De fapt, dacă este să facem o socoteală, cred că arădanii sunt grupul cel mai numeros în bisericile baptiste din Melbourne). Asta a făcut-o pe Daniela, soția mea, să se simtă ca acasă. Ne rămân regretele că nu i-am vizitat mai devreme, că n-am putut sta mai mult… (Este un laitmotiv care ne-a urmărit peste tot pe unde am fost).

Seara am încheiat vizita noastră acolo unde am început-o, la biserica păstorită de fratele Belciu Busuioc.

Surpriza a fost că mulți din alte biserici au venit și ei să-şi ia rămas bun de la noi, așa că sala a fost plină ochi. A fost primul program de Sărbătoarea Nașterii Domnului. Am aflat la „anunțuri” o veste bună: corul de copii al bisericii baptiste române a primit aprobarea de a cânta două seri succesiv în mall-ul orașului de aici. Slavă Domnului și pentru asta!

Orchestra a cântat foarte frumos și bine. Au soliști buni, dar sala nu-i lasă singuri la niciuna din cântări. Asta creează o atmosferă foarte caldă de participare colectivă. Am vorbit despre muțenia necredinței lui Zaharia și extraordinara explozie din cântarea lui de slavă.

Ne-am despărțit greu. Poate că cel mai frumos compliment l-am primit printr-un gest fără precedent în vizitele mele pe alte meleaguri. Un frate dintr-una din bisericile vizitate ne-a dat banii pentru biletele necesare revenirii noastre în Australia. I-am lăsat la Busuioc, să-i înapoieze el donatorului în caz că nu voi mai reveni vreodată. Banii vin și se duc, gestul contează.

Am venit în Australia trimis de colegii mei păstori din RBA să sondez posibilitatea unei colaborări viitoare. Cred că receptivitatea celor din Australia este o invitație și pentru ei. Nu vor regreta dacă vor trece oceanul ca să se întâlnească cu minunații români de pe aici.

Categories: Personale