Nepoata mea, Eli, are cinci spre șase ani. Eu am peste ’70. Amândoi am pierdut câte un dinte din față. Nu știu ce înseamnă asta pentru ea, dar pentru mine înseamnă precis că, cel puțin pentru o vreme, trebuie să-mi țin gura (închisă).

„Inima știe acest lucru înainte ca mintea să-l poată explica.”

„Sămânța trebuie să părăsească mâna pentru a trăi”.

Deci, poate că o credință matură spune:

Nu trebuie să termin lucrarea.
Trebuie să-mi termin misiunea.

Acestea nu sunt același lucru. Lucrarea lui Dumnezeu continuă. Misiunea mea are limite. De aceea Barnaba poate să se dea la o parte.

Aceasta ne oferă o altă definiție a bătrâneții. Nu doar: să ai mai puțin viitor.

Ci: să porți mai multe versiuni ale tale.

De aceea, un obiect simplu poate purta brusc patruzeci de ani. Tânărul cititor vede: un scaun.

Daniel vede: Tatăl stând acolo. Mama trecând pe lângă el. o conversație. o ceartă. boală. absență. Apoi scaunul gol. Memoria îngroașă obiectele. Proza ar trebui să permită ocazional această densitate fără a o explica în întregime.

+++++

„The heart knows this before the mind can explain it.“

„The seed must leave the hand in order to live“.

So perhaps mature faith says:

I do not need to finish the work.
I need to finish my assignment.

Those are not the same.

God’s work continues.

My assignment has boundaries.

That is why Barnabas can move aside.

Categories: Amintiri, Personale

Tags: Daniel Branzai