Seara asta am văzut o „cucabara”. A stat o vreme pe un cablu electric între doi stâlpi, fără să-i pese de prezența sau gălăgia noastră. Apoi, ca scăpată dintr-un arc, s-a lansat în zbor plonjat pe un mal de la marginea drumului și s-a ridicat de acolo cu un pui de șarpe în cioc.

Laughing Kookaburra – Australian alarm clock

M-a speriat un pic. Prietenii mi-au spus că am și avut de ce. Gheunoaia asta cu un râs sfidător, aproape omenesc, este neînfricată, gata să se ia la bătaie cu oricine. Atacă alte păsări, se dă la animale mici și se repede chiar şi la oameni. Seamănă și are obiceiurile unui cuc de pe la noi. A fost una dintre întâlnirile mele cu primele animale specific australiene. Am mai văzut și alte păsări neobișnuite, niște papagali albi și lacomi și câțiva papagali multicolori. I-am fotografiat, așa că am să vi-i prezint aici (până transfer pozele mele, iată două poze de stoc. Vă pregătesc o surpriză…)

Doar cangurii nu vor să dea ochii cu mine. Am parcurs câteva sute de kilometri prin văi, peste dealuri și coline, pe culmi împădurite și prin șesuri aproape pustii. Cangurii – nicăieri.

Mâine am să petrec mai mult în biserici românești. Puține șanse să-i întâlnesc pe acolo. Deși… mai știi…

Gazdele noastre, mult prea amabile, ne-au invitat la un restaurant de renume cu specific german. Este amplasat la câteva zeci de kilometri de Melbourne, în desișul unei păduri de foarte înalți eucalipți printre picioarele cărora cresc niște ciudățenii: ferigi uriașe, mari cât nişte pomi de trei-patru metri. Peisajul aparține parcă filmelor științifico-fantastice cu civilizații pierdute în desișul unor vegetații exotice nemaintâlnite. Numele restaurantului este prozaic: „Cucu”. Pereții sunt tapetați cu o mulțime fără număr de ceasuri cu cuc, care mai de care mai „germane”. Personalul este îmbrăcat în costume tiroleze, iar ordinea este germană get-beget.

 Din dorința de a face pe plac tuturor consumatorilor însă, specificul german este cosmopolit și puțin american. Pe lângă cârnații nemțești serviți alături cu o garnitură de varză murată și pe lângă prăjiturile bavareze, restaurantul are un „all you can eat” internațional: gulașul unguresc trona alături de fructele de mare și lângă tot felul de alte preparate din mai toate colțurile lumii. Salata cazonă europeană se oferea lângă concurența fructelor kiwi şi a altor salate de fructe, iar cartofii prăjiți franțuzești alunecau asemenea plutelor pe panouri pline de tot felul de supe, sosuri și pilafuri. Exista chiar şi un mult prea nesănătos de plin stand cu dulciuri și dulcegării, rulouri, ecleruri, plăcinte şi prăjituri, ciocolate și budinci cu sau fără frișcă. În fiecare seară, numărul consumatorilor este fix, posesori ai unor rezervări făcute cu mult timp înainte. Fetele îmbrăcate în costume naționale din provinciile Germaniei servesc ireproșabil în sunetul unor formații la fel de germane care cântă însă o încântătoare muzică franceză de cabaret. Se râde mult, se vorbește mult și se mănâncă mult prea mult.

A fost o seară neobișnuită petrecută în mijlocul unor frați extraordinari care ne-au oferit o mostră din ceea ce este Australia de azi. Am aflat numai spre sfârșit că cel care ne invitase cu delicateţe (fratele Savu Matei și soția Dorina) ţinuse să sărbătorească împreună cu noi ziua lui de naștere. Voise să facă ceva frumos „pentru frați”.

La celelalte mese erau așezați oameni din toate colțurile lumii, bineînțeles majoritatea australieni, dar și indieni, asiatici de tot felul și un număr destul de mare de arabi (cu femeile ambalate foarte atent în haine lungi și cu capetele înfășate în văluri strânse ca niște scutece).

În drumul spre restaurant, gazdele ne-au oprit pe terasa unui vârf montan de unde se vedea imensa panoramă a orașului Melbourne, iar dincolo de el, orizontul oceanului.

Nu-mi închipuisem că voi vedea ceva la scara așa de mare, proporțional însă cu amabilitatea și dragostea gazdelor noastre.

Statistics

* Note: Greater Melbourne (formally Melbourne Statistical Division in 2006) incorporated parts of Moorabool (Bacchus Marsh), Macedon Ranges (Gisborne, Macedon, Lancefield, Riddells Creek), Mitchell (Wallan, Wandong) and Murrindindi (Kinglake) Shires, as well as a bit more of Yarra Ranges (Warburton East) in the 2011 Census, and is now known as Greater Melbourne Capital City Statistical Area.

Note. ABS Estimated Resident Population: (p) = preliminary; (r) = revised

P.S. – Pentru cei ce vreți să aflați ce este „cucabara”:

Kookaburras (genus Dacelo) are terrestrial tree kingfishers native to Australia and New Guinea. They are large to very large, with a total length of 28–42 cm (11–17 in). The name is a loanword from Wiradjuri guuguubarra, and is onomatopoeic of its call. The single member of the genus Clytoceyx, though commonly referred to as the Shovel-billed Kookaburra, is not treated in this article.
Kookaburras are best known for their unmistakable call, which sounds uncannily like loud, echoing human laughter – good-natured, but rather hysterical, merriment in the case of the renowned Laughing Kookaburra (Dacelo novaeguineae); and maniacal cackling in the case of the slightly smaller Blue-winged Kookaburra (D. leachii). They are generally not closely associated with water, and can be found in habitats ranging from humid forest to arid savanna, but also in suburban and residential areas near running water and where food can be searched for easily.

There are four known species of kookaburra found in Australia, New Guinea, and the Aru Islands.

Behaviour

Kookaburras are carnivorous. In the wild, kookaburras are known to eat the young of other birds and snakes, and insects and small reptiles and even other small birds, such as finches if they are lucky enough to catch them. In zoos, they are usually fed food for birds of prey, and dead baby chicks.
Kookaburras will eat lizards, snakes, insects, mice, other small birds, and raw meat. The most social birds will accept handouts from humans and will take raw or cooked meat (even if at high temperature) from on or near open-air barbecues left unattended. It is generally not advised to feed kookaburras too regularly as meat alone does not include calcium and other nutrients essential to the bird. Remainders of mince on the bird’s beak can fester and cause problems for the bird.

Categories: Personale