Arhivele regale – 21. Elisei – un om al credinței care face minuni – 2 Regi 6

Pot exista minuni?

Corrie Ten Boom, evanghelista olandeză care  a trăit între 1892-1983, a reușit să dea o definiție a credinței care a rămas un etalon în materie: „credința vede invizibilul, crede incredibilul și primește drept răsplată imposibilul“. Capitolul acesta este o foarte bună ilustrație a acestei definiții.

Elisei este un om al credinței care trăiește în dimensiunile supranaturalului. Realitatea trăită de el este „dincolo“ de limitele experienței umane „obișnuite“. Normalul lui este nenormal nu pentru că Elisei este un vrăjitor, ci pentru că el este un om al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu poate face orice vrea El cu lumea creației Sale.

Cel ce citește Biblia se întâlnește cu o realitate criticată aspru de unii oameni de știință. Aceasta nu trebuie însă să ne dezechilibreze. Oamenii de știință „caută“, Dumnezeu este Cel care a „ascuns“ realitatea în lumea care bâjbâim noi. Apostolul Pavel le-a spus asta oamenilor de filosofie și știință din Atena:

„El (Dumnezeu) a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor,  ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul lui…“ (Fapte 17:26-28).

Realitatea ultimă, mereu eluzivă cercetărilor umane, va fi cunoscută atunci când ne-o va explica Dumnezeu. Până atunci este suficient să spunem că insolența unora din instituțiile oamenilor de știință a fost smerită de cele mai recente descoperiri ale cercetărilor lor. Multe din „adevărurile“ care contraziceau categoric Biblia au început să se clatine și să fie abandonate. Vă supun atenției „potrivirile“ găsite între „The Language of God“, scrisă de Francis S. Colins, șeful proiectului de genetică „ghenomul uman“, unul din cei mai proeminenți oameni de știință ai Americii și două cărți evreiești și despre evrei: „Bringing Heaven Down To Earth“ și „The Rebbe-s Army“. Știința și teologia, atunci când sunt sincere și făcute cum se cuvine, sunt amândouă servicii divine de proslăvire a lui Dumnezeu.

La debutul secolului nouăsprezece, marchizul de Laplace, un matematician și distins fizician, a propus un punct de vedere mecanicist asupra originii și naturii vieții. El a spus că natura este guvernată de un set de legi fizice precise (unele care au fost descoperite și altele care rămân să fie descoperite) și că natura nu se poate sustrage acestor legi. În optica lui Laplace, această obligație de a se supune legilor se extinde până la cele mai infinitezimale particule elementare aflate în cele mai îndepărtate colțuri ale universului, guvernând deci până și ființele umane și procesul de gândire.

Laplace a postulat că din momentul în care aceste legi s-au cristalizat la începutul existenței universului, toate evenimentele trecute, prezente și viitoare din existența omului au devenit implacabile și ireversibile. Acest punct de vedere reprezintă un determinism extrem, care nu-i lasă nici un loc de mișcare lui Dumnezeu (în afară de momentul creației) și nu-i oferă omului o voință cu adevărat liberă. Postulatele lui Laplace au stârnit o furtună în lumea științifică și teologică a vremii (când Napoleon l-a întrebat cum rămâne cu existența lui Dunezeu, Laplace a dat celebra replică: „Nu am nevoie de această ipoteză“).

Un secol mai târziu, conceptul determinismului fix al lui Laplace a fost zdruncinat din temelii, nu de argumente teologice, ci de evoluția descoperirilor din știință.  Revoluția științifică numită fizica cuantică a început destul de firav și nevinovat printr-un efort de a explica unele probleme rămase neexplicate din teoria spectrului luminii. Bazat pe o serie de observații, Max Planck și Albert Einstein au demonstrat că lumina nu se transmite uniform cu întreaga ei cantitate de energie, ci apare sub forma unor pachete mici, numite „fotoni“. Cei doi savanți au lansat termenul de „cuantificarea lumini“. Lumina deci, nu se manifestă ca un câmp liniar neîntrerupt, nu este indivizibilă la infinit, ci poate fi redusă doar până la dimensiunile fotonilor, tot așa cum rezoluția unei camere digitale nu poate fi mai mică decât dimensiunile unui singur pixel.

Cam prin același timp, Niels Bohr, a examinat structura atomului și s-a mirat că electronii reușesc să rămână pe orbite în jurul nucleului. Sarcina electrică negativă a electronului ar trebui să fie atrasă de sarcina pozitivă a protonilor din nucleu, ceea ce ar trebui să ducă la o inevitabilă implozie a materiei. Bohr a postulat un argument cuantic asemănător cu al celor doi savanți susținând că electronii nu pot să existe decât în câteva stări anumite.

Fundația mecanicii clasice a început să se crape, dar cele mai profunde consecințe filosofice ale acestor descoperiri au fost publicate de fizicianul Werner Heisenberg, care a arătat convingător că în lumea minusculă particulelor cuantice, caracterizată de distanțe infinitezimale și particule foarte mici este imposibil să măsori exact în același timp și poziția și momentul lor. Realitatea a primit numele de „principiul nesiguranței“, care-i poartă numele lui Heisenberg și a înlocuit dintr-o singură lovitură determinismul lui Laplace. Principiul nesiguranței postulează că este cu neputință să măsori cu precizie configurația universului, așa cum a pretins Laplace.

Cercetările și observațiile recente ale lui Murray Gel-Man și George Zweig (1964) au ajuns la concluzia că materia este compusă din anumite „particule elementare“, numite „quark“.  Ele au proprietăți intrinsece diferite, care include sarcină electrică, culoare, masă și rotație. Este foarte greu să le numim forme de energie sau particule de materie care se rotesc și vibrează asemenea unor „coarde minuscule“. Când trec printr-un orificiu foarte mic, aceste particule pot apare sau în dreapta sau în stânga poziției anticipate, ca un fel de dedublare în oglindă. Mai mult, ele pot apare în … ambele locuri deodată. Ce le determină „preferința“ pentru una sau cealaltă traiectorie? Cum este posibil să se găsească în două locuri concomitent? Aceste particule rotitoare pot fi „de dreapta“, „de stânga“, „de sus“ sau „de jos“ și pot fi definite cu termeni total neștiințifici ca „stranii“ sau „fermecătoare“.  Soțul nepoatei mele, Paul Carr, își dă doctoratul în studiul acestor particule elementare. Nivelul cercetărilor lui pot produce o schimbare de paradigmă în concepția modernă despre lume și viață.

Consecințele apariției fizicii cuantice sunt aprig disputate de peste optzeci de ani. Chiar și Einstein, care a jucat un rol deosebit în lansarea mecanicii cuantice, a refuzat inițial ideea nesiguranței totale, lansând celebra remarcă: „Dumnezeu nu dă cu zarul“. Cei ce cred în Creator au replicat că ceea ce ni se pare nouă „nesiguranța“ aruncării cu zarul poate fi cu totul altceva din punctul lui Dumnezeu de vedere, angajând implicarea directă a lui Dumnezeu în ținerea în ființă a lumii și în conducerea ei spre un anumit scop predeterminat“.

Un foarte mare gânditor al evreilor a scris ceva cu totul remarcabil despre  Dumnezeu și lumea minunilor:

„Ce este lumea? Ce-i dă dreptul să fie așa de impozantă, așa de formidabilă, așa de nepătrunsă? Cum de ne face ea să ne simțim așa de mici și neputincioși?“

Adevărul este că lumea nu are o substanță proprie. Realitatea există doar ca o simfonie a unei Forțe Infinite care permează toate și care recrează în fiecare moment toate aspectele vieții și materiei. Este o simfonie pe care urechile noastre nu o aud, un spectacol magnific ascuns de ochii noștri – așa că noi vedem doar … „lumea“.

[Teologic, acest concept a fost postulat de autorul epistolei către Evrei: „Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui“ –  Evrei 1:2-3. Lumea este susținută de o „vibrație“, de vibrația vocii lui Dumnezeu care umple hăul, aducând la existență „din nimic“ și susținându-le pe toate în existență prin sunetul care a zis: „Să fie!“ Dacă Dumnezeu și-ar retrage Cuvântul puterii Lui, toate lucrurile ar înceta dintr-o dată să mai existe. „El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El“ (Colos. 1:17).

Același adevăr este postulat și de apostolul Ioan: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n-a biruit-o“ (Ioan 1:3-5).   Același adevăr este proclamat și de cei douăzeci și patru de bătrâni care stau înaintea tronului ceresc și au ajuns să cunoască esența creației: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!“ (Apoc. 4:11).]

Realitatea ultimă este asunsă de ochii noștri, dincolo de posibilitățile cunoașterii noastre. Dați însă la o parte această cortină care ne ascunde realitatea și veți descoperi întotdeuna și pretutindeni Miracolul.

Noi luăm prea în serios „legile naturii“. Credem că ele există tot așa cum credem că există Creatorul lor. Când ceva nu li se potrivește, spunem că s-a produs o „minune“. Această minune nu este însă o violare a legilor naturii, ci doar un moment de străfulgerare în care putem spune: „realitatea noastră nu este decât o sclipire a unei Realități Superioare. În acel Adevăr superior, lumea ca atare nu există. Totul este El,  din El, prin El și pentru El.

Când un părinte își iubește copilul, el se apleacă spre el cu atâta dragoste că ajunge să se prefacă ca el, gângurind ca și el, renunțând la locul și preocupările care-l caracterizează pentru a se juca jocuri copilărești. El se dezbracă de toată maturitatea pe care a acumulat-o în cei douăzeci-treizeci de ani de viață ca să se entuziasmeze, să se entuziasmeze sincer, de lucrurile care-l fac pe un copil să se entuziasmeze, ca să se poarte așa cum se poartă un copil, ca să „trăiască“ cu toată ființa sa în lumea în care trăiește copilul său. Totuși, un părinte nu este un copil. El este doar un adult care a ales să se copilărească. El o poate face tocmai pentru că este un adult care-și poate permite să se poarte ca un copil. Este însă hotărârea unui om matur.

Dumnezeu simte durerile și bucuriile noastre, trăind alături de noi în lumea noastră. Totuși, El rămâne infinit, dincolo de toate lucrurile – chiar dacă locuiește printre noi.

Dumnezeu nu este natura.
Natura este însă dumnezeiască.

Când Dumnezeu face un miracol, El nu tulbură realitatea ca să putem spune: „A fost o minune!“ Aceasta este cea mai mare minune a Lui. Pretutindeni în lume, părinții se joacă „de-a vați ascunselea“ cu copiii lor. Este un proces de inițiere, o piatră de hotar în dezvoltarea umană. Copilul trebuie să înțeleagă că ceva poate continua să existe chiar și atunci când el nu poate să-l vadă, că lumea nu trebuie definită doar prin percepțiile noastre subiective, că ceva există în mod absolut – fie că știm sau nu știm acest lucru.  Toată viața, pretutindeni în lume, Dumnezeu se joacă cu noi același joc. El ne lasă  să-L întrezărim printr-o minune, iar apoi se ascunde din nou în spatele Naturii. Când ne dăm seama, ne uităm dincolo de Natură și-L descoperim acolo.

Dumnezeu poate face orice. El poate, așa cum s-a spus, „să treacă o cămilă prin urechile acului“. Cum o face? Micșorează pentru o clipă cămila la dimensiuni liliputane sau mărește pentru o fracțiune de secundă urechea acului? Nici una, nici alta. Cămila va rămâne mare, iar urechea acului rămâne mică. Totuși, cămila va trece prin urechea acului!

Nelogic? Adevărat. Dar logica este și ea una din creațiile Lui. Cel care a creat logica își poate permite uneori să o ignore.

Cum o face? Dumnezeu Își deghizează minunea astfel ca intervenția Lui să se poată încadra în ordinea naturală a lucrurilor sau alterează proprietățile naturii ca să facă loc minunii? Nici una, nici cealaltă. Fiecare element va continua să se comporte conform cu proprietățile lui, îngăduind ca o minune dintr-un ordin superior de funcționare să se întâmple.

Imposibil? Pune o sămânță în pământ și privește-o cum crește. Plantează fapte bune și vei vedea cu uimire minunile care se vor petrece.

Când a fost făcută lumea, Dumnezeu avea în sine două feluri de lumină: o lumină necuprinsă și nesfârșită care le îmbrățișa pe toate, dându-le ființă, dar rămânând transcendentă, adică dincolo de ele, și o lumină transmisibilă care răspândește în jur viață, dar este limitată și-și pierde din strălucire din cauza lor. Lumina cea dintâi este o expresie pură a expresiei „nu este nimeni ca El“ și din ea se ivesc minunile, întâmplări care sunt peste fire și o depășesc în valoare și semnificație. Lumina a doua este expresia și rezultatul dorinței Lui de a exista o lume, din ea derivând ordinea din natură și elementele care par a avea o existență proprie și independentă cu proprietăți specifice. Dar Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca în lume să existe două realități, una Naturală și una Supranaturală. Așa că El a făcut ca cele două lumini să se manifeste în armonie, descoperindu-ne că au un singur Izvor.

[Cum spune David: „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina“ (Psalmul 36:9). Același adevăr este subliniat de apostolul Pavel: singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! “ (1 Tim. 6:15-16).]

Există două feluri de minuni: unele de dincolo de natură și altele care sunt înveșmântate în straiele naturii. Schimbarea apelor Nilului în sânge a fost o minune dincolo de natură. Biruința unui grup de macabei asupra formidabilei mașini de război a grecilor a fost o minune înveșmântată în straie oamenești – oamenii au trebuit să lupte ca să câștige. Avem nevoie de ambele feluri de minuni.

Dacă ai vedea numai minunile de „dincolo“ de natură, ai cunoaște că Dumnezeu poate face orice vrea, dar ai ajunge să crezi că El trebuie să rupă legile naturii ca să facă minuni. Am afla că există un Dumnezeu de dincolo de natură, dar care nu locuiește și în veșmintele ei. Dacă am vedea numai minuni în limitele legilor naturii, am ajunge la concluzia că Dumnezeu este Stăpânul absolut al tuturor lucrurilor care se întâmplă în natură, dar am fi ispitiți să credem că El este cumva limitat înăuntrul ei.

Adevărul este că Îl vedem pe Dumnezeu care este concomitent și „transcendent“ și „imanent“, în același timp și dincolo de toate lucrurile și umplând toate lucrurile. De fapt, nu există decât El care se manifestă prin toate. Există minuni spectaculoase care depășesc toate legile naturii, pe care orice prost le poate observa. Dar există și minuni pe care nu le observăm imediat, pentru care trebuie să ne gândim puțin ca să înțelegem că acolo s-a întâmplat ceva neobișnuit și neașteptat.

Mai există și o a treia categorie de minuni, de dimensiuni așa de mari și de mărețe că numai Dumnezeu le poate percepe. Sunt minunile fundamentale, care se întâmplă în mod continuu, în fiecare secundă. Lumea nu este predictibilă. Determinismul este doar o rămâșiță depășită a științei din secolul nouăsprezece. În urma ultimelor observații, singurul lucru pe care-l putem spune este că există unele legi, destul de relative, după care lucrează în general Dumnezeu.

Căderea dictaturilor comuniste din Europa de est a fost un soi de minune fără precedent în istorie. Niciodată n-au fost afectați în mod așa de radical așa de mulți oameni prin așa de puțină violență.

Minunile din Războiul din Golf au fost mult mai evidente și mult mai „pe față“. Aceleași rachete care au omorât nenumărate vieți în războiul cu Iranul au fost total neputincioase să-și atingă țintele lor din Israel. Soldații și ofițerii Forțelor Aliate au fost martori la lucruri imposibil de explicat. Alte minuni au fost percepute doar mai târziu ca miracole, pentru că acolo n-a fost vorba doar de legile naturii.

Există totuși mulți oameni care ne întreabă: „Unde sunt minunile?“ Pentru un prost, ce nu poate fi explicat, nu există. Pentru cel înțelept, nimic din existență nu poate fi explicat în mod satisfăcător. Trăiește o viață supranaturală și Dumnezeu o va umple cu miracole“.

Capitolul 6 din cartea 2 Regi ni-l prezintă pe Elisei trăind definiția credinței date de Corrie Ten Boom. Iată un scurt studiu în acest capitol.

Elisei face imposibilul. Legile fizicii sunt inversate într-un transfer ciudat. Lemnul se scufundă și fierul plutește.

„Fiii proorocilor au zis lui Elisei: ,,Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan; ca să luăm deacolo fiecare câte o bârnă, şi să ne facem acolo un loc de locuit.” Elisei a răspuns: ,,Duceţi-vă.” Şi unul din ei a zis: ,,Fii bun şi vino cu slujitorii tăi.” El a răspuns: ,,Voi merge!” A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. Şi pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul dela secure în apă. El a strigat: ,,Ah! domnul meu, era împrumutat!” Omul lui Dumnezeu a zis: ,,Unde a căzut?” Şi i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul dela secure a plutit pe apă. Apoi a zis: ,,Ridică-l!” Şi a întins mâna, şi l-a luat“ (2 Regi 6:1-7).

Fierul de la secure era un obiect foarte scump și prețios (Exod 19:5-6). Întâmplarea poate purta și un caracter alegoric. Ca și fierul de secure, Israelul aparținuse și el altuia, Egiptului, dar Dumnezeu l-a luat în folosire încă din cartea Exodul. Din nefericire, Israel a apucat pe căile lui (ca fierul de secure scăpat din coada de lemn) și s-a pierdut în nămolul de pe fundul apei (apele pot însemna aici, ca și în multe alte pasaje alegorice, Neamurile). Numai o minune dumnezeiască a putut să scoată Israelul iar la suprafață și asta s-a făcut prin intermediul unui … lemn. Crucea capătă astfel o puternică vestire din simbolismul acestei întâmplări. Minoră la suprafață, această minune a fost probabil povestită de multe ori la lumina focurilor de veghe, până ce a intrat și s-a împământenit în folclorul poporului lui Dumnezeu.

Elisei cunoaște necunoscutul.  Evreii au acces la înregistrarea convorbirilor purtate în cortul regal al împăratului Siriei. Asistăm probabil la prima interceptare telefonică din istorie:

„Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: ,,Tabăra mea va fi în cutare loc.” Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: ,,Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunşi Sirienii.” Şi împăratul lui Israel a trimes nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care îl înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori. Împăratului Siriei i s-a turburat inima. A chemat pe slujitorii săi, şi le-a zis: ,,Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?” Unul din slujitorii săi a răspuns: ,,Nimeni, împărate, domnul meu; dar proorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe cari le rosteşti în odaia ta de culcare“ (2 Regi 6:8-12).

Elisei vede ivizibilul. Înconjurat din toate părțile de dușmanii din lumea celor văzute, Elisei trăia de fapt înconjurat de oștirile protectoare îngerești din lumea celor încă nevăzute:

„Şi împăratul a zis: ,,Duceţi-vă şi vedeţi unde este, ca să trimet să-l prindă.” Au venit şi i-au spus: ,,Iată că este la Dotan.” A trimes acolo cai, cară şi o oaste puternică. Au ajuns noaptea, şi au înconjurat cetatea. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat disdedimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi cară. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: ,,Ah! domnul meu, cum vom face?” El a răspuns: ,,Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.” Elisei s-a rugat, şi a zis: ,,Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei“ (2 Regi 6:13-17).

Dotan se afla cam la 20 de kilometrii nord de Samaria. Tot aici i-a găsit Iosif pe frații săi, care l-au vândut ismaeliților (Gen. 37:17-28). Interesant este că împăratul Siriei a putut crede că Elisei află planurile lui prin puteri supranaturale, dar și-a închipuit că, totuși, îl va putea lua prin surprindere …

Elisei realizează irealizabilul. Dându-și seama că cel care-i poate dejuca toate planurile este Elisei, împăratul Siriei îl declară inamicul numărul unu și-și concentrează atacul asupra lui. Elisei îi atrage însă în capcana unor iluzii optice de mari dimensiuni și-i duce de la spate ca pe o turmă de animale spre abator. Demonstrația supranaturală n-are însă ca scop nimicirea lor, ci izbăvirea celor din poporul lui Iehova:

„Sirienii s-au pogorât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: ,,Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. Elisei le-a zis: ,,Nu este aceasta calea, şi nu este aceasta cetatea; veniţi după mine, şi vă voi duce la omul pe care-l căutaţi.” Şi i-a dus la Samaria. Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: ,,Doamne, deschide ochii oamenilor acestora, să vadă!” Şi Domnul le-a deschis ochii, şi au văzut că erau în mijlocul Samariei. Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: ,,Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?” ,,Să nu-i măcelăreşti”, a răspuns Elisei. ,,Obicinuieşti tu oare să măcelăreşti pe aceia pe cari îi iei prinşi cu sabia şi cu arcul tău? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea; apoi să se ducă la stăpânul lor.” Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare, şi ei au mâncat şi au băut; apoi le-a dat drumul, şi au plecat la stăpânul lor. Şi oştile Sirienilor nu s-au mai întors pe ţinutul lui Israel.  (2 Regi 6:18-23).

Extraordinara întâmplare poate purta titlul unei pilde despre „prizonierii propriilor iluzii“ și poate fi extinsă la dimensiunile unei înfruntări universale între umanitate și Dumnezeu. Singura diferență este că deznodământul celor două nu va fi același. Cei ce se războiesc azi cu Dumnezeu vor pieri sub focul mâniei divine în iazul cel veșnic.

Trăit într-o vreme de mare apostazie națională, capitolul 6 din cartea 2 Regi ne arată clar că Dumnezeu este gata să ajute și persoane particulare și poporul ca întreg. El este destul de atent cu problemele fiecăruia, dar și suficient de mare ca să le poarte de grijă tuturor. Credința în aceste două lucruri va fi pusă greu la încercare în pasajul următor, când și o persoană particulară (o mamă) și întregul popor vor sta înaintea Domnului vinovați, dar și izbăviți prin har.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic, Teologice

1 reply

Trackbacks

  1. Citind Biblia – Elisei și multidimensiunile lumii lui Dumnezeu – 2 Regi 6 | B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: