Judecători – 2. Otniel, Ehud, Șamgar

Cronica apostaziilor lui Israel = Jud. 3:1 – 16:13

Judecătorii evreilor au fost doisprezece la număr (dacă pe Debora și Barac îi încadrăm în acelaşi mandat, iar pe Abimelec îl neglijăm, el fiind important doar ca urmaș al lui Ghedeon și numai ca un lider nefericit, nu ca un judecător veritabil).

Oprindu-se la doisprezece judecători, Samuel pare să sugereze că întregul Israel (cele douăsprezece seminții) a păcătuit. Un comentator a observat că fiecare judecător și-a început activitatea într-o altă lună, fapt care ar da cronicii un caracter de întreg. De fapt, cartea descrie șapte perioade de opresiune și izbăvire (Otniel, Ehud, Șamgar, Debora, Ghedeon, Iefta și Samson), subliniind astfel că decăderea și dezumanizarea au fost complete. Asta ar reprezenta împlinirea înșeptitului blestem din Leviticul 26, unde numărul șapte apare de 4 ori:

Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. (Lev. 26:18, 21, 24, 28; cf. Deut. 28:25).

Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului. (Deut. 28:25).

Otniel, Ehud, Șamgar

După ce primele două capitole au stabilit cadrul general al evenimentelor și tiparul care va fi folosit în restul cărții, capitolul trei ne face cunoștință cu primii trei judecători. Comparând cele ce vor fi spuse despre unii dintre ceilalți judecători, observăm că ceea ce ne spune Samuel despre primii trei este scurt, simbolic și semnificativ. Mesajul său este clar și limpede, o veritabilă declarație solemnă: Când copiii Săi cad în robie, Dumnezeu poate să-i izbăvească din orice situaţie, prin orice persoană și cu orice mijloc.

Astfel, prin Otniel, Dumnezeu îi va izbăvi de sub puterea celui mai puternic dușman, împăratul Mesopotamiei. Pentru a-i izbăvi prin Ehud, Dumnezeu va folosi un om infirm cu capacități foarte limitate, iar în cazul lui Şamgar, Dumnezeu îi va izbăvi doar printr-un … otig de plug.

Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.

El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.

Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai filistenilor, toţi canaaniţii, sidoniţii şi heviţii care locuiau pe muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului.

Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise. (Jud. 3:1-4)

Prezența dușmanilor în Canaan a fost o oportunitate pentru învățătură din partea lui Dumnezeu, încercare prin voia lui Dumnezeu și încredere în puterea lui Dumnezeu. Tânăra generație posterioară lui Iosua trebuia să învețe meşteşugul războiului, iar aceasta având ca scop să-i facă să înțeleagă că moștenirea promisă de Domnul nu vine de la sine, ci trebuie câştigată prin luptă. Tinerii nu pot să trăiască din experiențele spirituale ale părinților. Fiecare generație trebuie să experimenteze ea însăşi umblarea cu Dumnezeu. În cadrul acestui proces, Dumnezeu avea ocazia de a-i pune la încercare pentru a vedea dacă se vor încrede în El în vederea obţinerii biruinței. Chiar dacă semințiile lui Israel au greșit evitând să-i nimicească pe locuitorii țării, totuşi, Dumnezeu S-a arătat dispus să rămână alături de ei și să-i ajute.

Învăţăm de aici că toţi copiii lui Dumnezeu trebuie să trăiască „în lume“, dar să nu fie „ca lumea“ (Ioan 17:15-16). Peştelui scos din apa sărată a mării trebuie să i se adauge sare înainte de a fi consumat.

Cât despre evrei, ei s-au dovedit a fi înclinați spre păcat și s-au contaminat foarte repede cu idolatria din jur:

Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise. Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor; au luat de neveste pe fetele lor şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor şi au slujit dumnezeilor lor.(Jud. 3:4-6).

Procesul de acomodare culturală și decadență spirituală a poporului Israel a cunoscut trei etape:
(1) au trăit printre canaaniți;
(2) s-au încuscrit prin căsătorii cu ei, și
(3) au sfârșit prin a se închina idolilor lor.

Otniel

Motto: Păcatul este rușinea popoarelor.

Cea dintâi înrobire de către străini a unei seminţii israelite a avut loc pe când Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb, era încă un bărbat tare și puternic (Iosua 15:17; Jud. 1:13).

Fiecare din relatările despre judecători va respecta tiparul anunțat de Samuel la începutul cărții și va începe cu expresia: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului …“ (Jud. 3:7, 12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1).

„Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor.

Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.

Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.“ (Jud. 3:7-9).

Păcatul subjugă fiinţa omenească şi duce la robie spirituală. Aceasta este lecția de bază a cronicii Judecătorilor.  Ea este repetată în Noul Testament de însuși Domnul Isus: „,Adevărat, adevărat, vă spun“, le -a răspuns Isus, ,,că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului“ (Ioan 8:34). Una din minciunile lui Satan este că păcatul te „eliberează“ de constrângerile lui Dumnezeu. „Hai, încearcă și tu! Vei vedea ce bine ai să te simți. Eliberează-te de prejudecățile acelea vechi. Dă-ți drumul. Bucură-te de viață.“ Cine ascultă de aceste îndemnuri mincinoase se va trezi foarte curând, nu liber, ci rob al viciilor degradante.

Expresia „Dumnezeu i-a vândut“ care apare în textul citat mai sus subliniază faptul că robia n-a venit la întâmplare sau din inițiativa unui popor dușman, ci a fost o hotărâre expresă a lui Dumnezeu.

John Gardner, (Ion Grădinaru, pe românește) fost membru în cabinetul lui John Kenedy, a observat odată că „instituțiile secolului douăzeci sunt supuse la două forțe contrare, critica lipsită de dragoste și dragostea lipsită de critică. Unii iubesc fără discernământ, alții contestă fără dragoste. Dragostea fără critică duce la stagnare, iar critica fără dragoste duce la distrugere. Trebuie să avem o cale de echilibru prin care să analizăm și să criticăm în dragoste toate instituțiile noastre.“ Aceste cuvinte sunt cum nu se poate mai potrivite și pentru atitudinea față de poporul lui Dumnezeu, fie că este vorba de Israel, fie că este vorba de Biserică sau de familiile noastre. Dragostea adevărată disciplinează!

Omul pe mâna căruia i-a dat Dumneeu pe copiii Săi se numea Cușan-Rișeataim (Rișeataim înseamnă de o răutate dublă“ sau, literal, „cel de două ori rău“).

Fraza „copiii lui Israel au strigat către Domnul“ exprimă jalea și suferința, dar nu și schimbarea vieții israeliţilor. Cu toate acestea, Dumnezeu S-a grăbit să le vină în ajutor, căci favorurile Lui nu sunt, n-au fost și nu vor fi vreodată „meritate“:

Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe cari-i va chema Domnul.“ (Ioel 2:32; Fapte 2:21; Rom. 10:13).

Fiecare izbăvire a copiilor lui Israel a fost pentru ei ca un nou „exod“.  Când le-a ridicat un „izbăvitor“, cum îl numeşte cronicarul (Jud. 3.9), Dumnezeu n-a făcut-o ca o recompensă pentru remuşcarea lor, ci mai degrabă ca o reacție la rușinea și ruina în care i-a văzut zăcând.

Otniel era deja un războinic renumit în Israel și locuia în Debirul din Iuda (Iosua 15:15-17; Jud. 1:11-13). Pentru că el își dovedise anterior credincioșia, Dumnezeu l-a ales acum pentru o misiune mai importantă. Să ne aducem aminte de primatul de autoritate de care trebuia să se bucure Iuda  (Jud. 1:3-20; 20:18).

Pasajul introduce elementul împuternicirii prin Duhul Sfânt:

Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.“ (Jud. 3:10).

Pentru a fi la înălțimea chemării divine, Otniel a fost îmbrăcat cu prezența şi puterea celei de a treia Persoane a Trinității (Num. 24:2; Jud. 11:29; 1 Sam. 19:20, 23; 2 Cron. 20:14).

Vom vedea în alte cazuri că prezența Duhului lui  Dumnezeu nu garantează neapărat biruința. Trebuie ca omul să dea un răspuns corect acestei prezențe și să I se subordoneze conștient și fără rezerve.

Pe de altă parte, extraordinara putere a Duhului Domnului va avea efecte din ce în ce mai mici pe măsură ce vom înainta în cronica Judecătorilor (Jud. 6:34; 11:29; 13:25; 14:6, 19; 15:14).

Duhul Domnului a fost la lucru ca duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul“ (Isaia 11:2).

Ca să ajungă până la Iuda, stăpânirea lui Cușan trebuie să fi acoperit deja restul Israelului, pentru că Mesopotamia, țara din care venea el, era situată la nord de Canaan, ocupând teritoriul pe care se află astăzi Siria de est și Irakul vestic. Dacă a fost așa, atunci robia sub această putere străină a fost cea mai temeinică dintre toate celelalte pomenite în cartea Judecătorilor.  Mesajul este clar: dacă Dumnezeu a putut să-i izbăvească din mâna acestui opresor „de două ori rău“, atunci El poate să-i izbăvească din mâna oricărui alt duşman.

Faptul că Samuel nu ne spune nimic negativ despre Otniel este semnificativ pentru structura cărții. El marchează un punct culminant de la care va porni decăderea progresivă a națiunii, până ce vom ajunge la Samson, cel mai … ciudat dintre judecători. În felul acesta, putem spune că fiecare generație și-a avut judecătorul pe care l-a meritat, sau pe care l-a putut …produce.

„Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.“ (Jud. 3:11).

Patruzeci de ani reprezintă o perioadă de timp respectabilă. Influența acestui om deosebit a fost efectivă și durabilă. Am comite o eroare evaluând mărimea și importanța judecătorilor numai după spațiul acordat de Samuel în cronica lui.  Concluziile ar fi cât se poate de greșite. Acest Otniel a fost un om cu totul și cu totul remarcabil.

Ehud

Motto: Dumnezeu alege lucrurile slabe, ca să le facă de rușine pe cele tari.

Dacă în cazul lui Otniel, Samuel a vrut să arate că Dumnezeu Îşi poate izbăvi copiii din mâna unor duşmani puternici, folosindu-Se şi de un bărbat tare și puternic (Iosua 15:17; Jud. 1:13), în cazul lui Ehud, Samuel ne va arăta că Dumnezeu poate să izbăvească printr-un instrument umil: un om infirm.

Neascultarea evreilor a atras asupra lor pedeapsa divină prin doi „verișori“ ai lor, Moab și Amon (Gen. 19:37-38)  și prin nesuferiții de amaleciți, dușmanii lor tradiționali (Exod 17:16).

Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.

Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe amaleciţi şi a pornit. A bătut pe Israel şi a luat Cetatea Finicilor. Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului.“ (Jud. 3:12-14).

Moab și Amon au fost rodul incestului săvârşit de fetele lui Lot cu tatăl lor, nepotul lui Avraam (Gen. 19:30-38).  Amaleciții au fost descendenți din Esau, fratele lui Iacov (Gen. 36:12).

Opresiunea a fost parțială, reflectându-se doar asupra teritoriilor adiacente văii Iordanului și țărmului Mării Moarte.

Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.“ (Jud. 3:15).

Așa cum vom vedea în ultimele capitole ale cronicii Judecătorilor, beniamiții „preferau“ să nu folosească mâna dreaptă ca semn de cinstire a mamei lor, Rahela. Beniamin a fost „fiul dreptei“ (Gen. 35:18), cuvântul ,,dreaptă“ indicând aici caracterul, demnitatea și autoritatea celei aflate „la dreapta“ soţului, în locul de cinste (Jud. 20:16; 2 Cron. 12:2; vezi şi Ps. 45:9).

Totuşi, sintaxa textului original permite interpretarea că acest Ehud era infirm, şi atunci faptul că nu se folosea de mâna dreaptă n-ar fi fost o alegere, ci o neputință. Această caracteristică l-a făcut să poată deghiza atacul asupra lui Eglon:

Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă. A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras. Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră. El însuşi s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal şi a zis: «Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.»

Împăratul a zis: «Tăcere!» Şi toţi cei ce erau lângă el au ieşit afară. Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară şi a zis: «Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.» Eglon s-a sculat de pe scaun. Atunci Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă şi i-a împlântat-o în pântece. Chiar şi mânerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strâns în jurul fierului; căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup aşa cum o înfipsese. Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el şi a tras zăvorul.“ (Jud. 3:16-23).

Interesant că numele „Eglon“ se poate traduce prin „bou gras“. Asasinarea lui Eglon a fost violentă, mica sabie pătrunzând în pântece și producând o hemoragie și o rupere a intestinului gros. Slujitorii au așteptat o vreme răbdători, crezând că stăpânul lor „își acoperă picioarele“, un eufemism folosit cu sensul de „ușurare“ a intestinelor. Eglon zăcea acum în propria lui mizerie:

După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: «Fără îndoială, îşi acoperă picioarele în odaia de vară.»

Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.“ (Jud. 3:24-25).

Amănuntul acesta pare puțin disgrațios și vulgar pentru gustul creștinilor, dar el a fost suficient de spectaculos pentru a intra în tradiția poporului lui Dumnezeu din acea vreme. Autorii Bibliei n-au scris din motive de respect față de istorie, ci din perspectivă teologică și polemică. Împăratul unui neam necurat ajuns acum să miroase greu în propria lui necurăție a fost o „tușă“ plină de aluzii ironice ieșită de sub pana lui Samuel. Ehud l-a omorât pe Eglon executând o sentință divină (,,Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine“, i-a zis el.).

Încurajat de reușită, Ehud s-a întors printre ai lui și a chemat tot Israelul la luptă, ducându-l spre o îndelungată perioadă de pace și prosperitate:

Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării şi a scăpat în Seira. Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă pe muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au coborât cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor. El le-a zis: «Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri moabiţi.» Ei s-au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă. Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.

În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.“ (Jud. 3:26-30).

Șamgar

Motto: Chiar un otic de mic poate sluji un Dumnezeu mare

Samuel nu se pierde în amănunte când consemnează activitatea lui Șamgar. Accentul este pus nu pe caracterul omului sau pe pocăința evreilor. Este limpede că Samuel vrea să spună cititorilor un singur lucru: Dumnezeu a izbăvit poporul Său cu un simplu „fier de plug“:

După el a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre filisteni cu un otic de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel. (Jud. 3:31).

(Înapoi la Cuprinsul cărții)



Categories: Samuel

5 replies

  1. Interesantă și bună întrebare. Un răspuns posibil ar fi că Samuel a scris cartea Judecători. Altul ar fi că există două alte cărți cu numele lui …

  2. De ce nu este Samuel printre judecatorii enumerati?

  3. Pe acelea sperăm să le tratăm puțin și cu cartea aceasta.

  4. Shalom din Vienna!

    Da apreciem analiza si exegeza textului. Ar merita expusa si in scolile de teologie.
    Am putea intreba pe cind o Cronica a apostaziilor din Romania si din diaspora romaneasca?

    dan

  5. Shalom !
    Foarte BUNA prezentare ! Istoric , teologic si spiritual . Frumos si limpede, Biblia devine mai ” deschisa ” pentru toate categoriile de cititori , prin aceste studii.
    40 de ani – numar foarte important in Vechiul Testament : sa ne gandim la Moise si la poporul Israel. 40 de ani , DISCIPLINA ( poporul Israel ) – daca e cazul , si ODIHNA ( Otniel , Har pentru pocainta ) daca e cazul.
    Inspiratie binecuvantata, in continuare , frate Daniel !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: