Chemare la ascultare – Introducere

book-samuel
În luna Mai am predicat de câteva ori în Europa despre Samuel. Câțiva au primit cu bunăvoi
nță mesajul și m-au îndemnat să scriu o carte despre acest om extraordinar.

M-am apucat de treabă și vă propun să lucră împreună la ea. Pentru început vă supun atenției Introducerea. Dacă mă ajutați cu completările voastre, vă voi cita și le voi adăuga cercetărilor mele.

.

Samuel – chemare la ascultare

  1. Introducere
  2. Samuel și Ana
  3. Samuel și casa lui Eli
  4. Samuel, Judecători și Rut
  5. Samuel și Saul
  6. Samuel și David

Introducere

Samuel este un personaj pivotant pentru istoria evreilor, el marcând trecerea de la cel mai mare dintre judecători, la primul împărat, Saul, și apoi la cel mai mare dintre toți împărații lui Israel, David. Cei mai mulți comentatori serioși sunt de părere că Samuel a scris personal evenimentele din prima parte a cărții ( 1 Samuel cap. 1—24), iar un altul, sau alții, au scris restul cronicii dându-i forma finală probabil la puțină vreme după moartea lui Solomon. Informația dată în 1 Samuel 27:6 nu putea fi scrisă decât de un editor târziu de după moartea lui Solomon și divizarea împărăției:

„Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda pînă în ziua de azi“ (1 Sam. 27:7).

Samuel nu putea să folosească expresia „împărații lui Iuda“, care n-a intrat în uz decât după ce împărăția lui Israel s-a divizat între urmașii de după Solomon. Cu toate acestea, respectul și prețuirea pe care i le-au acordat lui Samuel i-au făcut pe evrei să pună toate însemnările istorice de după moartea sa până la începutul domniei lui David, alături de cronica care-i poartă numele. În Tanac (Vechiul Testament al evreilor) și Talmud (comentariul la Vechiul Testament), 1 și 2 Samuel formează o singură carte.

Samuel mai este însă responsabil și pentru scrierea cronicii Judecătorilor și a foartei importante cărți, Rut.

Înainte de a vă invita să citiți acest mic studiu, vreau să vă fac o destăinuire. Și eu scriu cărți. Am deprins meșteșugul acesta cu foarte mulți ani în urmă. Învățătoarea mea din clasa a patra m-a îndemnat să scriu. Ea a fost prima care a făcut lucrul acesta. Doamna Ortansa m-a pus să scriu și m-a încurajat mult. „Tu ai un dar pe care nu-l au mulți oameni. Poți să scrii frumos, dar mai ales poți să scrii convingător; poți să-i faci pe alții să simtă ceea ce simți și tu, să vadă ceea ce vezi și tu, să dorească ceea ce dorești și tu“.

O altă profesoară de limba română mi-a repetat această observație prin clasa a opta și mi-a atras atenția asupra altei direcții în care ar trebui să merg: „Scrii foarte bine, dar, ceea ce este rar, vorbești liber chiar mai bine decât te exprimi în scris. Ai talent oratoric. Este foarte rar ca cineva să scrie bine „extemporaneous“, dar și mai rar ca cineva să poată improviza în vorbire mai bine decât o face în scris.“

Pentru o vreme talentele acestea două ale mele m-au pus pe o cale greșită. Prin clasa a unsprezecea era cât pe aici să fiu președintele organizației de UTC (Tinerii comuniști) din liceu. Dumnezeu a vrut însă altfel și, cu doar câteva zile înainte de acel eveniment, casa noastră a fost înconjurată de poliție și armată, părinții mei au fost amendați cu cinci mii de lei (o suma care echivala cu salariul pe patru luni), alți oameni adulți cu câte o mie de lei, iar ceilalți au fost „prelucrați“ pe la școlile lor și sancționați pe măsură. Toate acestea pentru „marea vină“ a părinților mei de a organiza o întâlnire a tinerilor de la biserică la ei acasă, cu ocazia scoaterii mele din spital. Sperau, mânați de dorința lor, că îmi va place și mie, oaia neagră a familiei lor de credincioși baptiști, vreuna din cântările lor sau măcar vreuna din … fetele de la biserică. Asta este însă o altă poveste …

După întoarcerea mea la Dumnezeu, un student din Anglia care făcea misiune creștină în România, sub pretextul studiilor pentru un doctorat la Universitatea Ortodoxă, Allen Scarffe, m-a luat deoparte într-o seară de plimbare prin Herăstrău cu tinerii de la Basarab și m-a întrebat de-a dreptul: „Când te duci la Seminar?“

L-am privit speriat și am bâiguit drept răspuns: „Nu m-am gândit niciodată …“
„Te vei duce“, mi-a spus el imperturbabil. Dumnezeu te-a făcut pentru așa ceva“.

Englezoii ăștia! Nici atunci și nici de atunci încoace n-am putut să-i înțeleg și să le accept exprimarea lapidară, rece și aparent distantă.

Mă apropii deci de acest studiu cu abilitatea unuia care a scris el însuș cărți. O astfel de îndeletnicire nu este nici ușoară, nici fără de răspundere. Există o diferență în analiza unui scriitor. Cititorii văd CE este scris. Scriitorii văd CUM este scris și, mai ales, DE CE este scris. Ei știu că orice autor a scris pentru un anumit scop, vrând să transmită un anumit mesaj și urmărind să-și trimită cititorii pe o anumită direcție.

Am admirat abilitatea aceasta specială la mulți autori de carte. Am învățat eu însumi din procedeele lor. M-au impresionat însă cel mai mult oamenii prin care Dumnezeu ne-a dăruit Biblia. Faptul că au „fost inspirați“ în mod supranatural să scrie nu le-a distrus în niciun fel personalitatea sau stilul, preocuparea de a scrie bine ceva concis și convingător.

Veți observa deci în studiul meu asupra cărților lui Samuel atenția cu care-i urmăresc procedeele stilistice, abilitățile psihologice și arhitectura specifică în care-și aranjează materialul. Fără nici o îndoială acest om și-a luat în serios destinul prestabilit de Dumnezeu și s-a dedicat unei vieți de învățare a celorlalți. Din pricina aceasta a fost numit în rândul Judecătorilor lui Israel. A fost ultimul dintre ei și, după părerea multora, cel mai de seamă dintre ei. Cheia înțelegerii cărților lui se găsește în versetul  23 din capitolul 12 al primei cărți:

„Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și cea dreaptă“.

Samuel a fost un om care a păstrat legătura strânsă cu Dumnezeu prin rugăciune și cu oamenii prin cărțile sale. Cine vrea să-l înțeleagă, trebuie să-l pătrundă ca pe un pedagog/învățător. Samuel nu este un cronicar imparțial de istorie, ci un educator pătimaș și priceput. El face „artă cu tendință“, iar această tendință este să-i îndrume pe oameni să meargă pe „calea cea bună și cea dreaptă“.

Nebăgat în seamă atunci când este așezat printre profeții sau împărații Vechiului Testament, Samuel este totuși una din cele mai mari și mai influente personalități ridicate de Dumnezeu în istoria lui Israel și, prin aceasta, a lumii. Cronicile lui au inspirat și influențat oameni din orice neam de sub soare. Nu-mi rămâne decât să vă doresc sincer și din toată inima ca și voi să fiți unii dintre aceștia.

Cei mai mulți comentatori serioși sunt de părere că Samuel a scris personal evenimentele din prima parte a cărții ( 1 Samuel cap. 1—24), iar un altul, sau alții, au scris restul cronicii dându-i forma finală probabil la puțină vreme după moartea lui Solomon.

Blaise Pascal spunea că cel mai greu lucru după ce am conceput o carte este să hotărâm cu ce să o începem. Ați mai întâlnit vreodată un autor care să aleagă să înceapă cronica unui neam scriindu-ne ceva despre propria lui … mamă?



Categories: Samuel

4 replies

  1. Domnul sa va binecuvinteze in aceasta dorinta de a scrie cartea despre Samuel.
    Voiam sa intreb daca va fi abordat si subiectul educarii copiilor lui Samuel, in care se pare ca a falimentat (poate nu am dreptate). Demult caut sa gasesc raspuns la aceasta situatie din viata lui Samuel.

  2. Multumesc lui ACIDUZZU pentru abilitatea dea intelege chiar mai mult decat am reusit sa scriu. Este darul unui cititor bun!

    Multumesc lui Gerge Nitulescu pentru corectarile lui binevenite.

  3. COMPLETARE:
    “Ați mai întâlnit vreodată un autor care să aleagă să înceapă cronica unui neam scriindu-ne ceva despre propria lui … mamă?”

    Oare nu se datoreaza mamei tot ce va devenii viitorul erou de maine ? 1 Samuel 1:11,26-28; 2:19. (Proverbe 31:26-28; Fapte 16:11 Timotei 2:15;2 Timotei 1:5;4;6 si chiar Romani 16:13 !)

    Tot la fel de bine, putem lua in consideratie intrebarea profetului Ezechiel 19:2-14: “Ce era mama-ta ? O leoaica…”
    Desigur, aceasta intrebare nu este una retorica…

  4. “Nebăgat în seamă atunci când este așezat printre profeții sau împărații Vechiului Testament, Samuel este totuși una din cele mai mari și mai influente personalități ridicate de Dumnezeu în istoria lui Israel și, prin aceasta, a lumii.”

    Stiti la ce m-am gandit citind aceasta introducere ?

    La faptul miraculos, neinteles prin care Domnul Dumnezeu “selectioneaza” niste anonimi si apoi face din ei mari eroi ai credintei, eroi ai slujirii !
    Nu mai putin de neinteles este faptul dramatic prin care noi, pamantenii (putin credinciosii care ignoram “din greu” Evrei 13:7) ii transformam ad-hoc pe eroii credintei “promovati de Dumnezeu” nu numai in mari anonimi dar si in marii uitati ai istoriei (ma refer la istoria credintei, desigur…)

    Apostolul Pavel se exprima cu sufletul la gura, plin de nerabdare: “Caci nu-mi ajunge vremea, daca as vrea sa vorbesc despre…”(Evrei 11:32)

    Deh, frate Daniel, si aici se aplica dictonul: “Fiecare…generatie isi are eroii care si-i merita !”

    Sa fiti binecuvantat si…spor la lucru ! Pe romaneste !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: