Moldova XI

Incursiunile dincolo  de graniţele propriei culturi sunt câteodată riscante şi, nu de puţine ori, periculoase. Alexandru Suparschi, pastoral bisericii baptiste din Ungheni imi povesteşte că a văzut cum chirchizii obişnuiesc să stea în cerc la masă în jurul unei pături pe care se găsesc aşezate pe tăvi amestecături de carne prăjită. Gazda casei se apleacă spre tavă şi ia osul cel mai mare pe care este puţină carne, dar mult sgârci şi destulă măduvă şi-l înmânează ca pe un trofeu musafirului cel mai important. S-a întâmplat însă că musafirul să fie moldovan şi acela când a primit osul a înţeles că trebuie să ajute gazda şi l+a aruncat harnic în lada de gunoi. Stupoarea a fost general. Gayda jignită s-a ridicat mânioasă de la masă şi numai domolirile celorlalţi musafiri au reuşit să aplaneze situaţia.

Victor Popovici mi-a istorisit şi el, când eram împreună la Chişinău, ce păţise cu tatăl său, aflat în vizită în America.  “L-am lăsat puţin în faţa unui magazin, mi-a spus el, şi i-am zis că mă întorc imediat. El, ca omul curios, a dat să intre in magazin şi a alovit-o cu uşa în cap pe o doamnă care tocmai ieşea.  A dat-o gramada la pământ. Când m-am întors eu, doamna era tare nervoasă, iar tatăl meu nedumerit.

“Ce i-ai făcut”,  l-am întrebat eu.

“Iaca nemica toată! Am redicat-o de gios şi i-am pus mâna pe umere ca s-o mângăi.”

“Da cum i-ai zis ca să-ţi ceri iertare”, l-am întrebat eu.

“I-am zis cum m-ai învăţat: Tenchiu! Tenchiu!”

….

De la Iasi am plecat cu primul dintre americanii mei care reuşise să facă cursa Munchen – Iaşi: Mike Barac, din Chicago. La graniţă ne aştepta o surpriză de proporţii: certifiactele maşinilor închiriate în Germania sunt restrictive, interzicând scoaterea dincolo de graniţele Europei Unite. Moldova n-avea voie să ne primească. Şi Moldova nu ne-a primit!

Oricâţi lei şi paralei am avut noi prin buzunare, bariera a rămas închisă. Aveam de ales între întoarcerea la Iaşi cu Mike şi rămânerea în ţara nimănui, până avea să vină cineva din Moldova să mă ia cu o altă maşină. Plecarea înapoi era ispititoare. Mă aşteptau păstorii români şi era chiar posibilă o vizită în zonele inundate, poate chiar până la Negreni, satul tatălui meu. Venisem  însă pentru Moldova … M+am dus într+o parte să mî rog. Când am revenit am rugat-o pe vigilenta de la vamă să mă îndrepte spre undeva la umbră. A fost foarte drăguţă şi mi-a indicat un restaurant. A revenit apoi şi mi+a spus că tocmai trece prin vamă o “rută” ape direcţia Iaşi-Chişinău şi aş putea pleca cu ea până la Ungheni.  I-am mulţumit bucuros şi m-am căţărat pe banca din spate a minibuzului, unde nu se înghesuise nimeni. Aveam să aflu foarte repede şi de ce.

Am călătorit ca pe o saltea pneumatică, făcând sus şi jos toată “ruta”. O trampolină mobilă, mi-am zis şi mi-a părut rău că nu sunt cu nepoţii, dar şi bine că nu mâncasem prea mult în dimineaşa aceea.

De la staţia autogarii am luat-o pe jos. M+am ratacit puţin, dar am nimerit apoi surprinzător de repede. Mai greu a fost că aveam bagaj, purtam cu mine umeraşul cu hane, iar oamenii se uitau curioşi după mine.

Seara am fost la biserica  baptistă din Ungheni. Ei vorbesc mai mult şi mai uşor ruseşte, pentru că ruşi sunt şi liderii lor. M-a tradus o profesoară şi a trebuit să vorbesc mai ca la dictare, răruţ şi simpluţ. Cred că a fost bine, cu toate că prin metoda aceasta predica s-a lungit peste dimensiunea unei ore.

Acasă aveam să aflu că de la Compania de travel ne-a sosit un mesaj prin care eram înştiinţaţi că s-a modificatzyborul spre casă. Plecăm de la Chisinau la 7 a.m., nu la 4 a.m., ajungem in Frankfurt la 9:00 a.m. si avem legatura la 8:25 a.m. in aceea si zi. Mi-am zis ca şi compania din Las Vegas are nevoie de traducere şi l-am sunat repede pe Valer să ia urgent legătura cu ei pentru … matematică. Vom vedea ce ne mai aşteaptă de-amu înainte …



Categories: Amintiri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: