Destainuire

Fratele Simion Cure m-a rugat odata sa scriu o introducere pentru un volum de poezii pe care dorea sa-l tipareasca. Intentia dansului a fost buna, dar … n-a fost sa fie asa. Volumul cu pricina n-a mai aparut. Eu am ramas insa cu o “introducere” pe care nu stiam unde sa o pun.
O asez acum ca pe o destainuire a dansului si a mea, la inceputul acestei culegeri de scplipiri luminoase care mi-au aprins, de-a lungul anilor, trairile sufletului si mi-au iluminat calea.

“Ce este un poet ? Cine poate scrie poezie ? Se spune, pe drept cuvint ca “muzica este poezia inimii, iar poezia este muzica mintii”. Cantecul este respiratia inimii, poezia este cantecul mintii.
Se cere multa inima si nu mai putina minte pentru a scrie poezie. Volumul de fata este produs de un om cu o inima de aur si cu o minte de otel.

Exista poeti care se nasc si poeti care se fac. Cei dintai scriu pentru ca exista, ceilalti pentru ca sa existe. Poeziile din aceasta carte sunt rasuflarile unui om care “n-ar fi putut altfel”.Am intalnit oameni “daruiti” si oameni care stiu sa se daruiasca. Primii sunt oameni constienti adesea doar de propria lor valoare, cei din urma sunt convinsi de valoarea altora.
Multumim fratelui Simion pentru acesti “stropi de roua”. Ei vor fi o desfatare pentru toti cei ce cunosc “zorii de zi” si traiesc in dimineata sufletului.
Multumim Doamne pentru atingerea degetelor Tale pe corzile sufletului nostru. Fa-le sa vibreze si sa cante doar pentru Tine”.

O poezie, o cugetare sau un jurnal de calatorie … toate acestea nu sint altceva decat niste “confidente” ale sufletului. Le incredintez aici tuturor prietenilor mei, care vor sti sa le citeasca si sa le pretuiasca prin lentila dragostei lor pentru mine.

Daniel Branzei



Categories: Poezii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<span>%d</span> bloggers like this: