Credeți în predestinare?

By barzilaiendan on October 12, 2026 • ( 0 )

(din cartea „Întrebări și răspunsuri“)

Credeți în predestinare?

Întrebare:

Există o problemă nerezolvată de mii de ani. Dumnezeu ne alege pe noi sau noi Îl alegem pe Dumnezeu? Credeți în predestinare?

Răspuns:

Da, și nu. Depinde ce înțelegi prin acești termeni inventați de oameni pentru a defini ceva din lucrurile aflate la intersecția dintre timp și eternitate.

Cu mulți ani în urmă, această întrebare mi-a fost pusă și la ora de tineret din biserica Bethel. Ca și atunci, am să încep prin textul din Evanghelia lui Ioan.

„De ce mă întrebați pe mine? Căutați voi înșivă răspunsul! Pentru data viitoare, citiți toată Evanghelia lui Ioan cu un creion și o hârtie în mână. Faceți două coloane și treceți pe una versetele care vi se pare că susțin alegerea lui Dumnezeu și pe cealaltă versetele care susțin responsabilitatea noastră.”

Știam ce va urma, dar ei nu știau. „Data viitoare” i-am găsit îmbufnați și total încurcați de ceea ce descoperiseră. Pe ambele coloane erau trecute versete. Întrebarea lor a stăruit: „Cum poate același om să susțină ambele alternative ale aceleiași probleme?”

Iată cam ce descoperiseră.

1. Texte care subliniază inițiativa lui Dumnezeu

Ioan 1:12–13 — Cei care Îl primesc pe Hristos sunt născuți „nu din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Nașterea din nou își are originea în Dumnezeu.

Ioan 6:37 — „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” Venirea la Fiul este legată de lucrarea Tatălui.

Ioan 6:44 — „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” Omul are nevoie de intervenția harului divin.

Ioan 6:65 — „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

Ioan 10:26–29 — Isus le spune împotrivitorilor că nu cred pentru că nu sunt dintre oile Lui; apoi afirmă că oile Sale primesc viață veșnică și sunt păzite în mâna Lui și a Tatălui.

Acestea sunt texte importante pentru doctrina alegerii divine. Dezbaterea dintre interpreți privește felul în care lucrează această alegere și dacă atragerea Tatălui poate fi refuzată.

2. Texte care subliniază răspunsul și responsabilitatea omului

Ioan 1:12 — Dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu este dat celor care Îl primesc, adică celor care cred în Numele Lui.

Ioan 3:16–18 — Viața veșnică este promisă oricui crede; condamnarea este legată de necredință.

Ioan 3:19–21 — Oamenii iubesc întunericul mai mult decât lumina, iar această iubire explică refuzul lor de a veni la lumină.

Ioan 5:40 — „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” Isus îi mustră pentru refuzul lor.

Ioan 7:17 — „Dacă vrea cineva să facă voia Lui…” Disponibilitatea de a asculta are un rol în recunoașterea învățăturii Sale.

Ioan 20:31 — Scopul Evangheliei este ca cititorii să creadă că Isus este Hristosul și, crezând, să aibă viața în Numele Lui.

Aceste pasaje arată că omul este chemat să răspundă și este răspunzător pentru necredința lui. Ele nu precizează însă, prin ele însele, că omul poate crede fără lucrarea prealabilă a harului.

Da, în Evanghelia lui Ioan găsim atât afirmații despre inițiativa lui Dumnezeu în mântuire, cât și chemări adresate omului să creadă. Le întâlnim uneori atât de aproape unele de altele, încât nu le putem despărți fără să sărăcim mesajul Scripturii.

Ioan așază cele două adevăruri chiar unul lângă altul în Ioan 6:37:

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

De aici provin și interpretările diferite: tradiția reformată vede în aceste texte alegerea necondiționată și chemarea eficientă a lui Dumnezeu; tradiția arminiană accentuează harul care face posibil răspunsul credinței, dar care poate fi refuzat. Ambele afirmă necesitatea harului; diferă în explicarea relației dintre har și răspunsul omului.

Creștini sinceri au explicat diferit legătura dintre ele. Unii înțeleg că harul îi aduce în mod sigur la credință pe cei aleși; alții înțeleg că harul face posibil răspunsul credinței, dar poate fi refuzat. Discuția merită purtată cu Biblia deschisă și cu smerenie. Textele despre responsabilitatea omului nu dovedesc, prin ele însele, că omul poate veni la Dumnezeu fără har; iar textele despre suveranitatea lui Dumnezeu nu ne îngăduie să tratăm chemarea la credință ca pe ceva lipsit de însemnătate.

Pastoral, trebuie să păstrăm ambele accente ale Evangheliei: nimeni nu se poate lăuda că s-a mântuit singur și nimeni nu este îndemnat să aștepte să afle dacă este ales înainte de a veni la Hristos. Chemarea este să creadă, iar promisiunea pentru cel care vine este că nu va fi izgonit.

Aș face însă, de la început, o precizare: Ioan nu folosește cuvântul „predestinare” și nici nu ne oferă o definiție filozofică a „liberului arbitru”. El ne vorbește despre Tatăl care îi aduce pe oameni la Fiul, despre Fiul care le dă viața și despre oamenii care Îl primesc sau Îl refuză.

Am ținut la Bethel un studiu duios cu titlul „Taina lui 200%: Și predestinare, și liber arbitru”. Iată cam ce am spus atunci:

Sunt creștini care s-au împărțit în două tabere, aliniindu-se în spatele a două poziții tranșante. Unii cred în predestinare, alții cred în liber arbitru. Eu vă propun să nu ne uităm la oameni, ci să ne uităm direct în Cuvântul lui Dumnezeu.

M-am nimerit să fiu invitat, împreună cu câțiva frați, la aniversarea a 500 de ani de la Reformă. Erau prezentate cele cinci principii „sola” ale Reformei, iar unul dintre ele a fost „Sola Scriptura”. Cel care a ținut referatul despre el a fost doctorul Sima, de la creștinii după Evanghelie. El a fost foarte drăguț și a spus:

„Dacă am rămâne la Scriptură, așa cum zicem că rămânem noi, care suntem rodul Reformei și suntem neoprotestanți, n-am avea atâtea diviziuni. Dar ne-am încurcat pentru că ne-am înfumurat cu teologia. Ne certăm și ne împărțim în tabere pentru că nici noi n-am rămas la Scriptură, la Sola Scriptura. Avem în schimb… teologie. Am inventat termeni.

Unii spun «liber arbitru». Sunt și eu curios de unde l-au scos din Biblie, că nu e nicăieri. Este o categorie din filosofie, luată de la greci. Oare de ce n-am rămas noi la Scriptură?

Alții sunt cu predestinarea. Să-mi arate și mie unde scrie «predestinare» în Biblie. Expresii care înseamnă suveranitatea lui Dumnezeu, hotărârile lui Dumnezeu mai dinainte, există. Găsim hotărârile imuabile date de Dumnezeu pentru Creație și pentru toate creaturile.

Pentru că am fost rugat să țin această temă, eu am să vă citesc niște texte și vreau să văd dacă voi, cei de aici, sunteți sau nu urmașii lui Luther și ai Reformei, dacă țineți la «Sola Scriptura» sau v-ați îmbătat și voi de cap cu teologia.”

Ne-a citit un text care părea că dă dreptate suveranității lui Dumnezeu în mântuire și ne-a întrebat:

— Spunem amin?

— Amin! am răspuns noi.

Ne-a citit un text din care părea că omul este factorul determinant în salvarea sufletului și iar ne-a întrebat:

— Și la acesta spunem amin?

— Da! am răspuns noi toți.

Cum se împacă aceste două versete? Asta nu-i treaba noastră. Treaba noastră este să rămânem la „Sola Scriptura”.

Mi-a plăcut ce a zis. L-am iubit tare mult. Mi-am zis că are dreptate: prizonieri ai „părerilor noastre”, am ajuns să trunchiem întregul Cuvânt al lui Dumnezeu și să luăm numai jumătăți din el, numai părțile care ne plac. Și nu sunt numai tineri din biserici care se luptă cu subiectul acesta. Îmi aduc aminte că la Bethel erau doi frați cu multă vechime în studiul Bibliei care se ciondăneau mereu din pricina unor diferențe de vederi. Unul spunea:

— Vedeți ce clar scrie aici: viața creștină „depinde de râvna fiecăruia”.

Cei prezenți spuneau de fiecare dată, mai ales surorile: „Amin! Amin!”

Apoi se ridica celălalt și spunea: „Dar Biblia spune că «faptele noastre sunt ca o cârpă murdară» înaintea lui Dumnezeu și doar harul este cel care ne sfințește.” Cei prezenți spuneau iar: „Amin, așa este!”

Era normal să fie așa, dar eu vă propun azi o întâlnire cu supranaturalul și să avem o bucurie specială.

Din toate categoriile disputelor contradictorii am ales trei. Pe acestea le dă și John MacArthur, pe acestea le dau și profesorii de Biblie din alte părți. Sunt cele mai cunoscute: Scrierea Bibliei. Sfințirea nostră și Salvarea noastră.

Cine a scris Biblia? Pe de o parte, ni se spune că:

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” (2 Timotei 3:16).

Pe de altă parte, citim că Luca a făcut cercetări cu de-amănuntul din dorința de a verifica adevărul despre nașterea și viața lui Isus Christos:

„Fiindcă mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârșia lor, să ți le scriu în șir unele după altele, ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai” (Luca 1:1–4).

A fost deci o inițiativă personală a lui Luca, nu o inspirație primită de sus. Și pentru că. veni vorba, Știați că Luca a scris mai mult decât apostolul Pavel în Noul Testament?

Da, este complet adevărat. Deși apostolul Pavel a scris cele mai multe cărți separate din Noul Testament (13 sau 14 epistole), evanghelistul Luca a scris cele mai multe cuvinte, devenind cel mai prolific autor al Noului Testament ca volum de text. El a redactat doar două volume, însă acestea sunt extrem de lungi: Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor. Luca a scris ~37.932 cuvinte, ceea ce reprezintă ~27,5% din cuvintele Noului Testament, în timp ce apostolul Pavel a scris ~32.408 cuvinte, ceea ce reprezintă ~23,5% din Noul Testament. Luca nu ne scris nicăieri că „a fost inspirat de Dumnezeu să scrie“. Dimpotrivă, el mărturisește că a făcut cercetări amănunțite și s-a străduit să alcătuiască o relatare cât a putut el mai clară.

La fel citim și în epistola lui Iuda, unul din frații lui Isus Christos. Conținutul ei a fost decis de o hotărâre personală a autorului:

„Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 1–3).

Scrierea Bibliei este o lucrare 100% divină, prin inspirație de la Dumnezeu, dar în același timp o lucrare 100% omenească. Putem lesne să observăm personalitatea, stilul și intențiile celor care au scris cărțile ei.

În lucrarea de sfințire personală găsim scris „că Dumnezeu ne dă și voința, și îndeplinirea” și că „El este Cel care lucrează în noi tot ce-I este plăcut”, că „El a început în noi această lucrare și o va desăvârși până în ziua Lui”.

Dar tot pentru sfințire suntem îndemnați „să ne dăm și noi toate silințele” și să „ducem până la capăt sfințirea noastră, cu frică și cutremur”.

Este clar că nici scrierea Scripturii și nici sfințirea nu sunt făcute unilateral nici de Dumnezeu și nici de oameni. Nu putem spune nici că lucrarea este în procente: Dumnezeu 50% și omul 50%. Nu se poate pune problema cine are dreptate sau cine este mai important: este 60% Dumnezeu și 40% omul? Este 25% Dumnezeu și 75% omul? Este 50% Dumnezeu și 50% omul? Nu se poate face decât atunci când Dumnezeu o face 100% și omul o face tot 100%.

Principiul lui 200%

Asta a dus la formula care le împacă pe amândouă într-o matematică nouă, matematica lui 200%. Este ilogic. Este nenatural. Dar Biblia este o carte supranaturală!

Pe ici, pe colo, Biblia are niște ferestre prin care putem să privim în eternitate. Aruncăm câte o privire. Vedem ceva. Dumnezeu este Unul singur în trei persoane, adică este 300%. Ne minunăm. Dar înțelegem? Nu neapărat. Ne bucurăm însă de întâlnirea aceasta cu supranaturalul.

Care a fost deosebirea dintre Calvin și Luther? Calvin, de la care se trage treaba aceasta cu predestinarea, spunea:

„Oameni buni, ieșiți un pic din găoacea aceasta a noastră și mergeți puțin în eternitate!” Eternitate înseamnă că nu există spațiu și nu există timp. De acolo, Dumnezeu face lucrurile instantaneu și integral, dintr-o dată.

Iată un exemplu: „Când ne scrie Dumnezeu în cartea Lui ca mântuiți? Când?”Din experiența noastră umană, noi spunem: „Dumnezeu trebuie să vadă cum evoluăm noi.” Calvin zice: „Asta s-ar întâmpla dacă și Dumnezeu ar fi ca noi, de dimensiunile noastre. Noi evoluăm linear, de la cauză la efect. Dumnezeu cunoaște și decide toate lucrurile din afara timpului și a spațiului. Dacă ar fi ca noi, El ar avea nevoie de ieri, de azi, de mâine și de poimâine, ca să vadă cum evoluăm, dar El nu este limitat ca noi. Ni se spune că numele noastre «au fost scrise în cartea Lui înainte de întemeierea lumii». Ni se precizează că Mielul a fost junghiat de la întemeierea lumii. Găsim scris că «împărăția a fost pregătită de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii».”

Când s-a convins de toate acestea, Calvin a zis:

„Eu nu vorbesc de preștiință, că Dumnezeu ar fi cunoscut ce vei face tu. Eu vorbesc de mult mai mult decât atât. Vorbesc despre influența lui Dumnezeu asupra lumii și despre providența cu care are grijă de fiecare dintre creaturile Lui, să împlinească în final toate planurile Lui.”

Luther, pe de altă parte, convins de versetele care-i cheamă pe oameni să vină la Dumnezeu prin Isus Christos, a spus celor din adunare:

„Nu-mi place că vă văd la biserică tot pe aceiași oameni. Nu mă bucur să văd sala aceasta arhiplină cu voi. N-am bucuria să stau de vorbă cu voi. Voi sunteți mântuiți, v-ați rezolvat problema. Nu mai veniți aici. Plecați, mergeți la răspântii, la intersecții, pe garduri și aduceți-i aici pe ciungi, pe șchiopi, pe orbi, să se umple casa lui Dumnezeu. Nu mă bucur să văd în biserică oameni mântuiți. Mă voi bucura când veți aduce aici oameni nemântuiți, ca să le dăm o șansă să primească și ei mântuirea. Pentru că depinde de fiecare om să răspundă la ceea ce face Dumnezeu.”

Oamenii s-au aliniat în spatele acestor două personalități cu câte o jumătate de adevăr. De aici, ține-te discuții, certuri și lupte.

Rezolvarea propusă prin principiul lui 200%

Frații cu Sola Scriptura au zis: „De ce să ne certăm? Este problema rezolvată prin acel 200%, în care Dumnezeu face totul și omul face totul. Este ca o monedă care are două fețe.”

C. H. Spurgeon, numit și prințul predicatorilor, spune:

„Mântuirea este ca o cetate cu zid mare de jur împrejur. Deasupra singurei porți scrie: «Oricine poate intra». După ce intri însă în cetate și privești deasupra aceleiași porți din partea interioară, observi cu uimire că pe ea scrie acum: «Au intrat numai cei aleși».”

Aceasta este imaginea pe care o avem din Biblie. Mintea noastră nu poate să conceapă ideea aceasta. Cum adică Dumnezeu face totul, dar și omul trebuie să facă totul?

Acesta este un domeniu în care lucrarea se face 200%? Biblia este plină de 200%. Asta înseamnă supranatural.

Exemple despre principiul 200%

Cine ne-a dat Biblia? Oamenii care au scris-o sau Dumnezeu, care i-a inspirat? Este 100% de la Dumnezeu și este 100% prin oameni. Este 200%.

Cine trăiește viața creștină? Noi sau Dumnezeul care este în noi?

Pe de o parte, o trăiește Dumnezeu, care este în noi:

„Pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere” (Filipeni 2:13).

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ci am lucrat mult mai mult decât ei toți. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este cu mine” (1 Corinteni 15:10).

Îl vedeți pe apostolul Pavel cum se teme să zică: este ori așa, ori așa?

„Prin harul lui Dumnezeu am lucrat. Am lucrat mai mult ca toți. Iertați-mă, m-a luat gura pe dinainte! Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu.”

— Măi, tu sau nu tu?

— Eu, mai mult ca toți. Dar nu eu!

Pe de altă parte, Pavel vorbește despre factorul uman. Viața creștină se trăiește prin străduințele noastre:

„Dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni” (2 Petru 1:5–7).

Apare principiul lui 200%: Dumnezeu, prin har, 100% și prin strădaniile și eforturile omului, 100%.

Cum le împaci pe acestea? „Mai bine nu le împaci”, spune doctorul Sima. „Lasă-le așa!”

„Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1).

Cine mântuiește poporul evreu? Se mântuiesc ei sau îi salvează și-i păstrează Dumnezeu? Toată istoria lor, evreii au fost repetenți la capitolul fapte, dar Dumnezeu i-a ales prin har și nu-I pare rău de alegerea făcută:

„Deci ce vom spune? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum. Pentru că El spune lui Moise: «Mă voi îndura de cine Mă îndur și voi avea milă de cine am milă.» Așadar, nu este de la cine vrea, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu, care Se îndură. Pentru că Scriptura spune lui Faraon: «Tocmai pentru aceasta te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul.» Astfel, deci, El Se îndură de cine vrea și împietrește pe cine vrea” (Romani 9:14–18).

Este clar că salvarea și păstrarea evreilor sunt 100% lucrarea lui Dumnezeu.

În debutul epistolei către creștinii din Efes, apostolul Pavel afirmă această lucrare a harului (Efeseni 1:3–12). În originalul grec este o frază uriașă, lungă, cea mai lungă din epistolele lui Pavel. Traducătorii au ales să o fragmenteze în propoziții mai simple. Pavel spune că, de la un capăt la altul, totul este lucrarea lui Dumnezeu. În primele trei capitole ni se spune tot ce a făcut și face Dumnezeu. Nu se pomenește despre ceea ce poate face omul. De aceasta se va ocupa, ca de o consecință, partea a doua a epistolei.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:4–6).

Pavel ne informează că totul s-a împlinit „după plăcerea Lui”. Așa I-a plăcut Lui. Putea să-I placă altfel, dar așa I-a plăcut Lui. Este 100% decizia Lui.

Afirmația trebuie însă balansată cu foarte cunoscutul Ioan 3:16:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”

Deci, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, oricine poate, dar nu oricine face. Cum se împacă una cu cealaltă? Este 100% buna plăcere a lui Dumnezeu din eternitate și, pe de altă parte, este 100% hotărârea pe care o luăm fiecare dintre noi.

Luați exemplu de la planul lui Dumnezeu cu Israelul. A reușit Dumnezeu să-l împlinească sau n-a reușit? După câte vedem noi, n-a prea reușit. E de vină Dumnezeu? Nu.

„A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.”

Din cauza aceasta, tot Israelul a intrat acum într-o împietrire. E de vină Dumnezeu pentru toate acestea? Dumnezeu spune în profeți:

„Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!“ (Isaia 65:2; Romani 10:21).”

„Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă” (Ieremia 2:13).

Dumnezeu le spune evreilor: „Este 100% decizia voastră. Voi ați ales așa.” Asta nu neagă faptul că Dumnezeu nu renunță la poporul Său și că angajamentul Lui este să-Și ducă 100% planul până la capăt:

„Așa vorbește Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna și stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea și face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor: «Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!»”

„Așa vorbește Domnul: «Dacă cerurile sus pot fi măsurate și dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul»” (Ieremia 31:35–37).

Prin această aparentă contradicție, Biblia ne deschide o altă dimensiune a lui Dumnezeu, deciziile făcute de El dincolo de timp și spațiu, în eternitate.

Așa cum cei din planul cu doar lungime și lățime nu pot să înțeleagă lucrurile din spațiu, unde se adaugă și dimensiunea înălțimii, tot așa noi, din găoacea aceasta a lui 100%, nu putem înțelege cum este cu acest 200%. Dumnezeu zice: „Și ce dacă nu înțelegi? Nici nu trebuie să le înțelegi. Eu ți-am deschis doar o fereastră ca să vezi. Am nevoie de admirația și adorarea ta în lucruri pe care încă nu le înțelegi. Ești la nivelul lui 100%, dar ferestrele acestea din Biblie sunt spre nivelul lui 200%.”

Pare sec, pare cumva teologic. De aceea voi continua să dau câteva ilustrații din Biblie și din practică.

Prima ilustrație este exemplul secerișului. Domnul Isus spune:

„Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui»” (Matei 9:37–38).

Aici este tot o treabă de 200%. Al cui este secerișul de suflete din lumea aceasta? Al cui este interesul să aibă destui lucrători, ca să nu se prăpădească spicele pe câmp? Cine trebuie să ia decizia aceasta? Răspunsul la aceste întrebări este unul singur: Dumnezeu!

Cine sunt eu să fiu mai deștept decât El și să zic: „Doamne, ești cam neglijent!? Doamne, dacă nu Te-aș avertiza eu, s-ar alege praful de secerișul Tău!”

Nu pot să fac așa ceva. Nu pot fi obraznic cu Dumnezeu. Și totuși așa scrie! Asta nu se poate explica decât dacă luăm în considerare realitatea lui 200%. Dumnezeu știe, Dumnezeu poate și Dumnezeu este mai grijuliu cu secerișul decât aș putea să fiu eu vreodată, dar El are nevoie și de rugăciunile mele. Știu, nu-i rațional, nu-i normal. Lucrarea lui Dumnezeu depinde de mine? Nu! Ba da! Ba nu! Ba da! Domnul Isus zice: „Nu trebuie să înțelegeți. Voi rugați-vă!”

Al doilea exemplu din Biblie este decizia privind revenirea lui Isus Christos. Putem noi schimba planurile lui Dumnezeu? În celebra predică din Matei 24, Isus le spune ucenicilor evrei:

„Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.”

De ce să nu fie iarna sau într-o zi de Sabat? Pentru că iarna este sezonul ploios în Israel și deplasările se fac greu, este mult noroi. De ce să nu fie într-o zi de Sabat? Pentru că în viitor evreii se vor întoarce cu atâta strictețe la rânduielile din Vechiul Testament, încât în ziua Sabatului nu vor avea voie să facă mai mult de „un drum de Sabat”.

Nu știe însă Dumnezeu toate acestea? Nu are El grijă de ele? De ce trebuie să se roage oamenii? Cum adică noi hotărâm când să se împlinească? Noi Îl învățăm pe Dumnezeu?

Domnul Isus zice: „Eu nu v-am spus că trebuie să înțelegeți. Eu v-am zis doar să vă rugați.” Este 100% lucrarea lui Dumnezeu, dar depinde și de voi tot 100%. Iarăși acel 200%, o fereastră deschisă spre supranatural, prin care poți fi activ prin rugăciune alături de Dumnezeu în împlinirea lucrărilor Lui.

Al treilea exemplu este rugăciunea lui Moise pe munte și biruința lui Iosua în bătălia din vale:

„Atunci, Moise a zis lui Iosua: «Alege niște bărbați și ieși de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.»

Iosua a făcut ce-i spusese Moise și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron și Hur s-au suit pe vârful dealului. Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel și, când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.

Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de alta, și mâinile lui au rămas întinse până la asfințitul soarelui. Și Iosua a biruit pe Amalec și poporul lui cu tăișul sabiei” (Exodul 17:9–13).

Unde s-a decis soarta bătăliei cu Amalec, pe munte, în rugăciune, sau prin tăișul sabiei, în valea unde lupta Iosua? Nici pe deal și nici în vale. Soarta bătăliei a fost decisă deja în inima lui Dumnezeu:

„Domnul a zis lui Moise: «Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea-aminte, și spune lui Iosua că voi șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.» Moise a zidit un altar și i-a pus numele «Domnul, steagul meu». El a zis: «Pentru că și-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!»” (Exodul 17:14–16).

Aaron și Hur au gândit că poziția mâinilor lui Moise decide 100% biruința. În vale, Iosua habar n-avea de ceea ce se petrece pe munte și era convins că sabia lui decide 100% biruința.

Avea nevoie Dumnezeu de „ajutorul” rugăciunilor lui Moise și de vitejia oștirii conduse de Iosua? Bineînțeles că nu avea nevoie! Peste o vreme, Domnul avea să trimită un înger ca să lupte pentru el și, într-o singură noapte, îngerul a ucis nu mai puțin de 185.000 de soldați asirieni în tabăra regelui Sanherib. Lucrul acesta a fost așa de important, încât Dumnezeu a decis să fie pomenit de trei ori în Biblie: 2 Împărați 19:35; Isaia 37:36 și 2 Cronici 32:21.

Dumnezeu putea să-l distrugă pe Amalec și fără Moise, și fără Aaron, și fără Hur, și fără Iosua, dar El le-a cerut fiecăruia să-și facă 100% partea lui. A fost iar principiul lui 200%. Biblia este plină de astfel de exemple.

Iată și câteva exemple din viața nastră.

Chiar și în căsătoriile după voia lui Dumnezeu de astăzi este prezent principiul lui 200%. Pentru ca o familie să fie fericită, nu este suficient ca angajamentul celor doi să fie 50% și 50%. O căsnicie nu va reuși dacă este făcută doar cu o jumătate de inimă, negustorește. Soția trebuie să dea 100%, iar soțul trebuie să dea 100%. Numai peste o asemenea consacrare dă Dumnezeu binecuvântare și El o dă tot 100%:

„Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește” (Psalmul 127:1).

La fel este și cu lucrările făcute în Biserică. Ca lucrarea să aibă roade, se cere consacrarea celor ce slujesc, dar asta n-ar fi de niciun folos dacă n-ar binecuvânta Domnul. De cine depinde rezultatul final? De Dumnezeu sau de predicator? De Dumnezeu sau de dirijor? De Dumnezeu sau de coriști? Fiecare trebuie să-și facă 100% partea lui, dar asta nu este suficient.

Trebuie să citim, să postim, să stăm pe genunchi, să scriem note, să tragem la xerox, să facem repetiții, să ne ridicăm împreună cu corul, ca și cum totul ar depinde de noi, 100%. Știm însă că peste noi și peste eforturile noastre este 100% lucrarea Dumnezeului atotputernic!

Alt exemplu: Ești în clasa a douăsprezecea, ai examen, trebuie să mergi la facultate. Te rogi, se roagă mama, se roagă tata, aveți zile de post ca să reușești la facultate. Apoi trebuie să te duci să te pui cu burta pe carte! Aparent este o lipsă de sens. Nu este mai simplu să zici: „Doar cei care n-au credință să se apuce să învețe. Faptul că învață înseamnă că n-au credință. Eu am credință că o să intru la facultate. Dumnezeu este suveran în viața mea și m-a predestinat să intru la facultatea aceasta. Asta se va vedea din faptul că o să iau examenul chiar dacă n-am învățat nimic.”

Poți spune tu așa ceva? După cum observa cu ironie cineva: „Chiar și cel mai aprig partizan al predestinării se uită în stânga și în dreapta înainte de a trece strada!”

Principiul lui 200% ne pregătește pentru eternitate

Când vom trece din viața aceasta și vom intra în lumea lui Dumnezeu, vom vedea că toate lucrurile de acolo sunt pe principiul lui 200%. Nimic de acolo nu se întâmplă fără energia primită de la Dumnezeu. El „va fi totul și în toate”. Acesta este climatul în care vom ajunge.

Așa că, atunci când auziți pe cineva certându-se despre predestinare și liber arbitru, spuneți-i: „Nu încerca să-L aduci pe Dumnezeu prizonier în lumea noastră. Primește invitația lui Dumnezeu către principiul 200%, care este esențial în lumea Lui!”

Mintea noastră, mintea mea, nu poate niciodată să îmbrățișeze și să înconjoare adevărul Bibliei. Dar nici nu trebuie. Cartea aceasta trebuie doar să mă trimită în genunchi, în adorare, ca să spun:

„Doamne, mare și minunată este cartea aceasta! Mare și minunată este înțelepciunea Ta! Mare este harul de a mă face părtaș, încă din viața aceasta, la supranaturalul principiului acestui 200%! Aleluia! Aleluia Numelui Tău, Doamne! Voi face toată viața tot ce depinde de mine, ca apostolul Pavel, dar voi spune ca și el: «Nu eu, ci harul Lui, care lucrează în mine!»”

După ce vom ajunge în cer și vom primi ca răsplată cununile despre care vorbește Biblia, vom face și noi ca bătrânii din cartea Apocalipsei:

„Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau: «Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!»” (Apocalipsa 4:9–11).

Biblia vorbește în versete diferite când în limbajul eternității, când în limbajul omenesc, caracterizat de spațiu-timp, ca să reflecte realitățile curgerii noastre de la cauză la efect și din trecut spre viitor. Dumnezeu cunoaște instantaneu toate lucrurile.

Unii pot vorbi și în limba engleză, și în limba franceză. Alții n-o pot face. Când Dumnezeu vorbește franțuzește, nu-L înțeleg cei ce vorbesc engleza. Când El vorbește engleza, nu-L înțeleg cei care vorbesc limba franceză. Nu vă mai certați pentru această realitate.

Un sfat pentru cei certăreți

Isus Christos ne-a dat două porunci clare: să trăim într-o dragoste mai presus de ceea ce poate exista în lume și să mergem cu Evanghelia până la capătul pământului:

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:34).

Dacă „descoperi” o doctrină care rupe părtășia dragostei și te face să nu-i mai iubești pe alți copii ai lui Dumnezeu, leapăd-o! Uit-o! Nu merită. Nu te duce pe calea poruncită de Isus Christos. Astfel de „certuri de vorbe” sunt ucigașe și sinucigașe în același timp:

„Adu-le aminte de aceste lucruri și roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă” (2 Timotei 2:14).

Întrebarea ta este despre un subiect cu care oamenii se chinuiesc de două mii de ani. Se împart în două tabere și se ceartă în firea pământească. Certurile sunt un păcat. Oamenii s-au luptat în firea pământească cu pietre, cu săbii, cu arcuri, cu pistoale și mitraliere, iar acum se luptă cu… doctrine. Asta nu vine de la Dumnezeu, ci din firea pământească. Oare ce a mai rămas din principiul apostolului Pavel:

„Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și, dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel. Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi. Căci v-am spus de multe ori și vă mai spun și acum, plângând: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos” (Filipeni 3:15–18)?

Dacă te preocupă faptul că tu nu ești „predestinat”, ales de Dumnezeu mai dinainte pentru viața veșnică, eu te sfătuiesc să faci un lucru: lasă lucrarea lui Dumnezeu să te smerească și făgăduința lui Christos să-ți dea curaj să vii la El. Nu spune: „Dar dacă eu nu sunt dintre cei aleși?” Nu încerca să găsești mai întâi răspunsul la o problemă tainică și numai după aceea să faci ceea ce ți se cere să faci. Ascultă și vino. Ține minte promisiunea pe care Dumnezeu, coborât pe pământ, ți-a făcut-o:

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

Poți veni la El sprijinindu-te pe acest cuvânt. Iar când ai venit tu, când ai decis tu, vei constata uimit că L-ai găsit după ce El te-a iubit și te-a căutat mai întâi. Acesta este harul gata să lucreze și în viața ta.Poți veni la El sprijinindu-te pe acest cuvânt. Iar când ai venit tu, când ai decis tu, vei constata uimit că L-ai găsit după ce El te-a iubit și te-a căutat mai întâi. Acesta este harul gata să lucreze și în viața ta.căutat mai întâi. Acesta este harul gata să lucreze și în viața ta.