În zorii unei zile noi, pe malul mării, la un mic dejun cu Domnul …

Ca și Toma, azi de duminica Tomei, nici eu „n-am fost cu ucenicii“. O insuportabilă durere la măseaua de minte m-a „smintit“ cum spune Cornel Avramescu, preotul paroh care-mi este prieten aici în Los Angeles.

M-am bucurat însă de părtășia prin Internet, acest „surogat“, ca nechezolul de de altădată pentru cafea. Vremurile de criză cer soluții de criză. Sper ca mâine totul să reintre în normal.

De câteva zile, în meditațiile mele mă tot gândesc și mă întreb: „Dacă toate evenimentele importante legate de Învierea Domnului și de Rusalii s-au petrecut la Ierusalim, de ce le-a dat Cel înviat ucenicilor Săi o întâlnire tocmai în Galileia, la marea de acolo? Era mult mai aproape să-i cheme peste deal, la casa iubirii din Betania. De ce neapărat în Galilea?“

„… duceți-vă repede de spuneți Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea“ (Matei 28:7).

De la Ierusalim la Galilea era o distanță pe care o puteai parcurge în 30-40 de ore … în funcție de numărul de la pantof. Asta înseamnă că ucenicii au trebuit să facă un drum dus-întors de cel puțin câteva zile. Oare de ce i-a pus Învățătorul lor pe drumuri?

Poate că voi veți găsi și alte răspunsuri, dar singurul pe care l-am găsit eu este că Isus din Nazaret a dorit să-i scoată din torentul de evenimente din Ierusalim, din frica și haosul de acolo, pentru a le oferi o duioasă reîntâlnire în locurile în care s-a întâlnit cu ei pentru prima dată (Luca 5:1-11). A fost un fel de “resetare”. Se închidea cercul celor 360 de grade și venise vremea unui nou început, iar ucenicii trebuiau să-și reînțeleagă chemarea și destinul.

Evanghelistul Ioan ne spune că, odată ajunși „acasă“ ucenicii s-au dus la pescuit, așa cum făceau pe vremuri (Ioan 21:1-14). Și tot ca pe vremuri s-a întâmplat că nici în noaptea aceea n-au prins nimic. Tot ca pe vremuri, un străin de pe mal i-a sfătuit să arunce mreaja în partea dreaptă și tot ca pe vremuri năvodul s-a umplut îmbelșugat de o mulțime de pești.

Primul care și-a dat seama de substratul acestei reîntâlniri lucrate de Isus a fost ucenicul „pe care-l iubea Isus“, Ioan. El a exclamat bucuros: „Este Domnul!“

A fost o reîntâlnire în zorii dimineții, cu un Fiu de Dumnezeu care și-a păstrat și după înviere capacitățile unui Fiu al omului. Spre mirarea lor, ucenicii au găsit pe țărm nu un spectrul, nu năluca unei stafii, ci pe cineva care făcuse focul, prăjise pește și avea pâinea pregătită.

„Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele“ (Ioan 21:13).

Oh, ce orizont etern de revelație este ascuns în imaginea aceasta! Oh, ce multe am avea de spus despre El și despre noi în perspectiva realităților etern-cosmice!

Aici, eu vreau doar să subliniez duioșia și taina acestei reîntâlniri. Cel cu care s-au întâlnit ucenicii era și nu era identic cu Cel pe care-l cunoscuseră timp de trei ani de zile. Este multă taină în ceea ce consemnează Ioan:

„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?” căci ştiau că este Domnul“ (Ioan 21:12).

„Știau“, dar știau altfel. Penumbra dimineții și lumina flăcărilor de foc îi scoteau la vedere trăsăturile feței, dar … parcă, parcă era El, dar era și altfel. Poate mai frumos, poate fără barba pe care i-o zmulseseră romanii în chinurile torturii.

Printr-o experiență asemănătoare trecuseră cu câteva zile înainte și cei doi ucenici care plecaseră dezamăgiți din Ierusalim spre o țintă mai sigură decât idealurile care-i înșelaseră;

„Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon”. Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cine ne-ar putea spune cât de naturală sau supranaturală este expresia folosită de Luca: „Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască“? (Luca 24:16).

Acolo, pe malul liniștit al mării Tiberiadei, în muzica liniștitoare a valurilor care mângâiau țărmul, departe de larma zgomotoasă a Ierusalimului, în crepusculul unei zile noi, Cel înviat a vrut să mai stea o dată de vorbă cu ucenicii Lui, așa „ca pe vremuri“. Acolo, numai El și ei, a avut timp să stea de vorbă cu toți deodată și a avut timp să stea de vorbă cu fiecare în parte. Atunci și acolo, Domnul l-a luat pe Petru deoparte pentru o rostire de taină, rămasă necunoscută nouă.

Acolo, cuvintele Lui, cu rostogoliri de oracol, au fost apoi interpretate greșit de unii. Faptul acesta l-a determinat pe Ioan să lămurească odată pentru totdeauna cât de plată a fost expresia „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu“. Unii o transformaseră într-un anunț că Ioan nu va muri niciodată (Ioan 21:23).

Dintre toate cele discutate acolo și atunci, Ioan ne spune doar despre tenacitatea cu care Domnul l-a chestionat pe Petru, reașezându-l alături de ceilalți (cei care nu se lepădaseră de El) în slujba de păstor al turmei Sale (Ioan 21:15-17).

+++

Mă opresc aici pentru că au venit ai mei acasă. Vă las însă pe voi să duceți mai departe duioșia întâlnirii de pe malul Mării Tiberiadei. Printre stelele a căror lumină dispărea când soarele dădea să răsară de sub geana orizontului, niște muritori de rând ca mine și tine, au avut onoarea de a chemați la o părtășie scumpă de Cel care a murit și a înviat pentru ei. Doar El și cu ei. Doar ei și cu El. Doar El cu mine și cu tine.



Categories: Studiu biblic

Tags:

4 replies

  1. Fiecare dintre noi, zic eu acum, avem nevoie de un mic dejun cu Cel înviat. Avem nevoie exact de ceea ce ai simțit și tu. Binecuvântate sunt planurile Lui cu noi!

  2. Ce frumos. Citind acest mic comentariu, asa de simplu si totusi bogat in informatie, se sesfasoara in fata ochilor ca un film…Noapte chinuita, ucenici dejamagiti, Isus plin de iubire, îți doresti sa fi “acolo” și totusi e greu de imaginat ca odata vom fi ACOLO si vom vedea deslușit, asa cum au vazut si ucenicii la marea Tiberiadei. De cate ori a inceput Domnul “din nou” cu mine? De cate ori m-a reabilitat??? Superbe aceste ganduri in ciuda durerii de masea🙂. Sper ca a trecut…

  3. am scris mai sus

  4. Multumesc lui Dumnezeu ca a trecut anii prin viata dvs si acum,.. pe bancile care au in fata “Profesorul Sfint Duhul”, pune in dvs ,in minte si vorbire,taine, de care avem mare nevoie sa cunoastem “in parte”,pina vom vedea Deslusit!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: