LANȚUL AMINTIRILOR


„Adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos…” (2Timotei 2:8).

Niciodată Domnul Isus nu a spus că urmarea Lui va fi ușoară, scutită de greutățile și obstacolele inerente ale unui drum drept. Dar a făcut ceva mult mai semnificativ decât să lanseze o promisiune care doar să-i amăgească pe cei care vor trăi clipe grele pe acel drum: a mers El primul pe drumul acela.

Așa că atunci când este mai greu pe drumul slujirii lui Cristos suntem invitați să ne amintim de Domnul Isus. Când te înconjoară falimentele și nu ai nicio soluție salvatoare la îndemână: adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos.
Dacă ești victorios și simți că Dumnezeu te folosește în slujirea altora dar nimeni nu apreciază lucrul acesta, nu te întrista: adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos, și El a trăit aceeași experiență.

Poate ți se pare prea greu drumul credinței și consideri că răsplătirea este prea departe. Nu dispera, adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos. Și El a suferit mai întâi crucea apoi a urmat tronul de glorie. Sunt multe lucruri la care nu ai răspunsul și nu înțelegi întotdeauna de ce procedează Dumnezeu în felul acela. Nu-ți pierde credința, adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos. El a ales să se supună și atunci când Dumnezeu Tatăl I-a răspuns negativ la unele cereri. El a ales să depindă de Tatăl și când a fost năpădit de suferințe.

Dacă te lupți mereu să capeți o imagine onorabilă în fața lui Dumnezeu și nu reușești din cauza propriilor păcate care-ți revin mereu în minte, adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos. El a purtat și păcatele tale. Nu tu ci El îți poate crea o imagine onorantă înaintea lui Dumnezeu.

Poate crezi că starea de har în care ai ajuns este meritul tău și poți fi mândru de asta. Adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos. El are în totalitate meritul că suntem în poziția de copii ai lui Dumnezeu.

Tu mergi către cel mai extraordinar și minunat loc din Univers: raiul lui Dumnezeu. Adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos. El te-a răscumpărat cu însuși viața Lui și El te-a așezat pe drumul acesta.

În fiecare clipă a vieții tale: adu-ți aminte de Domnul Isus Cristos. Cu siguranță vei găsi măcar un lucru care să te încurajeze și alte lucruri care te vor îndemna să-I mulțumești și să-L adori. În mintea și inima fiecărui creștin trebuie să existe acest lanț al amintirilor legat de Domnul Isus. Glorie Lui!



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: