Întrebare:

„Am observat că prețuiți foarte mult prieteniile. Preferați numele mic. Chair și atunci când predicați nu „le țineți o predică“, ci vorbiți cu ei prietenește. Pot să vă întreb de ce o faceți?

Răspuns:

Prietenia este o promovare a cuiva la propria poziție, propriul nivel. Așa ceva a făcut Isus Christos cu ucenicii Săi:

„Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu“ (Ioan 15:15).

Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau, fara ca el sa piarda ceva.

De ce-mi fac prieteni? Am să vă răspund cu exemplul apostolului Pavel. 

Epistola către Romani este de departe cea mai importantă dintre epistolele lui Pavel, un tratat de teologie sistematică, temelia credinței noastre, manualul studiat de doua mii de ani. Pare prea grea sau greoaie pentru unii. Prea multă teologie la un loc. 15 capitole de doctrine, iar apoi, în sfârșit, capitolul 16 care este un capitol fără teologie, capitolul 16. Oare?

Ce găsim aici este teologia coborâtă în viață; viața izvorâtă din teologie. Fără osteneala faptelor de slujire, teologia este doar o cunoștință stearpă și acuzatoare. Primele cincisprezece capitole scrise de Pavel se varsă în această încheiere ca un corolarul al tuturor celor spuse. Evanghelia lui Pavel nu este doar o veste care poate fi analizată, ci și o viață care trebuie trăită:

„Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea și propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor și, prin porunca Dumnezeului celui veșnic, a fost adusă la cunoștinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă – a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin“ (Romani 16:25-27).

Aceasta este cea mai lungă dintre toate benedicțiile lui Pavel. Ea pune bazele pe care se pot clădi prieteniile adevărate.

Acest capitol este îndesat cu aluzii la adevărate povești pline de dragoste și de sacrificii. Sunt faptele apostolilor din epistola către Romani, căci Faptele Apostolilor au continuat in toate epistolele bisericii și continua și azi in viața bisericilor din toată lumea. În el, Pavel a salutat cel puțin douăzeci și șase de persoane pe nume, precum și două persoane fără nume, sfinți anonimi. A salutat, de asemenea, mai multe biserici care erau care se întâlneau la Roma în case.

Ceea ce se uită îndeobște este că apostolul Pavel nu fusese încă la Roma, ceea ce înseamnă că pe toți oamenii aceștia îi cunoscuse „în altă parte“, „pe teren“, în localitățile prin care a trecut în călătoriile lui misionare. Oamenii aceștia sunt „oazele“ în care apostolul și-a răcorit sufletul pe când umbla prin pustia lumii acesteia. Acesta este motivul pentru care îi pomenește pe toți în contextul slujirii. Sunt oamenii care „s-au ostenit mult“ trăgând la Evanghelie împreună cu marele misionar pentru Neamuri. Prietenia este o responsabilitate, nu o oportunitate.

„Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi“ (Romani 16:7).

„Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul.“ (Romani 16:12).

Dacă apostolul Pavel n-a uitat eforturile lor în jugul Evangheliei cu cât mai mult credeți că Dumnezeu va face lucrul acesta?

„Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi“ (Evrei 6:10).

Pavel i-a cunoscut personal pe sfinții aceștia, iar acum folosește ocazia acestei epistole ca să-și reînnoiască sentimentele Lui față de ei. Cum au ajuns ei între timp la Roma? Asta este o taină ca taina vieții fiecăruia dintre noi.

După ce-i salută pe cei din Roma, Pavel adaugă salutări de la nu mai puțin de nouă credincioși care se aflau cu el în Corint.

Care este semnificația acestui lucru? Aceasta arată că Pavel era un făcător de prieteni, un câștigător de suflete. El nu a încercat să trăiască o viață izolată; avea prieteni în Domnul și îi aprecia. Ei erau un ajutor pentru el personal și pentru slujirea sa.

Acest adevăr este întotdeauna valabil. Am descoperit peste tot că slujitorii
pe care Dumnezeu i-a folosit mai mult în lucrare au fost oameni care și au făcut prieteni. Ei s-au multiplicat în viețile prietenilor și asociaților lor din slujbă.
Singurătatea părtășiei cu Dumnezeu, în care ne creștem pe noi înșine, trebuie completată cu prietenia sfinților, în care ne creștem unii pe alții.

Ce aflăm despre prietenii lui Pavel?

Fibia, cea mai ne-teologă dintre purtătoarele de teologie

Pavel a început cu Fivi (Fibia sau Phebe în original). Ea a fost membră a bisericii din Cencreasa, și, foarte probabil a fost pusă în capul listei pentru că ea a fost cea care a dus această epistolă la Roma. Niciodată nu a dus un mesager o scrisoare mai importantă ca acesta! Cencrea era portul maritim al Corintului, așa că Fibia a fost probabil câștigată pentru Hristos în timpul anului și jumătate în care Pavel i-a petrecut acolo.

Observați cum îi sfătuiește Pavel pe cei din Roma să o primească pe această femeie: „S-o primiți în Domnul, într-un chip vrednic de sfinți“ (16:2). Toată teologia lui Pavel este „în Domnul“. Primele 15 capitole folosesc această expresie de 25 de ori, iar expresia echivalentă „în Hristos“ este folosită de nu mai puțin de 56 de ori!

Este clar că apostolul dorește ca teologia unei vieți noi în Christos să fie coborâtă în viața practică a sfinților. Toate relațiile credincioșilor trebuie să fie „în Domnul“, vrednice de niște sfinți.

Fibia este numită „slujitoare“ sau „diaconiță“. În biserica primară existau femei care slujeau vizitând bolnavii, asistarea femeilor tinere și ajutând pe cei săraci. Probabil că mâinile ei au șters la fund mulți copii, au întors de pe o parte pe alta pe mulți bolnavi și au gătit casa și masa pentru mulți musafiri. Străin în Corint, apostolul Pavel a avut un mare ajutor în slujirea acestei femei:

„S-o ajutați în orice privință, căci și ea s-a arătat de ajutor multora și îndeosebi mie“ (16.2).

Nu cred că Fibia a citit scrisoarea pe care i-a încredințat-o Pavel. De două mii de ani, cele mai mari capete din creștinism o citesc și cu greu o pot pătrunde. Fibia n-a știut și nici n-a crezut în ziua aceea că face o „lucrare duhovnicească“, a luat-o ca pe una din lucrările mici pe care le făcea cu credincioșie. N-a riscat oare prea mult Pavel încredințând o asemena comoară unei femei fragile și împovărate cu propriile ei bagaje? N-a riscat s-o piardă? Ba da. Oamenii lui Dumnezeu fac însă lucrări mici, lăsându-L apoi pe Dumnezeu să le dea dimensiunile și influența dorită de El. În contextul acela, Fibia a făcut un lucru aparent neînsemnat, dar Dumnezeu l-a transformat într-o influență care a inundat secolele. Giganticul arbore Sequoia are una din cele mai mici semințe din lumea arborilor. Dumnezeu a decis așa și lucrul acesta este o minunăție în ochii noștri!

Aquila și Priscila – salvatorii lui Pavel

De la salvgardarea celei mai bogate mărturisiri de credință trecem la salvarea celui mai mai mare teolog al creștinismului. Cât de mult ne-am dori să avem detalii despre aceste povestiri din spatele fiecăruia dintre aceste nume!

I-am cunoscut pe Priscila și pe Aquila în cartea Faptele Apostolilor (18:1-3, 18-19, 26). Unde și când și-au riscat viața pentru Pavel, nu știm, dar ne bucurăm că au făcut-o! (vezi și 1 Cor. 16:19; 2 Tim 4:19) Vă dați seama că această familie de sfinți a făcut un lucru aparent suficient de mic ca să fie neconsemnat în Noul Testament, dar imens în importanță istorică a creștinismului? N-ar fi existat un Pavel dacă nu i-ar fi salvat viața acești doi oameni uitați de toate manualele de istorie și teologie. Fapte lor de atunci a fost o binecuvântare pentru toate bisericile care au existat, există și vor mai exista vreodată pe toată fața pământului!

„Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Aquila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate bisericile ieşite dintre neamuri“ (Romani 16:3-4).

În momentul scrierii acestui text, Acuila și Priscila se aflau în Roma și o biserică se întâlnea în casa lor. În acest capitol, Pavel a salutat o serie de astfel de „adunări de casă“, singurele care existau pe vremea aceea nu numai în Roma, ci în mai toate provinciile Imperiului (Rom. 16:10-11, 14-15).

Câțiva preiubiți ai apostolului

Patru persoane sunt numite “preaiubiți” de Pavel: Epenet (Rom. 16:5), Ampliat (Rom. 16:8), Stache (Rom.16:9), și Persida (Rom. 16:12). Epenet este scump lui Pavel în mod speial pentru că el a fost primul dintre cei convertiți din Asia. Se pare că el aparținea familiei lui Ștefana, căci în 1 Corinteni 16:15 aceste persoane
sunt de asemenea numiți “cel dintâi rod al Ahaiei”.

Ce rost a avut să le pomenească numele public dacă nu ne-a spus public și ce fel de fapte făcuseră pentru Pavel? Rostul este în căldura cu care le rostește numele. Rostul este în căldura cu care ei, la Roma fiind, își vor auzi citi numele. Dragostea își are legile ei, iar Pavel vrea, dincolo de dialogul pe care-l citim noi, să-i atingă drăgăstos pe cei cu care a împărțit vremelnic și greul și frumosul, și suferința și slava prin care i-a dus umblarea alături de Christos. Un nume este o lume de amintiri, iar Pavel rostește cărți întregi atunci când rostește numele acestor prieteni.

Toti oamenii te aud cand vorbesti; prieteni insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte.

Rudele creștine ale lui Pavel

Persecutorul Saul nu le-a oprit pe unele din rudele lui să devină creștini, mărturisitorul Pavel le-a făcut pe alte rudenii să-l urmeze!

Andronic și Iunia face parte din prima categorie. Luciu, Iason și Sosipater sunt din cea de a doua categorie. Primii sunt la Roma. Ceilalți călătoresc împreuna cu Pavel.

„Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar“ … Spuneți sănătate lui Ierodion, ruda mea“ (Romani 16:7,11).

„Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimite sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater, rudele mele“ (Romani 16:21).

Dați drumul puțin la imaginație și căutați să vedeți scena în care Andronic și Iunia sunt acum în aceeași temniță cu „creștinul“ Pavel. Cele două rude făceau parte din grupul celor pe care Pavel îi trântea altădată în temniță pe vremea când prigonea Biserica lui Christos (Faptele apostolilor 22:4-5; 26:9-11). Vi-i puteți închipui discutând acum cu Pavel, zâmbind și spunându-i: „Hei Saul! Simți și tu acum ce simțeam noi altădată, când tu amenințai cu temnița.“ Iar Saul răspunzând: „Da. Plătesc acum! Dumnezeu mă face să simt suferințele pe care le-am provocat pe vremuri altora. Este o lecția în toate acestea. Am fost plin de râvnă să călătoresc în alte ținuturi, am avut în mână scrisori și am vrut să-i arunc pe alții în temniță. Acum, Dumnezeu mă face să călătoresc în alte ținuturi, să trimit scrisori și … să stau în temniță.“

Una din cele mai mari bucurii ale vieții este să ai rudele întoarse la Domnul și, pe deasupra, să-ți mai fie și prieteni! Pavel a avut această fericire.

Faptul că Pavel îi caracterizează pe Iunia și Andronia „cu vază între apostoli“, nu-i ridică pe aceștia la nivelul celor doisprezece apostoli ai Domnului. Au existat și niște „apostoli ai Bisericii“ (2 Corinteni 8:19, 23; 12:18), după cum au existat și „apostoli ai Domnului“. Iunia și Andronia au fost în rândul apostolilor Bisericii și s-au bucurat, pe cât se pare, de autoritate teritorială reprezentativă în bisericile de casă din Roma.

Rufus, menționat în Romani 16:13, ar putea fi același cu cel menționat în Marcu 15:21, dar nu putem fi siguri. Dacă este așa, atunci experiența lui Simon la Calvar a condus la convertirea lui și a familiei sale. Pavel și Rufus nu erau rude. “Mama lui și a mea” înseamnă doar că mama lui Rufus a fost ca o mamă pentru el. Pavel (vezi Marcu 10:30).

Grupuri din biserici de casă

Ne plângem adesea că nu suntem mulți în adunările locale, dar la Roma existau biserici în case cu doar câțiva membrii. Iată salutul lui Pavel către două dintre ele, pe lângă cea deja amintită din casa lui Acuila și Priscila:

„Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul“ (Romani 16:10).

„Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma şi fraţilor care sunt împreună cu ei“ (Romani 16:14).

„Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, Olimpa, şi tuturor sfinţilor care sunt împreună cu ei.“ (Romani 16:15).

Au existat însă și case în care nu toți erau întorși la Domnul:

„Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului“ (Romani 16:11).

Prietenii ne-prieteni

Adevăratul caracter al cuiva se vede și din prietenii… pe care nu și-i face.

Învățătura sănătoasă duce la o viață sănătoasă, dar nu toți s-au ținut de doctrinele Evangheliei lui Pavel, devenite „dreptarul învățăturilor sănătoase“ (Romani 6:17; Galateni 6:16; 2 Timotei 1:13).

Dusmanii lui Dumnezeu sunt intotdeauna falsi prieteni ai omului. Prieteniile trebuiesc restrânse la cei care duc o viață de ascultare, iar apropierea de Dumnezeu înseamnă automat îndepărtarea imediată și categprică de cei care trăiesc și răspândesc o minciună. Pe aceștia, spune Pavel, însemnați-i și depărtați-vă de ei.

„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele şi proşti în ce priveşte răul“ (Romani 16:17-19; Filipeni 3:17-21).

Prieteni de departe, prieteni de aproape

Prietenia este un dar reciproc, iar prieteniile adevărate sunt veșnice. Apostolul Pavel îi salută pe cei din Roma și în numele prietenilor care-l însoțeau în lucrarea din Corint.

Primul amintit este Timotei, pe care-l numește „tovarășul meu de lucru“. Credincioșia ucenicului Timotei a fost încercată și răsîncercată. Prietenul sigur îl cunoști din împrejurări nesigure și un prieten adevărat sosește atunci când toți ceilalți te părăsesc. Pavel a avut în Timotei un fiu și un ucenic totodată:

„Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţirile ca el şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră. Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei. “ (Filipeni 2:20-22).

Sunt amintiți apoi Luciu, Iason și Sosipater, rude cu marele apostol (Romani 16:21).

Există și un verset care știm precis că nu-i aparține lui Pavel. Este inițiativa și salutul personal al unuia care ține neapărat să-și salute frații pe care încă nu-i cunoaște, dar în slujba cărora s-a pus singur, de bună voie. Iată-l parcă ridicându-și capul peste statutul său ca să vorbească și el puțin cu frații lui din Roma:

„Vă trimit sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta“ (Romani 16:22).

Urmează apoi Gaiu, care-și pusese casa la dispoziție pentru adunările creștinilor:

„Gaius, gazda mea şi a întregii biserici, vă trimite sănătate. Erast, vistiernicul cetăţii, vă trimite sănătate; tot așa și fratele Cuart“ (Romani 16:23).

Este interesant că Erast, cetățean de rang înalt și personalitate influentă în Corint este mențional ultimul, împreună cu anonimul și neînsemnatul Cuart. Credința creștină este nivelatoare și ne unește pe toți în smerenie.

La întâlnirea cu un „frate“ lăudăros nevoie mare cu titlurile lui academice și sociale, fratele Petru Popovici i-a replicat: „Sunt Popovici Petru. Am fost și eu, dar m-am pocăit!“

Versetul 24, ca și versetul 20 au fost scrise probabil de apostolul Pavel cu mâna sa, pentru a parafa autenticitatea epistolei.

„Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin“ (vezi 1 Tesaloniceni 5:28; 2 Tesaloniceni 3:17-18).

Concluzie

Epistola către Romani, dincolo de imensa sa valoare teologică, este și o pledoarie pentru prietenie. Apostolul Pavel a fost de câteva ori singur, dar nu a fost un singuratic.

Spre deosebire de dragoste, care poate înflori la bine, dar dă adesea îndărăt la greu, dacă nu cumva dispare cu totul, sentimentul de prietenie crește proporțional cu necazurile unuia dintre prieteni. Într-un fel, aceasta legătura de sânge spiritual e mult mai tare decât cea de sânge propriu-zisă, numita rudenie.

Apostolul Pavel a influențat și format ucenici pentru că i-a prețuit pe cei pe care Dumnezeu i-a scos în cale. Într-un mod tainic și providențial, Pavel este omul cu care ne împrietenim fiecare dintre noi. Se spune că unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi. Acest lucru îl putem spune și despre relația apostolului Pavel cu grupul celor amintiți în acest capitol.

Foarte puțini oameni sunt suficient de bogați ca să-și poată permite să țină mai mulți prieteni. Și aici nu vorbesc despre bogăția financiară …

Categories: Raspunsuri la intrebari, Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai