Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos, avem parte de belşug de mângâiere. – 2 Corinteni 1:5

Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. C

ând se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor.

Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului.

Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor.

Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului.

Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească.

Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu. După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!” (Psalmi 130:1).

Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful muntelui – nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care izvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu.

Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.

Categories: Studiu biblic