Îmbrățișează suferința!

„I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat”(Marcu 15:23)

Suferința este probabil starea de care oamenii se feresc cel mai mult. Nu suntem gata să suferim în niciun fel și extrem de rar vezi credincioși care să-și asume disponibilitatea suferinței.

Ori ceea ce ar trebui să pricepem noi este că tocmai drumul suferinței este drumul desăvârșirii, un drum pe care dacă vrei să mergi spre cer este imposibil să nu-l parcurgi. Însă când știi ce final te așteaptă, suferința nu mai contează atât de mult.

Există confuzie în înțelegerea acestui gest venit din partea protagoniștilor scenei răstignirii, care i-au oferit lui Cristos vin amestecat cu smirnă.

N-a fost o intenție de batjocură așa după cum interpretează unii, ci era mai degrabă un gest de caritate.

Durerile răstignirii sunt aproape imposibil de explicat, trupul este supus unor dureri atroce, greu de imaginat, iar mulți dintre cei răstigniți mureau înainte ca execuția să fie fost încheiată din cauza durerilor insuportabile.

Tocmai de aceea era un obicei venit în mod special din partea femeilor mai miloase ca să ofere condamnaților vin amestecat cu smirnă.

Acesta funcționa ca un analgezic puternic și era dat pentru ca cei condamnați să nu simtă atât de tare chinurile răstignirii.

Amestecul acela era de fapt ca și un fel de drog care amorțea simțurile, scufundându-l pe condamnat într-o stare de letargie.

Isus Cristos a refuzat acea băutură pentru că atunci când murea pentru noi, El n-a vrut să fie drogat, amorțit în așa fel încât să nu simtă. El a vrut să moară simțind toate acele dureri exact așa cum i-au fost provocate.

Cristos n-a ocolit suferința și nici n-a căutat mijloace prin care aceasta să fie mai ușor suportabilă. El a înțeles că păcatul este groaznic iar consecințele lui trebuie suportate. De aceea Cristos și-a asumat suferința.

Oare ne vom asuma suferința? Cristos a făcut-o cu demnitate.



Categories: Articole de interes general, Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: