Cu Iosif și Sanda Morcan la drum

De câteva zile suntem iar împreună cu Sanda și Iosif Morcan. De la Los Angeles am fost sâmbătă la San Francisco, iar ieri, duminică am fost prin bisericile din Sacramento, capitala Californiei. De cunoscut ne știm de pe vremea când Sanda era studentă alături de Daniela la Galați, iar eu eram student alături de Iosif la Teologie în București. Ei trăiesc la Baia Mare. Noi trăim în California de sud. Suntem iar împreună. Acum pășim iar alături.

La familia lui Nelu și Nora Berci

Ni s-a făcut un mare privilegiu. Și Iosif și eu am fost la ușa veșniciei. El poarta acum trei stenturi, iar eu admir în continuare extraordinara lui putere de lucru.

Câteodată îmi este necaz că seamănă așa de mult cu Vasile Brânzei, tatăl meu. Seamănă mult mai mult decât mine. Are același „gravitas“ al ființei, aceeași echilibru lăuntric, aceeași credință adâncă ferită de valuri, asemenea lacurilor adânci. Îl ajută și faptul că este copil născut în Apuseni.

De o bucată de vreme colaborează în România cu organizația „România pentru Hristos“. Asta nu l-a transformat într-un adunător de fonduri. A rămas excelentul predicator dintotdeauna. Predică clar și limpede Cuvântul încrezând-se că, în toate celelalte, Dumnezeu va purta de grijă.

Aseară, la adunarea păstorită de Doru Aninoiu a predicat despre oameni neobișnuiți. Eu am vorbit mai degrabă despre vremurile nesigure și lupta cumplită pentru adevăr. L-am privit cum stă cumpătat și tare în credința lui. Eu am virat sentimental, semănând îngrijorare.

În dimineața asta, povestind suferințele proprii pentru încurajarea uneia care trece prin mari încercări, Iosif și-a amintit că moartea băiatului lor a început să se atenueze după cam o lună de zile. Sanda l-a contrazis:

“Nu chiar așa repede! A trebuit să treacă un an …”

Cu calmul său specific, Iosif a continuat:

Este scris că “Domnul face rana și tot El o vindecă”, iar noi trebuie să nu-i rupem mereu coaja …

Mulțumesc Domnului pentru această perioadă „de reciclare“ pe care mi-a dăruit-o lângă acest om al credinței.

Tough times don’t last, tough people do



Categories: Amintiri

Tags:

1 reply

  1. Un frate drag si scump, pastorul care ma botezat. Fiti binecuvantati de Domnul, frate Iosif si sora Sanda!
    Marius Marcus

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: