Nicolas Dima – O LUME CURIOASĂ O LUME ANORMALĂ

Când eram copil, pe la vârsta de 11 ani, am petrecut un an de zile cu bunica în satul Curcani, pe marginea Argeșului. Satul era mare, frumos și destul de evoluat. Prin fața grădinii noastre trecea şoseaua naţională București-Oltenița, și, pe la marginea opusă a satului, trecea calea ferată. Altfel, nici gând de lumină electrică sau apă curentă.

Natura ne oferea totul și, deși eram săraci, nu duceam lipsă de nimic. Acel an petrecut cu bunica și vacanțele următoare când mă duceam vara la țară sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. Umblam desculţ, mă scăldam în Argeş, mergeam cu copiii cu oile la pădure sau cu vacile la păscut și eram fericit. Vecinii erau oameni buni și primitori, iar noi, copiii, ne vedeam de joacă. Totul mi se părea normal.

Au trecut anii și, într-o zi de vacanță de vară, m-am dus să-mi întâlnesc un prieten vecin. Între timp, satul fusese electrificat și primăria avea un aparat de radio prin care se făcuse radioficarea; adică gospodăriile care şi-au dorit au primit difuzoare și au fost conectate la acel radio. Am găsit-o pe mama prietenului meu torcând lâna ca de obicei, dar era puțin necăjită. Ce se întâmplase? Se oprise muzica la difuzor și, deodată, ceva nu mai era normal.

Ceva nu e în regulă cu acest „normal”. Acum mă întreb: ce ar face lumea de azi fără computer, fără internet sau fără televizor? Ce ar face tineretul actual fără telefon mobil? Fără îndoială că ceva nu e normal în ziua de azi. Și totuşi, ce înseamnă a fi normal?

A trecut copilăria și a trecut prima tinereţe. Pe la 35 de ani îmi făceam doctoratul la New York. Pe la 40 de ani ajunsesem profesor și începusem să discern anumite cicluri și modele de înţelegere a omului și a lumii. Unul din acele modele, piramida evoluţiei umane, l-am dezvoltat într-o carte intitulată Cross-Cultural Communication și a fost adoptat ulterior de mai mulți profesori ca model pedagogic.

S-au scurs alți ani și o lecţie importantă pe care am învăţat-o cu trecerea timpului este că noţiunea de „normal” este relativă și în timp și în spatiu. În timp pentru că se schimbă de la o eră la alta și în spațiu pentru că e diferită de la țară la țară. Și ceea ce este și mai important e faptul că nici noţiunea de adevăr nu este absolută.

Exista oare un „adevăr” absolut și universal? Exista ceva „normal” pentru toate vârstele și pentru toată lumea? În timpul liceului am citit într-o carte că un învăţat din trecut a afirmat: Daţi-mi un punct fix și răstorn pământul. Unde se afla acel punct? Dacă am găsi acel punct fix l-am putea identifica și măsura. I-am stabili coordonatele. Am demonstra matematic că există. Am putea stabili adevărul! Dar pentru că nu-l putem demonstra prin numere, ecuaţii și formule, trebuie să credem. Și când ajungem să credem pătrundem într-un domeniu imaterial, spiritual: Crede și nu cerceta!

Eu cred fără să pot demonstra ca între Adevăr și Normal e o mare diferenţă. Adevărul absolut îl ştie numai Dumnezeu, ori poate este însuşi Dumnezeu. Normalul îl stabilim noi oamenii prin consens majoritar și este relativ. Ambele noţiuni sunt de importanță crucială. Trebuie să respectăm ceea ce societatea a definit ca fiind normal, ca să trăim o viaţă… normală; și trebuie să ne ancoram la adevărul divin, ca să înţelegem sensul vieţii. Și totuşi, între adevărul absolut care îi aparţine divinităţii și normalul uman, care guvernează relaţiile dintre oameni, trebuie să existe o corelaţie. Undeva trebuie să existe și un ceva absolut. Și mă tem că în lumea de azi, care pare a fi cea de pe urmă, cineva face eforturi disperate să rupă omul de Absolut și să relativizeze noţiunea de normal…

Anul trecut ne-a lovit epidemia de Covid și deodată ni se cere să purtăm mască, să ne vaccinăm, să nu ne mai atingem, să păstram distanța între noi. A trecut deja peste un an și am ajuns la al treilea vaccin. Ne aflăm la cumpăna dintre ani. Ne aşteaptă anul de grație 2022. Oamenii nu îşi mai dau mâna prieteneşte când se întâlnesc, nu se mai îmbrăţişează, nu se mai sărută, și au ajuns să se ferească unii de alţii. Este acest lucru ceva normal? Deocamdată nu pare să fie, dar s-ar putea ajunge acolo. Dar dacă cineva ne manipulează ca să tot cumpăram vaccinuri sau poate ca să nu mai cooperăm între noi? Or, poate cineva a hotărât să ne altereze natura și să ne impună alte norme drept normale?

Deja a fost profund alterată normalitatea de a fi bărbat sau femeie! Mamele și tații sunt de acuma părinţi fără gen; copiilor li se spune că nu mai sunt băieţi sau fetiţe și că pot fi ceea ce vor să fie. Se vrea o lume fără rase, fără clase, fără gen, fără identitate și fără suflet; o lume de roboți; o lume fără nici un dumnezeu. Unde se opreşte noul normal? La ce să ne mai aşteptăm? Și în final, cine altcineva decât satana, cel care a vrut să-l ia locul lui Dumnezeu, putea să gândească, să organizeze și să pună în aplicaţie un asemenea plan diabolic?

Avem nevoie de Re-ligie, ceea ce în limba latină înseamnă re-legare; să ne relegăm la divinitate ca să nu fim împinşi în iad. Și avem nevoie să re-devenim normali la cap și să re-definim normalitatea moralităţii dintre oameni; dintre bărbaţi și femei; dintre părinţi și copii; dintre bunici și nepoţi… Altfel, Omul, aşa cum a fost creat de Dumnezeu și cum l-am moştenit din buni și din străbuni, va dispărea, va fi înlocuit cu un robot fără conştiinţă și fără suflet.



Categories: Articole de interes general

1 reply

  1. Foarte frumos articol. Imi amintesc cum copil fiind în nopțile de vara numărăm licuricii…ce înseamnă normal?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: