M. Vogelsang – Cele trei arătări ale lui Christos

Acum, acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa … ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. (Evrei 9.26; Evrei 9.24; Evrei 9.28)

Capitolul 9 din Evrei vorbește despre trei arătări ale lui Hristos – una trecută, una prezentă și una viitoare.

I. „Acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa“ (versetul 26). În trecut, Domnul S-a arătat aici, pe pământ, pentru a împlini măreața lucrare de la Calvar, pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă (Ioan 17.4). Nu mai este nevoie ca El să Se arate pentru acest scop. Crucea este eternă în ce privește rezultatele ei. Nimic nu poate și nu trebuie adăugat la această lucrare glorioasă. Este încheiată și are rezultate minunate pentru noi, cei care credem: „Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți“ (Evrei 10.14).

II. Versetul 24 vorbește despre arătarea Lui în prezent „pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu“. Mântuitorul înviat a intrat în Locul Preasfânt și Se înfățișează acum în cer ca Mare-Preot al nostru, înaintea feței lui Dumnezeu. El S-a arătat pe pământ ca să moară pentru noi. Acum Se arată în cer ca să trăiască pentru noi.
„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră.  … Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.“ (Evrei 4.14-16). Cel a cărui dragoste a fost atât de mare, încât a murit pentru noi, mijlocește acum pentru noi în cer. Ce încurajare pentru sufletele noastre!

III. Cerurile se vor deschide însă din nou și El va apărea iarăși, pentru a-i aduce pe ai Săi în plinătatea binecuvântării mântuirii lor.

Tânjim noi după acea zi, veghind și așteptându-L? Arătarea lui Hristos în trecut: El a murit pentru noi. Arătarea lui Hristos în prezent: El mijlocește pentru noi. Arătarea lui Hristos în viitor: El va veni să ne ia la Sine. 



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<span>%d</span> bloggers like this: