Am dat în spital de oameni și am dat de îngeri. Care este diferența?

O doamnă de aproximativ … și ceva (Era gata să uit că n-ai voie să vorbești de vărstă la o doamnă!) a intrat în salon să-și facă lucrarea medicală. M-a văzut treaz și trist așa că s-a apucat imediat de lucru:

„Fiți liniștit că veți fi bine. M-am uitat la analizele zilnice și mergeți pe drumul cel bun. Fiți optimist că de asta depinde jumtate din vindecare. Închipuiți-vă că sunteți deja acasă peste câteva săptămâni.

Și eu am avut Covid. L-am luat aici în spital. Acum sunt bine și mi-au dat concediu două luni de zile. Ce să fac eu însă atâta timp acasă cât aici e nevoie de oameni la lucru în valul acesta teribil? De aia sunt aci. Pentru că să stau de vorbă cu oameni ca tine. Asta este cea mai mare bucurie a mea.“

N-am întebat-o dacă merge la biserică. N-am întrebat pe Domnul dacă o știe pe nume. N-am crezut că mai era nevoie …

Pe mine, naufragiat năuc, mă împingea energic spre țărmul scăpării. Pe alții, plecați ireversibil din ce în ce mai departe de posibilitatea supraviețuirii îi păstorea gingaș spre lumea celor de sub valuri.

Și eu care credeam că păstorii și predicatorii sunt cei mai importanți oameni din lucrarea lui Dumnezeu … Câți dintre noi știu însă, dincolo de predici și studii sforăitoare, să conducem un suflet cu abilitatea și dedicarea acestei femei? Sau a acestui … înger?

În ziua aceea am mâncat o porție dublă de umilință.

Categories: Amintiri