Providența nu lasă nimic fără un scop bun. Cineva a spus: “Dumnezeu e bun evreu! Nu pierde niciodată. Face întotdeauna ghișeft!”

Nici cu Covidul nu e altfel. Prind în jur am observat deja câteva câștiguri, schimbări în bine obținute de grădinar prin gunoiul acesta pus la rădăcinile noastre prea lipsite de rod. Ordinea este aleatorie:

1. Ne-a luat scuza lipsei de timp celor care ne legănam în minciuna lui “aș face, dar n-am timp …” Este o vreme de verificare personală. Acum, când avem timp, facem? Sau avem o problemă de caracter?

2. Ne-a dat șansa să vedem ce este cu adevărat valoros în viață. Acum, când posibilitatea de a pierde partenerul de viață este foarte reală, i-am descoperit indispensabili pe cei pe care începusem să-i neglijăm cel mai mult.

3. Ne-a redeschis apetitul pentru Cuvântul lui Dumnezeu. În America a crescut cu 30% vânzarea de Biblii. Dacă nu descoperă cineva ca s-au produs in acest timp mese cu un picior mai scurt, cererea de Biblii poate însemna că Dumnezeu îi bate drăgăstos pe umăr pe cei din generația aceasta.

4. Biserica a ieșit din ședințe. De la performanța de a ne vedea fiecare ceafa și coafura în așezarea sălilor sacerdotale, aud acum de organizarea unor acte de caritate neglijate prea multă vreme: se fac liste și se duce de mâncare celor bolnavi, ce pe vremuri de lepra, vasele se lasă la ușă, dar sunt însoțite de mesaje de la departamentul copiilor sau al surorilor. S-au descoperit săracii și uitați din cartier. Biserica l-a găsit în sfârșit pe cel căzut între tâlhari Se dau telefoane, unele înmulțind doar precurva bârfă, dar altele destupând drumuri de mult neumblate și înlăturând buruienile și gunoaiele indiferenței.

4. S-a reactivat perspectiva morții iminente. Pentru mulți se verifică dacă panica probează subțirimea credinței sau dacă noua perspectivă face să izvorască mai limpede apa vie a nădejdii adevărate. Eternitatea este realitate, viața aceasta este o iluzie, o hologramă pentru un necesar examen. În graiul lui Shakespeare: “Viata este un vis. Moartea este o realitate”.

5. S-a spulberat un joc: “Câștigă cel care moare cu cele mai tari mașini în parcare”. Covidul ne-a arătat că există lucruri mai importante decât mașinile și că parcarea nu este ultima destinație a sufletului.

6. Mai aproape de suflețelul și viața mea, Covidul i-a aruncat in panică pe mulți păstori care au descoperit cu stupoare ca predica este singurul lucru pe care știu să-l facă bine și unicul care le place !!! Providența îi forțează acum la o de mult necesară “reciclare”. Unii o refuza, îngrămădindu-se la coada unor interviuri, conferințe și mese rotunde televizate. Alții au pricepu ce vrea Domnul, vorba aceea: “Bate iapa să priceapă șaua” (sau invers, dar mie îmi place așa). Unii și-au luat haine civile, cizme de cauciuc și au descoperit plăcerea sublimă a lui “per pedes apostolorum. Pe alocuri, enoriași uitați aproape au avut atac de cord când “însuși” fratele păstor i-a sunat și căutat acasă. Uimitor, n-au primit bani, ci le-au umplut masa cu alimente și medicamente.

Aud ca “teologii teoreticieni” au făcut deja studii de Covid cu “cinci lucruri pe care .. “ sau “șase lucruri pe care trebuie” …

Aud însă și de ciobani care la luat catalogul de mădularele, au împărțit oamenii pe zone de intervenție și s-au dus cu sănătoși sau imunizați din casă in casa. Aud de-un cioban moldovan,

Că-i mai ortoman
Ș-are oi mai multe,
Mândre și cornute
Și cai învățați
Și câni mai bărbați.

care pe la Tacoma duce măncare la izolați și se roagă cu ei de dincolo de fereastră sau de pe trotuarul din fața casei.

Am un alt prieten prin Texas care și-a găsit misiunea. Merge în Mexic și cumpără medicamente scumpe sau imposibil de căpătat în A,etica și le distribuie nu cu suprapreț, ci gratis celor care au nevoie. L-au aflat frății și au început să participe și ei, cu bani sau făcând la fel ca el

Covidul este mesajul lui Dumnezeu pentru păstori. Ajunge cu hârțăgoraia și cu hainele roase în cot a contabilitate, a șefie! Înapoi la păstorirea ciobăniei, care DA, pentru unii este o contradicție în termeni, în timp ce pentru alții a rămascum trebuie să fie, un pleonasm. Îngerii ar vrea să vină să slujească. Dumnezeu va dat însă această vouă..

Cânt totuși o fac îngerii, ceva e putred în Danemarca.

(O mică digresiune. Mi se spune din multe părți că există păstori prinși nu cu mâța-n sat, ci cu mâna-n sac, până la cot. Unul din ei a căutat toată viața să fie “în toate comitetele și comițiile”, în toate deplasările, la toate ordinările, în toate publicațiile, cât mai aproape de toți străinii, la noi acasă, la ei acasă, în tururi prin Europa, în “evanghelizări” prin America … În totul și în toate, mama și tata lui au fost banii. L-am avut și eu gazdă și am văzut spunându-i casierului de la foarte scump restaurant să adauge la bonul decontabil toate cheltuielile lui personale din săptămâna sau săptâmânile trecute. Ne-a distrus apoi farmecul întâlnirii de 40 de ani de la absolvire invitându-l ca Matron de onoare pe cel care ne-a antagonizarea cel mai mult în Seminar, Talpoș Vasile, nume conspirativ “profesorul”, trimis (de comuniști) la studii în America să devină incovoitor de șira spinării și deformator de caractere în moara Seminarului).

Am refuzat să particip atunci la farsa aceea și l-am întrebat pe Nicola David, care ne chemase la Lugoj: “Cum? De ce?”

M-a privit trist. Foarte puțini oameni m-au iubit vreodată mai mult ca el și pe foarte puțini îi respect mai mult (Ce păcat că sfințenia nu se moștenește, și tatăl bun are și azi un fiu risipitor! Ca și Samuel altădată. Ca și Eli!) A tăcut deci. A privit a ne putință în jos. Apoi mi-a spus: “Nu eu. Nelu Tuțac a făcut totul“.

“Dar de ce tocmai pe Taloș?”

“E șeful lui de lucrări cu care-și dă doctoratul. Speră să-i dea o notă mai bună.”

Am simțit că mă probușesc în abisul mocirlos al Seminarului deformator de caracter patronat de Talpoș …

“Și la ce-i trebuie lui Tuțac, omul cu toate funcțiile și pălăriile, un … doctorat”

Șăgalnic și de neatins pe înălțimea maturității creștine la care m-am silit mereu să ajung și eu, mi-a răspuns: “Arată bine la Necrolog.”

Aud acum că delapidatorul Tuțac, înfruntă Comunitatea și Biserica printr-o scrisoare de semi amenințare spunând că vor trebui sa-i plătească toți banii până la pensie, că el altceva nu știe să facă, pentru altceva nu s-a pregătit …

Mărturisesc ce i-aș răspunde eu: “Orice ban primit de la biserică ar fi de-acum continuarea unui furt calificat. E plină lumea de hoți. E mare cerere ! Cu ce știți dumneavoastră sa faceți veți găsi oriunde imediat de lucru. Papagal aveți, cu lipsa de conștiință sunteți corespunzător … ați putea intra chiar și în politică. Aveți cunoștințe acolo, aveți relații … Dar în biserică, deocamdată nici pe ultima bancă.”

“Bine dar pocăință …”

“În cazul Tuțac, pocăință trebuie să înceapă de la “dau înapoi împătrit!” Nu de la … o predică, fie ea și udată cu lacrimi de crocodil “gen Jimmy Swagart.

Există în America un hoț care a dat în judecată magazinul din care a furat pentru ca s-a înțepenit in hornul prea strâmt. Dacă tăcea …, dar acum râde de el toată lumea.

+++

Dacă nu mi s-a spus bine și nu e chiar așa, aștept corectările necesare. Dar mie mi se confirmă ca acel chip deformat de director deformator s-a spart în mii de cioburi și s- a răspândit în bisericile baptiste române. Scoateți-le afară, Măturați aluatul cel vechi și prăznuiți cu asimile curăției.

Contrar multor păreri, Mamona nu este numele lui Satan, ci înseamnă bogăție. Căutați textul și contextul: “Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona” nu îndeamnă la o relație adversativă între Dumnezeu și Satan, ci între Dumnezeu și … avere, bogăție. Mulți ucenici de atunci și de acum se miră: “Dar cine poate face așa ceva?”

Domnul nu face compromis și nule arată o cale de mijloc. El face doar o distincție între oamenii care-L au pe Dumnezeu și ceilalți. “Marcu 10:27 Isus S-a uitat ţintă la ei și le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

+++

7. Urcă spectacular la bursă valoarea rugăciunii. Toată lumea cumpără. Nimeni nu vinde! La nici un preț. S-a descoperit că aceste căi de comunicație sunt mai bune ca fibrele optice și au o lățime de bandă infitită! Legătura este continuă și garantată. Serverul este indestructibil pentru ca nu este doar in Cloud, este deasupra norului, mult mai sus și mai în siguranță. Nu poate fi atacat de hakeri pentru că tot traseul informației este criptat: pe inițiator îl ajută Duhul Sfânt care retransmite îmbunătățit, la recepția de la dreapta Tatălui totul este decodificat de Fiul-Mijlocitor, iar la bordul de comandă șade Tatăl. El le știe oricum pe toate, dar tare îi era dor să ne mai audă glasul.

Covidul ne-a adus aminte dintr-o data că avem, undeva prin garaj sau prin debaralele supra aglomerate și prin bibliotecile “de impresie” prăfuite, un Dumnezeu Atotputernic. Nu-i rău, nu-i rău … Mulțumim, Doamne, pentru Covid.

Dar dacă Dumnezeu nu reușește să ne însănătoșeasă nici cu medicamentul Covidului?

N-am alt răspuns decât ce spune Christos bisericilor:

Apocalipsa 3:2 „Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.”

Una din posibilitățile nereușitei acestui tratament poate fi și că pacientul este mort. De aceea lumea nu-L caută mai mult azi pe Domnul. Dar Biserica. Biserica adevărată nu moare. Ea poate fi doar “pe moarte”, iar de acolo există încă scăpare.

+++

Aștept la cele șapte binecuvântări marca Covid, altele observate de voi. Nu ezitați să-l lăudați pe Domnul cu ele.

Categories: Amintiri, Articole de interes general, Maxime si cugetari, Pentru lucrători, Teologice

Tags: Daniel Branzai