Apocalipsa 21-22: (1) Cerul cel nou

Pentru cei ce n-aveți timp sau răbdare să vizionați studiul (aici), iată-l în forma lui scrisă:

 

Cu o uimită admirație vă îndemn să pășim împreună prin cele șapte lucruri din noua creație și să privim smeriți de pe țărm spre eternitatea care ne așteaptă. „Doamne, deschide-ne ochii să vedem!“

1. Un cer nou – Apocalipsa 21:1

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era“ (Apocalipsa 21:1).

Avem de a face cu o nouă vedenie: „Apoi am văzut…“. În ea apare acest „cer nou“. Terminologia vine din limbajul Vechiului Testament. O întâlnim în cartea profetului Isaia:

„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17).

„Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – aşa vor dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru“ (Isaia 66:22).

Ce înseamnă de fapt „cer“?

Pentru a ne disciplina cât de cât imaginația, și pentru a o feri de excesele ei, este bine să ne întoarcem puțin la locul în care a apărut prima oară termenul „cer“, la primul capitol din cartea Genezei.

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape.” Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua“ (Geneza 1:6-8).

„Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii“ (Geneza 1:14).

„Cerul este o întindere“, un spațiu creat și intrinsec legat de noțiunea de timp. Cornilescu traduce în alte locuri acest lucru cu termenul „boltă“:

Îl înfăşoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!“ (Iov 22:14).

„A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric“ (Iov 26:10).

„El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului. Domnul este Numele Lui! “ (Amos 9:6).

1firmamentshirtjpg-1534270891890Expresia „boltă“ exclude imaginea unui plan bidimensional și trimite automat la ideea de „spațiu“, de întindere spațială. Bolta este întotdeauna localizată „sus“. Așa este și cu ideea de „cer“ în Biblie. Cerul este „deasupra“ realității noastre limitate, în hiperdimensiunile superioare ale existenței create de Dumnezeu.

De exemplu, în Apocalipsa 4:1-2, lui Ioan i se poruncește: „Suie-te aici, și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri. Numaidecât am fost răpit în Duhul. Și am văzut că în cer era pus un scaun de domnie …“

Am să reiau aici câteva din lucrurile spuse în comentariul făcut la capitolul 4 din Apocalipsa.

Unde este cerul?

Apostolul Ioan nu a fost răpit „sus“ într-o dimensiune a spațiului actual, pentru că ce este sus pe o parte a sferei pământului este „jos“ pe cealaltă. Ioan a fost „promovat“ sus în ideea ridicării lui în alte realități ale hiperdimensiunilor de dincolo de lumea noastră.

Am spus intenționat ,,spațiul cerului“ pentru că înțelegerea acestui concept este singura cale care pătrunde restul Apocalipsei, unde revelațiile divine se vor purta când în cer, când pe pământ.

3-heavens

În originalul ebraic, pentru termenul „întindere“ este folosită expresia שמים (shamayim) care are forma de plural. Comentatorii sunt de părere că ea trebuie înțeleasă în contextul celor „trei ceruri“ pomenite de apostolul Pavel în 2 Corinteni 12:2 unde amintește de una din experiențele supranaturale pe care le-a avut:

„Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) … “

Este fascinant că Pavel ține să precizeze că nu știe dacă pătrunderea lui în cel de al treilea cer a fost făcută „în trup sau fără trup“, trupul nefiind un instrument strict necesar pentru o asemenea călătorie. În mod similar, când a scris Apocalipsa, Ioan folosește expresia „eram în Duhul“ (Apoc. 1:10; 4:2; 17:3; 21:10).

Termenul „întindere“ folosit în traducerea română a lui Cornilescu este ideea de „spațiu“ delimitat, distinct de alt domeniu de existență. Fiecare „întindere“, adică fiecare cer este distinct de celelalte. Cerul atmosferic, aflat între „apele de sus și apele de jos“ identifică spațiul atmosferic care înconjoară pământul. Cerul astronomic sau cosmic nu trebuie considerat doar ca o extindere a cerului atmosferic. Astronomii ajung încet, încet la părerea că el este influențat de undele gravitaționale, de găurile negre, de materia neagră din univers, de curbura spațiu-timp și de cu totul alți factori pe care nici nu-i știm astăzi.

Dincolo de acestea două există cel de al treilea cer, locul prezenței ființelor cerești. El este „supranatural“ pentru că nu face parte din limitările lumii materiale în care evoluăm noi. Probabil că ar trebui să-l numim „hiper spațiu“, un domeniu de existență cu mult mai multe dimensiuni decât cele din complexul spațiu-timp al cerului terestru.

(HIPERSPÁȚIU (< fr.s. n. (FIZ.) Spațiu diferit de cel euclidian, având mai mult de trei dimensiuni (sau de patru, atunci când timpul este considerat a patra dimensiune). Este utilizat în fizică și astrofizică (de ex. teoriile lui Kalutza-Klein, supergravitația, supercorzile etc.).

Bineînțeles că nu spunem că Dumnezeu există în hiperspațiu pentru că El nu poate fi limitat de nici un fel de dimensiune. Dumnezeu este spirit infinit și perfect. El poate fi „imanent“ pătrunzând în creație și „transcendent“, ieșind oricând din ea. Aduceți-vă aminte de aparițiile și disparițiile Fiului lui Dumnezeu de după Înviere. Datele Bibliei îi îndreptățesc pe cei ce cred că nu trăim într-un UNIvers, ci într-un MULTIvers:

„Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurilecerurile cerurilor şi toată oştirea lor şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta“ (Neemia 9:6; vezi și Deut. 10:14; 1 Regi 2:27; Psalm 68:33; 148:4).

Trecerea dintr-un cer în altul, din cel atmosferic, de exemplu, în cel de al treilea cer nu trebuie vizualizată dimensional, ci calitativ. Cel de al treilea cer nu este „foarte departe“, cum propunea Mihail Eminescu:

„Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.“

Adăugarea de dimensiuni noi, dincolo de cele ale spațiului și timpului din cosmosul nostru, schimbă total ecuația. Dumnezeu, îngerii și demonii pot exista în proximitatea noastră imediată. Mai mult, demonii pot exista chiar în lăuntrul nostru, chiar o legiune! Tot așa și Duhul lui Dumnezeu poate să ne „umple“ pe dinăuntru!

În revelația Scripturii, „cerul“ este legat direct de sfera de existență a lui Dumnezeu. Creatorul este „deasupra“ lumii noastre, în sensul că este net superior, este „dincolo“, neîncăput și nelimitat de lumea noastră. De aceea I se mai spune și „cel Preaînalt“!  Acest nume divin este legat de dimensiuni, de hiperdimensiuni și de transcendența lui Dumnezeu. Pururi, El va rămâne „mai presus“ de orice se poate crede sau gândi. Dumnezeu este neimaginabil, un Creator care nu poate încape în dimensiunile Creației.

Îngăduiți-mi o mică explicație: Particula „prea“ din termenul „Preaînalt“ este caracteristică limbii ebraice și ea nu-și are corespondent în limbajul experienței noastre de fiecare zi.

Gradele noastre de comparație pentru adjective și adverbe sunt: pozitiv, comparativ și superlativ.

Spunem că ceva este:
fericit,
mai fericit,
cel mai fericit sau
foarte fericit.

(Pentru un studiu gramatical puteți citi aici:

Biblia traduce însă în limba română un grad de comparație ebraic atunci când vorbește despre „preafericitul Dumnezeu“ sau de noțiunea de „preasfânt“ aplicată fie la una din încăperile Cortului Întâlnirii, fie de-a dreptul lui Dumnezeu. Ortodoxia vrea să sublinieze apartenența fecioarei Maria la dimensiunile cerești numind-o „preacurată“ și „preasfântă“. Ideea este de „ceva de dincolo de lumea noastră obișnuită“, ceva ce nu încape în percepția noastră obișnuită. Când îi cântăm lui Dumnezeu, vrem ca mesajul nostru să ajungă dincolo de tavan în bolțile cerului. De aceea noi Îl „preamărim“ pe Dumnezeu.

Numirea de „Dumnezeu Preaînalt“ este o definiție care aparține unei alte ordini de lucruri de deasupra lumii noastre. Este una din cele mai străvechi numiri ale „Dumnezeului transcendent“. Ea apare în viața, activitatea și limbajul lui Melhisedec, preot al Selemului venit dintr-o amintire comună a omenirii izvorâte din Noe:

Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin – el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis:
„Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului! 
Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!”
Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. 
Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.” Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului, …“ (Gen. 14:18-22).

Un element sau o persoană este definit ca „prea înalt“, atunci când nu încape într-o dimensiune anumită a lumii, este „mai presus“ de ea, locuind în multe alte dimensiuni și chiar dincolo de toate acestea.

Este vorba despre ieșirea spre hiperdimensiuni paralele cu lumea noastră. Imaginea aceasta este o reprezentare grafică în două dimensiuni. Ea implică ideea de spațiu, dar o și deformează. Cele trei ceruri nu sunt „unele după altele“, ci unele în altele, paralele și întrepătrunse unul cu celălalt.

Cât poate dura o astfel de călătorie din lumea noastră într-un alt cer?

Tâlharul pocăit de pe cruce a aflat că transportarea se face instantaneu, într-un realm nesupus scurgerii timpului așa cum îl cunoaștem noi astăzi:

„Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43).

A treia zi, după calendarul nostru, când Maria a vrut să-L cuprindă, Domnul i-a zis:

Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17).

Cum de a putut să-l ducă Domnul Isus pe tâlhar în rai „astăzi“, când peste trei zile încă „nu se suise“ la Tatăl? Singura explicație logică este că există un „astăzi“ din afara timpului cunoscut de noi, o altfel de scurgere a evenimentelor din hiperdimensiunile lumii lui Dumnezeu. Ca să-l deosebesc de cronologia planetei pământ, eu l-am numit pe alocuri „timpul profetic“, ca un prezent continuu pe care se poate aluneca după voie în viitor și în trecut.

jacob-s-ladder-22866-base

Filmele științifico-fantastice de astăzi ne-au adus ideea de „portal“, de ușă care poate apărea oriunde înlesnindu-ne trecerea dintr-un univers în altul. Ideea nu este nouă. Ea i-a venit și patriarhului Iacov! În urma visului în care a văzut o scară pe care îngerii lui Dumnezeu urcau și se coborau deasupra capului său, Iacov a exclamat:

Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.” I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:16-17).

Sunt aproape sigur că majoritatea celor ce au citit acest pasaj nu au observat anomalia din text. Îngerii sunt prezentați ca ființe înaripate, deci, în mod normal, ei nu au nevoie de o „scară“ cu trepte pe care să urce ca oamenii! Ideea revelației din vis era că Dumnezeu veghează continuu asupra lui Iacov, oriunde ar merge! Că lumea nevăzută este mult mai aproape de el decât își poate da el seama!

Aparițiile îngerilor și „teofaniile“ Îngerului Domnului din Vechiul Testament s-au produs tocmai prin astfel de intrări ale ființelor din hiperspațiu în universul nostru cu patru dimensiuni. Acești musafiri n-au venit la noi din depărtări infinite, ci din eternitatea de lângă noi, din împărăția cerurilor.

Un cer nou înseamnă o lume nouă!

Cerul cel nou pe care l-a văzut apostolul Ioan în Apocalipsa 21 nu trebuie confundat cu un alt cer, dar de aceeași natura cu cel de astăzi. Termenul grec folosit în original (kainos) nu este cronologic, ci calitativ. „Un cer nou“ va fi un cer total diferit de acesta, cu alte dimensiuni și cu un acces liber înspre alte ceruri din creația lui Dumnezeu și mai ales cu „cel de al treilea cer“, acolo unde este prezența copleșitoare a lui Dumnezeu.

Aduceți-vă aminte cu câtă minuțiozitate a ținut Ezechiel să ne descrie vedenia din primul capitol al cărții sale și totuși, cât de insuficiente ne sunt cuvintele lui pentru a ne putea imagina ce a văzut el acolo. Când apar hiperdimensiunile altei creații, imaginația noastră este neputincioasă. De aceea nici în Apocalipsa nu vom putea pătrunde total în esența lucrurilor descrise. Va fi însă așa de net superior acestei creații actuale, așa de desăvârșit în împlinirile personale pe care ni le va oferi încât ni se promite că „nici nu ne va mai trece prin minte să ne amintim de prima creație“!

„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17).

Apocalipsa 21 și 22 marchează trecerea noastră dincolo de limitările „stării smerite“ în care am fost închiși datorită „căderii“ primilor oameni în păcat. De atunci, heruvimii cu sabia înfocată au retezat accesul nostru în lumea părtășiei cu Dumnezeu. Nu ne mai putem întoarce în rai. Apocalipsa 21 semnalizează redeschiderea drumului înapoi, recăpătarea accesului și reașezarea noastră în atmosfera unei eternități fericite.

Vedenia unui cer nou definește intrarea noastră în gloria lucrurilor eterne, împlinirea unor năzuințe înscrise și întreținute de Dumnezeu în noi până și în modelul de rugăciune „Tatăl nostru“. Sunt sigur că ați observat sau că măcar ați intuit ceva transcendental atunci când ați rostit primele ei cuvinte:

„Tatăl nostru care ești în ceruri“ (la plural) ..
precum în cer așa și pe pământ“ (Matei 6:9-10).

Noutatea pe care trebuie să o comunicăm unora este însă că noi nu vom exista etern „în cer“, ci vom trăi pe un pământ nou, iar despre aceasta se cuvine să spunem măcar câteva cuvinte.



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: