Pentru cei ce aniversează în America duminica Tomei

Scot un capitol din cartea „Un Paște mai profund“ un articol potrivit pentru occidentali. Puteți descărca întraga carte aici: Chemarea unui Paște mai profund (Evanghelia lui Ioan)

sg_doubtingtommy

Ioan 20 – Credința biruie necredința lui Ioan, Petru, Maria și … Toma

Versetele 2, 5 și 8 descriu trei feluri diferite de a vedea (textul grecesc folosește trei verbe diferite).

Maria a văzut (blepei) că piatra fusese luată de pe mormânt. Apoi ea a tras concluzia greșită că Domnul fusese luat din mormânt (versetul 2). Anunțați de către Maria, Petru și Ioan au fugit la mormânt, în care Petru a intrat și a văzut (theorei) fâșiile de pânză pe jos. Verbul folosit aici înseamnă că el  a dedus o concluzie din evidențele de acolo. Cuvântul  teorie este derivat din acest cuvânt. El implică un efort, un exercițiu mental. În cele din urmă, Ioan a intrat în mormânt și „a văzut (eiden) și a crezut (episteusen)” o dată pentru totdeauna. Acest amănunt a fost lucrul care l-a convins pe Ioan, fiindcă ceea ce a văzut l-a convins.

Cele trei verbe, blepei, theorei, eiden, marchează trei trepte de percepție. Maria a văzut relitatea materială, petru a perceput evenimentul care avusese loc, iar Ioan a fost pătruns de convingerea deplină că Isus a înviat. Vedem cu ochii, cugetăm cu mintea, dar de înțeles trebuie să înțelegem cu inima.

Iată verbele folosite în ziua de Paște: “Vino!”, “Vedeți!”, “Duceți-vă!” și “Spuneți!” Mesajul nostru este „Un Christos înviat pentru o lume muribundă. Fără dimineața învierii, nici Crăciunul și nici Vinerea Mare n-ar avea nici o însemnătate. Paștele încununează cu diamantul certitudinii nădejdea umană după nemurire și trebuie s-o spunem, oricât de paradoxal ar părea, că cea mai buna veste venită vreodată în lume ne-a parvenit dintr-un mormânt! Prin mesajul învierii avem o nădejde fără sfârsit în loc de un sfârșit fără nădejde.

Dacă desăvârșitul Creator a ales să atingă cu puterea Învierii Lui inima bobului rece și neinsuflețit de grâu. făcându-l capabil să străbată victorios zidurile închisorii lui de pământ, oare va neglija El sufletul omului, care a fost făcut „după chipul și asemanarea Sa”? Nicidecum!

Credința în viața veșnica este strict necesară atât pentru sănătatea intelectuala, cât și pentru sănătatea morală.

Toma, o mărturie pentru eternitate  – Ioan 20:24-30

În fiecare an, în duminica aceasta mă transform în apărătorul lui Toma. În predica de dimineață le-am adus ca martor pe Ioan Botezătorul, care și-a trimis ucenicii să-L întrebe pe Domnul Isus: ,,Tu ești Acela sau să așteptăm pe altul?“ (Mat. 11:2-19). Au fost cuvinte de îndoială, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l poreclească cu pecetea ,,Ioan Botezătorul necredinciosul“ … Domnul Isus i-a luat apărarea și l-a numit de fapt ,,cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie“. Dacă un astfel de om a trecut prin crize de îndoială, oare ce avem toți cu Toma? De fapt, toți cei pomeniți în capitolul 20 sunt oameni care ies din întunerec și pășesc în lumina credinței adevărate.

Ioan și Petru au alergat la mormânt. Mai tânăr, Ioan a ajuns primul, dar n-a intrat. Îl rețineau încă prevederile Legii mozaice și teama de a nu se pângări prin atingerea de trupul unui mort. Petru, care a ajuns după Ioan, a intrat direct înăuntru și a privit. Ceea ce a văzut acolo l-a convins. Atunci a intrat și Ioan și, mărturisește el, ,,a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morți“ (Ioan 20:8-9).

Apoi îi vine rândul Mariei. Și ea era convinsă că Isus este mort. Cu atașamentul specific unei femei, dragostea ei trece însă dincolo de moarte și vrea să îngrijească cadavrul celui iubit. Când Îl aude pe Fiul lui Dumnezeu chemând-o pe nume, așa cum numai El știa să o cheme: ,,Marie!“, ea, care-l confundase prima dată cu gărdinarul, Îi spune: ,,Rabuni!“, adică ,,Învățătorule!“ (Ioan 20:16).

Mulți vorbesc duios și apreciativ despre Maria, fără să-și dea seama că Ioan o creionează ca pe o femeie încă necredincioasă. Pentru ea, Isus era încă Învățător. Maria n-a reușit dintr-o dată, ca Toma mai târziu, să se eidice la convingerea că Cel înviat este ,,Domnul și Dumnezeul“ ei! Ioan scoate aceasta în evidență atunci când scrie că Cel înviat o corectează și- frânge elenul cu care ar fi vrut s se apropie de E ca și în trecut:

„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17).

Petru, Ioan și Maria sunt ultimele pilde pe care Ioan vrea să le dea cititorilor săi pentru a-i îndemna și pe ei să creadă și să capete viața veșnică. Încununarea experiențelor lor este însă cazul lui Toma. Nu, nu cred că Ioan l-a vorbit de rău pe Toma. Cred că noi interpretăm greșit un text frumos și-l coborâm pe Toma sub nivelul necredințelor noastre ca să ne simțim mai bine, mai virtuoși, mai așa ,,cum trebuie să fim“.

Așa cum am arătat deja, Ioan și-a grupat argumentele pledoariei sale în trei grupe: (1) minunile pe care le-a făcut Isus, (2) cuvintele pe care le-a rostit Isus și (3) concluziile celor care i-au văzut minunile și i-au ascultat cuvintele. Ca să-și împlinească scopul, Ioan a ales șapte personaje (altă septadă a lui Ioan!) prin gura cărora Dumnezeu a dat lumi declarații despre divinitatea lui Isus Christos. Iată-le:

  1. Ioan Botezătorul (1:34)
  2. Natanael (1:49)
  3. Petru (6:69)
  4. un orb care a fost vindecat (9:35–38)
  5. Marta (11:27)
  6. Toma (20:28)

și apostolul Ioan (20:31).

Privită din acest context, întâmplarea cu Toma nu mai este o vorbire de rău, ci o înălțare! Ea reprezintă momentul culminant al tuturor mărturiilor, căci ,,Domnul meu și Dumnezeul meu“ este cea mai formidabilă mărturisire de credință din istorie!

Ioan îl așează pe Toma în ,,apex“-ul, în punctul culminant spre care și-a direcționat tot conținutul scrierii sale. Nu se poate să nu observați în capitolul 20 o progresie mărturiei celor implicați. Petru și Ioan au intrat în mormânt și au crezut fără să-L vadă pe Cel înviat. Maria L-a văzut, dar n-a știut cu cine are de-a face, iar Domnul Isus nu i-a dat voie să se atingă de El. Toma a avut privilegiul de a pune mâna lui în coapsa Celui înviat și degetul în rănile rămase de pe urma cuielor.

Toma nu este mai prejos decât noi, ci deasupra noastră! Pronunțate după înviere, aceste cuvinte conțin o constatare copleșitoare, o declarație care ne influențează și ne inflamează pe toți. Este scânteia din care a pornit focul de miriște care s-a răspândit apoi în toată lumea.

Ioan și-o păstrează pentru sine pe cea de a șaptea mărturie despre divinitatea lui Isus Christos. Mesajul este inexorabil: ,,Degeaba s-au convins toți aceștia, dacă nu m-aș fi convins eu însumi. Ce au făcut alții mă poate impresiona, dar numai ceea ce fac eu mă mântuie“.

,,Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată“ (Ioan 21:24).

În felul acesta, Evangheliei lui Ioan continuă să fie, de două mii de ani, o provocare personală pentru toți cititorii ei, pentru mine și pentru … tine.

Să nu trecem însă așa de repede peste Toma. Cazul lui este plin de învățături pentru noi. În afară de pasajele în care apare menționat alături de ceilalți apostoli (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Ioan 21:2; Fapte 1:13), Toma apare individual în doar patru pasaje, fiecare cu însemnătatea lui specială.

Toma – geamănul –  John 11:16

Ciudat este că nicăieri nu ni se spune numele geamănului lui Toma. Oare de ce? Hmmmm …

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât văd în această omisiune un mesaj care mă privește personal. Cred din ce în ce mai convins că acest Toma a fost geamăn … cu mine. Poate și cu tine. În orice caz a fost frate geamăn cu tatăl băiatului care și-a adus fiul la Domnul Isus pentru vindecare: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“ (Marcu 9:24).

Toma este prototipul credinciosului necredincios, a credinciosului care are limite peste care nu poate să treacă ușor, a credinciosului care se îndoiește. Tocmai de aceea sunt din ce în ce mai convins că Duhul Sfânt nu ne-a lăsat să știm numele celui care i-a fost ,,geamăn“. Tu poți pune numele tău în dreptul numelui lipsă. Eu l-am pus foarte convins pe al meu.

Toma curajosul –  John 11:16

Dualitatea credință-necredință ne lasă să fim când puternici, când neputincioși. Toma a avut și el momentele lui de sclipire. Omul acesta nu a  fost lipsit de curaj și nici de devotament.

Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“

De câteva zile, Maria și Marta trimiseseră Domnului chemarea lor urgentă. Lazăr era pe moarte și aveau nevoie urgentă de El. Ucenicii au văzut însă cu mirare că Domnul Își face de lucru intenționat ca să nu se ducă. Majoritatea lor începuseră să creadă că era vorba de o teamă justificată. Iudeii căutaseră nu de mult să-l omoare, iar Lazăr, Marta și Maria erau în Iudeea, foarte aproape de Ierusalim …Tacit, ucenicii i-au dat dreptate și nu l-au zorit să meargă. Decizia Lui de a merge, la două zile după ce primise chemarea din Betania i-a luat prin surprindere:

,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.“ ,,Învăţătorule“, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?“  – Ioan 11:7-8

Răspunsul dat de Domnul Isus le-a arătat din nou că El gândește altfel decât ei și că întârzierea nu fusese o problemă de frică, ci una de călăuzire specială venită partea lui Dumnezeu:

,,Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se potigneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;  dar dacă umblă noaptea, se potigneşte, pentru că n-are lumina în el.“  După aceste vorbe, le-a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn“   – Ioan 11:9-11

Convinși că Domnul poate pune diagnostice de la distanță, ucenicii s-au bucurat să afle că Lazăr are șanse de vindecare:

Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine“ – Ioan 11:12

Nu-l înțeleseseră însă nici de data aceasta, așa că Domnul le-a spus pe față:

Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.  Atunci Isus le-a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit. Şi mă bucur că n’am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el“ – Ioan 11:13-15

Este clar că dialogul era rupt. Ucenicii nu puteau să înțeleagă cuvintele Domnului Isus. Ei știau ce știau ei. El știa ce știa El. Cel mai mult îi încurca acum această alăturare dintre moartea lui Lazăr și posibilitatea lor de a merge la el. În mod normal, cine moare nu mai este acolo unde-i este trupul. Domnul nu putea face această greșeală! Singurul raționament posibil era că Domnul era pregătit să meargă în Iudeia, unde va fi omorât și-i anunța acum că se vor întâlni cu Lazăr … dincolo de moarte. Cuvintele lui vorbeau de un fel de încercare a credinței, așa cel puțin a înțeles Lazăr. Simplu și curajos, el rostește:

,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“ – Ioan 11:16

Bineînțeles că Toma făcuse un raționament strâmb și ajunsese la o concluzie proastă. Avea să înțeleagă mai târziu noul limbaj al lui Isus: moartea este un somn, iar învierea ca o deșteptare. Ceea ce avea să se întâmple cu Lazăr era o lecție practică despre aceasta. Admirăm totuși curajul lui Toma. El fusese gata să moară alături de Isus sub persecuție. De fapt, așa avea să o și sfârșească mai târziu …

Toma neștiutorul – Ioan 14:5

,,Doamne“, I -a zis Toma, ,,nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într’acolo?“

Este evident că Toma, asemenea multora dintre noi, a fost un om lipsit de sofisticare; curajos, dar greu de cap și zăbavnic la trecerea dincolo de pragul lumii materiale, spre dimensiunile flexibile ale priceperii spirituale. Acest handicap al lui i-a prilejuit însă Domnului să facă unele din cele mai extraordinare afirmații ale misiunii Sale. Toma a fost ,,geamănul“ nostru, manifestând în preajma lui Christos limitările cu care ne luptăm fiecare dintre noi.  Mulțumim lui Dumnezeu pentru Toma. Fără lipsa lui de pătrundere spirituală n-am fi ajutați și noi astăzi de lămuririle lui Christos:

,,Isus i -a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.  Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi deacum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut“ – Ioan 14:6-7

Nedumeririle lui Toma i-au prilejuit Domnului aceste veritabile revelații divine. Curajul cu care și-a manifestat lipsa de pricepere i-a dat îndrăzneală și lui Filip:

,,Doamne“, i -a zis Filip, ,,arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns“ – Ioan 14:8

Iar lămurirea mustrătoare primită de Filip a primit un răspuns de care aveam nevoie astăzi toți:

Isus i -a zis: ,,De atîta vreme sînt cu voi, şi nu M’ai cunoscut, Filipe? Cine M’a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?`   Nu crezi că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun dela Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea – Ioan 14: 9-11

Toma este o dovadă că omul firesc nu poate primi lucrurile Duhului, cum va spune mai târziu apostolul Pavel (1 Cor. 2:6-16). Știind acestea, Domnul Isus îi promite lui Toma și lui Filip că va veni o vreme când Duhul îi va ajuta pe cei credincioși să pătrundă lesne în dimensiunile vieții spirituale:

Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl:  şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac;  şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentrucă nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentrucă Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteţi în Mine, şi că Eu sînt în voi. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.`

Care este însă secretul pentru primirea acestui Duh al lui Dumnezeu? Aceasta a vrut să afle, alături de Toma și de Filip, Iuda, nu vânzătorul:

,,Iuda, nu Iscarioteanul, I -a zis: ,,Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?“ Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvîntul, pe care -l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimes.  V-am spus aceste lucruri cît mai sînt cu voi.  Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu“ – Ioan 14:22-26

Toma – singuraticul –  Ioan 20:24

Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.

Cel mai rău lucru pe care-l putem face atunci când avem probleme este să ne ascundem în singurătatea suferinței. Rupt de părtășia ucenicilor, Toma a fost muncit de gândurile lui deznădăjduite. Ne putem închipui foarte ușor raționamentele lui: ,,Dacă Isus a murit, atunci El n-a fost cine au crezut ei că este, Fiul lui David, Mesia cel așteptat în lume. Dcaă n-a fost cine sperau ei, anii aceștia de ucenicie au fost un timp pierdut degeaba.“ Fiind un om practic, Toma era hotărât să nu mai piardă vremea în continuare și n-a mai fost atras să stea împreună cu ceilalți ucenici. Foarte adesea însă, această “pierdere de vreme“ în părtășia sfinților ne prilejuiește întâlniri miraculoase cu … Domnul.

Toma – raționalistul convertit la credință – Ioan 20:28

Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!“- Ioan 20:28

Pentru că a ales singurătatea în locul părtășiei, Toma s-a pedepsit sibgur, lipsindu-se de una din întâlnirile cu Cel înviat. A aflat despre ea de la ceilalți, dar … s-a îndoit.

Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.  Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ,,Am văzut pe Domnul!“ Dar el le -a răspuns: ,,Dacă nu voi vedea în mînile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede“ – Ioan 20:24-25

Ce mare trebuie să fi fost supărarea ucenicilor când le-a spus că nu-i crede! Pe Toma l-a auzit însă și … altcineva:

După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le -a zis: ,,Pace vouă!“   Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.“

Toma a fost surprins de câteva lucruri. Mai întâi, Domnul Isus a apărut între ei “din senin“, fără să deschidă o ușă, așa … prin ziduri. Apoi a fost faptul că acum putea să îl pipăie și să se convingă de realitatea ființei Sale. Domnul nu era doar o “apariție“, o fantomă a unei iluzii colective! Cel mai mult l-a lovit însă pe Toma faptul că, deși nu fusese de față, Domnul știa ceea ce el spusese. În mustrarea primită, Toma primește dovada indiscutabilă că Cel înviat este deasupra firii. El poate spune acum că anii de ucenicie n-au fost doar un timp pierdut, ci o adevărată și uimitoare umblare cu Dumnezeu:

Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Rațiunea lui Toma a capitulat în fața .. dovezilor! Mintea noastră, limitată la dimensiunile experienței personale, pătrunde greu dincolo de cortina lucrurilor ,,pipăite“ cu simțurile noastre. Putem spune din nou că ,,Geamănul“ nostru ne-a înlocuit într-o experiență necesară. Toma s-a îndoit atunci pentru ca niciunul dintre noi să nu mai trebuiească să o mai facă astăzi. Slăbiciunea lui este întărirea noastră, iar promisiunea făcută lui este realitatea experiențelor noastre, trăite prin … credință:

,,Tomo“ i -a zis Isus, ,,pentrucă M-ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n’au văzut, şi au crezut“ – Ioan 20:29



Categories: Articole de interes general, Studiu biblic

Tags:

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: