Libertate! Fără egalitate și fără fraternitate ?

Condițiile grele ne pun probleme grele. Este normal ca soluțiile să nu fie … ușoare.

Vreau să comentez două evenimente despre care se vorbește acum intens printre noi: Cina Domnului de Paște și amendarea unui lucrător creștin în Florida.

  1. În ce privește Cina Domnului

Întrebarea circulă mult și în America. Mi-a plăcut răspunsul dat de Pipper: „Acolo unde nu există legi precise (porunci) în Noul Testament avem libertate să facem în multe feluri“. Probabil că tocmai de aceea nu avem un tipar precis, doar un îndreptar pentru starea sufletească în care luăm Cina Domnului.

Îmi aduc aminte că, aflat într-o vizită al Rădăuți, păstorul Purel m-a rugat să dau Cina împreună cu ei. N-am vrut. A insistat. Am cedat. Omul care s-a văzut „înlocuit“ din cauza prezenței mele m-a oprit la sfârșit și mi-a spus roșu de satisfacție: „Tare te-ai mai încurcat, frate. N-ai știut „traseul“ pe care-l urmăm fiecare când dăm Cina în biserica noastră. N-ai făcut cum trebuie …“ A avut dreptate. De atunci n-am mai acceptat niciodată să dau Cina când sunt doar în vizită. Ba nu! Am participat forțat de Lazăr Gog în biserica pentecostală Emanuel de aici. Mi-ar fi fost imposibil să refuz. În primul rând din cauza lui Lazăr și în al doilea rând din cauza posibilelor interpretări a unora din adunare …

Istoric, anabaptiștii și puritanii din Anglia au ieșit din Biserica Catolică sau Anglicană tocmai din cauza instituționalizării. Credincioșii erau FORȚAȚI în liturghii și ceremonii oficiate doar de CLERICI. Nu cred că trebuie să vă aduc aminte că „frații“ au luat Cina în cele mai dificile situații de persecuție sau boală, în majoritatea cazurilor în grupuri familiale sau în vizite frățești.

De altfel, reglementarea biblică spune că Cina „se ia“, nu „se dă“ și fiecare trebuie să se cerceteze „pe sine“ nu pe ceilalți.

În ce privește „Comuniunea“ despre care fac caz unii, în scrisoarea către creștinii din Roma, Pavel salută câteva grupuri care se întâlneau în case. Crede cineva că aceste grupuri aveau adunări la care să vină TOȚI pentru a lua Cina? Nu o lua fiecare în grupul lui de casă?

Este doar unul din punctele de vedere în care sunt de acord cu înaintașii noștri.

S-ar putea să fiu influențat în această convingere și de … soția mea! Daniela este fiica lui Traian Ban, unul din cei arestați și condamnați de comuniști pentru credință. El a făcut parte din gruparea „Betaniștilor“, care practicau adunarea în case și luau Cina ori de câte ori se întâlneau. Mai târziu, din cauza asocierii cu Vasilică Moisescu, gruparea a fost numită: „moisiști“. Au fost arestați toți și, după acuzarea că „au luptat pentru răsturnarea regimului politic prin cântări creștine și rugăciuni“, au fost trântiți într-un regim de exterminare pe durata a 20-25 de ani.

La ieșirea din pușcărie, cu ocazia celebrei grațieri, acești oameni au fost considerați „periculoși“ de majoritatea păstorilor bisericilor cu „aprobare de la Stat“ și ținuți la distanță. Ei au fost astfel OBLIGAȚI de refuzul bisericilor să continue să se întâlnească prin case. Așa i-am cunoscut și eu când i-am făcut curte Danielei …

Bineînțeles că am luat Cina cu ei, cum puteam altfel?

Bineînțeles că m-au privit cu suspiciune și neîncredere, pentru că eram la „o școală de popi“ în Seminarul de la București. A fost dificil să-i conving că eu sunt „altfel“ și, probabil, pe parcurs am ajuns chiar în parte ca unul dintre ei. Pe trei, Simion Moț, Relu Băbuț și bineînțeles, Traian Ban i-am avut mulți ani cu noi în adunarea baptistă din Los Angeles.

În plus, prietenia cu Richard Wurmbrand m-a făcut să fiu influențat și de dânsul. Ne vorbea despre Cina luată cu „nimic“ în celulele de pușcărie și de părtășia cu semnale morse prin pereți. De multe ori, când eram prezenți mai mulți creștini și frați lucrători din diferite confesiuni, luam Cina cu dânsul. M-a rugat de fiecare dată s-o dau eu, pentru că știa că eu n-am rețineri …

De luat, au luat-o toți cei prezenți, singura excepție făcând-o preotul Calciu Dumitreasa. Nici dânsul și nici ceilalți n-au comentat nimic. Doar la despărțire, după ce plecaseră ceilalți, nenea Richard a oftat: „A uitat de Cina din pușcărie …“. Venea însă pe la dânsul ca recunoștință pentru că Wurmbrand făcuse mult pentru scoaterea lui în Libertate.

Ultima Cină cu Sabina Wurmbrand

Drumul în viață ne formează pe fiecare altfel. Eu v-am spus care a fost al meu. Alții s-au format mai mult în școli și în cercetări teologice. Este calea lor și dreptul lor să facă altfel …

 

2. În ce privește arestarea/amendarea lucrătorului creștin din Florida

Am avut un dialog ca între prieteni cu Harry Miheț care s-a oferit să-l apere pe acest om. Îl admir pe Harry și mă rog pentru lucrarea lui ca avocat care apără drepturile și libertățile amenințate în America. Este fiul unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei cu care am fost coleg de clasă la Seminar, Titus Miheț.

Unde nu sunt de acord cu Harry este să includem această criză în persecuțiile pentru predicarea Cuvântului. Părerea mea, și este doar o părere care ține seama de acest „circar“ din Florida, este că lui i-a fost violată libertatea de adunare, un drept civil, nu libertatea de predicare. Nimeni nu i-a cenzurat predica și nimeni nu l-a amendat pentru că ar fi creștin. A fost sancționat doar pentru că a pus în pericol sănătatea altora într-o situație de epidemie. Eu nu mi-aș fi familia dus la adunarea lui în acele condiții și nu cred că Harry și-ar fi dus-o pe a lui (lăsând la o parte diferențele de doctrine).

Iată micul nostru dialog terminat ca între prieteni cu respectarea fiecăruia de a avea un alt punct de vedere. Dialogul pleacă de la un citat din pledoaria lui publică de apărare și justificare, citat între ghilimele:

  • Daniel Branzai It is relevant this man fears the treat of men, but he did not protect his staff from the virus. This man is a false soldier of a false war: „Second, because of the publicity, the vitriol and death threats that have been directed at us and the church, I feel compelled by these threats to not meet this upcoming Sunday for the protection of our pastors, staff, and congregation. “
    Editează sau şterge
    • Harry Mihet Please go back and read all of the safety precautions he took. Your statement that he did not protect his staff has no basis in fact.
      Ascunde sau raportează acest comentariu
  • Daniel Branzai I have a question for you, Harry: Will you take your family to one of his services in these conditions?
    Editează sau şterge
    • Harry Mihet That’s not the point. You totally missed the point, brother.
      Ascunde sau raportează acest comentariu
    • Daniel Branzai But this IS the point! The Government had to put some sense in him. He was a danger for the community. I love you Harry, but … the truth is more important here.
      He was NOT sanctioned for preaching. No! No! No!
      Editează sau şterge
    • Harry Mihet Thanks brother. I agree that the truth matters. Be blessed.

    Repet, Harry face o treabă excelentă în apărarea libertăților garantate de Constituția americană. Îl aprob și sunt de acord cu el. Nu sunt de acord să-l așez pe acest „imprudent egotist“ în rândul celor care suferă „pentru credință“.

„Și pe porc îl taie, dar pentru asta nu este un martir! Și n-ar fi nici dacă ar cere el însuși să fie tăiat!“

P. S. – Felicitări lui Harry pentru câștigarea cazului!
Iată ultimele noastre schimburi pe Internet:

    • Harry Mihet Va apreciez mult frate Daniel, dar mi-ati insusit argumente pe care nu le-am facut. Problema nu a fost cu arestarea pastorului pentru Cuvant. Problema a fost ca un oras, condus de o lesbiana, a decis sa trateze biserica ca un orfan constitutional, fara drepturi, in timp ce clinica de avort, birturile si toate companiile din oras au fost lasati in pace sa implementeze distantarea sociala. Aceasi lesbiana a legiferat o alta ordonanta, prin care a criminalizat consilierea crestina pentru LGBT – un alt caz pe care l-am adus si castigat recent impotriva ei. Orasul Tampa a fost singurul din Florida care a actionat in felul acesta, in timp ce Texas, Michigan, Indiana, Kansas si multe alte locuri au legiferat masuri care trateaza Biserica in mod egal cu privire la distantarea sociala.

      Am sesizat o primejdie impotriva Bisericii, am simtit chemarea Domnului sa ne implicam, dupa rugaciune am intervenit, si Domnul ne-a daruit deja o victorie rapida. Victoria nu inseamna ca Biserica acum poate sa stranga o mie de persoane intro sala mica, fara nici o grija. Nu asta au facut-o, si nu asta cautam. Victoria inseamna ca Statul trebuie sa acorde Bisericii acelasi tratament sub lege, si Biserica acum este supusa la aceleasi conditii pe care altii trebuie sa le urmeze.

      Libertate CU egalitate. Va apreciez. Fiti binecuvantat!

      Delete, hide or report this

      +++

      I-am răspuns lui Harry de pe laptop-ul soției și el a răspuns corespunzător, dovedind încă o dată dragostea și prețuirea care există între noi. Ideea rămâne însă aceeași:

       

      • Daniela Branzai Dragă Harry
        Ești un campion al libertății și te admir. Noi am suspendat serviciile la adunare. La fel au facut IMENSA majoritate a bisericilor locale din America. Nu concep ca acel om din Florida sa ne dea tuturor cu flit și să spună, indirect, că numai el a procedat „creștinește“, mai ales că la primele amenințări de persecuție cu arme de foc a … cedat. Nu este un exemplu pentru cum se moare pentru Evanghelie si nici de cum se trăiește cumpătat și chibzuit pentru ea!
        Restul titlului era pentru cazul cu Cina Domnului.
        Delete, hide or report this
      • Harry Mihet Pace sora Daniela! Fiecare biserica si pastor trebuie sa actioneze in felul in care sunt inspirati de Domnul. In cele mai multe cazuri, bisericile nu vor avea loc sa distanteze oamenii, si nu vor avea $100,000 sa cumpere sistemul avansat de filtrare microbiala care aceasta biserica a instalat. Intelept in multe cazuri este ca adunarea sa fie suspendata pentru un timp, si nu aducem nici o acuzare celor care au procedat asa.

        Cazul din Tampa nu a fost de loc despre asta, si Pastorul Rodney nu a dat nimanui cu flit. In cazul din Tampa nu am mentinut ca este intelept ca biserica sa se intalneasca oriunde si oricum. Am mentinut doar ca Statul nu poate declara ca biserica nu este esentiala, in timp ce clinica de avort si birturile sunt declarate esentiale — o declaratie care ar fi avut un precedent daunator mult timp dupa ce criza este rezolvata.

        Sper ca puteti intelege perspectiva noastra. Fiti binecuvantata!

 

 



Categories: Amintiri

Tags:

2 replies

Trackbacks

  1. Daniel Branzei – Inedit la Cina Domnului – ARMONIA MAGAZINE – USA
  2. Daniel Branzei – Inedit la Cina Domnului – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: