Așteptând profeții neîmplinite … (un adevăr despre care nu se prea vorbește!)

La Crăciun se vorbește mult despre profețiile împlinite la cea dintâi venire a Domnului. Sunt multe. Sunt clare. Sunt limpezi. Eu însă vreau să vă țin puțin de vorbă despre alte profeții, despre cele rămase neîmplinite. Și acestea există. Și acestea sunt clare. Și acestea sunt limpezi, dar mai clar și mai limpede este că au rămas doar pe hârtie, adică … neîmplinite. Nu sunt singurul care mă gândesc la ele. Ca mine au fost mulți înaintea mea și sunt mulți alături de mine. Poate că vor fi și unii de după mine … Cine știe?

Și pentru ei, ca și pentru noi, la început a fost Cuvântul, glasul lui Dumnezeu rostit către noi. Ne-a atras atenția și ne-a oferit rostul lucrurilor, lămurirea dorului neînțeles din suflet. De dincolo de vămile cerești, ne-a vorbit Dumnezeul cel veșnic și ne-a vestit că vrea să vină la noi iară, că vrea să ne fie sfătuitor înțelept, că vrea să ne rupă lanțurile vremelniciei care ne țin robi ai deșertăciunilor, în valea de război cu întunerecul:

„Totuși întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. …Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii, şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.“ (Isaia 9:1-7).

Ei atunci, ca și noi acum, s-au agățat de această promisiune și … au așteptat, așteptare lungă, îndelungată, … bântuită la răstimpuri de vânturile îndoielii. Luată la vale de treburile zilei, ascunse uneori în cutele adânci ale uitării, profețiile promisiunilor divine sunt și astăzi cu noi. Unii, nu mulți, le-au așteptat.

Unii ca Simeon:

„Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.“ (Luca 2:25).

Unii ca Ana și ca ceilalți care zăboveau răbdători pe la Templu:

Ana nu se depărta de Templu şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.“ (Luca 2:37-39).

Unii ca Iosif din Arimatea:

Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.“ (Luca 23:50-51).

Așteptarea lor n-a rămas fără răspuns și Dumnezeu a venit printre oameni ca să readucă la ei împărăția lui minunată și ca să-i ducă pe ei în Împărăția Lui veșnică. A venit exact așa cum vestise: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat“, iar la nașterea Lui au fost reînnoite promisiunile străvechi și au mai fost adăugate și altele:

El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit“ (Luca 1:32-33).

El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac” (Luca 1:51-55).

Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, care au fost din vechime; mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre“ (Luca 1:68-75).

A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au recunoscut și nu L-au primit cu bucurie. Viața Lui printre oameni a fost scurtă și grea, viață de pribeag fără de familie, fără de casă, fără de odihnă. Cei care L-au urmat o vreme L-au auzit zicând:

„Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul” (Mat. 8:20; Luca 9:58).

Această neodihnă s-a transformat apoi într-un necaz și patimă mare. Niciuna din minunatele profeții făcute despre El nu s-a împlinit. N-a ajuns să domnească. Nu i-a dat nimeni tronul tatălui său David și n-a reușit să-i izbăvească pe evrei din mâna vrăjmașilor lor. Nu i-a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și nu i-a înălțat pe cei smeriți. Urmașii Săi nu i-au slujit fără frică, trăind în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii lor. Dimpotrivă! A fost acuzat pe nedrept. A fost prins. A fost bătut crunt. A fost judecat strâmb și Și-a încheiat scurta lui vizită printre noi omorât pe lemnul unei cruci infame. Pentru că era totuși Dumnezeu, S-a ridicat din moarte și apoi S-a ridicat înapoi la cer, părăsindu-i pe cei care nădăjduiseră în El. Au mai apucat doar să-L întrebe timid despre profețiile trecutului și despre soarta lor:

„Doamne, în vremea aceasta vrei să așezi din nou împărăția lui Israel?“ (Fapte 1:6).

El i-a mustrat duios, dar ferm și le-a spus să rămână în Ierusalim, ca să mai … aștepte. Iar noi, după două mii de ani de la plecarea Lui facem exact ceea ce au făcut și ei. Așteptăm … Încă mai așteptăm. Pentru că fără împlinirea profețiilor făcute despre El și pentru noi, viața Sa și credința nostră rămân niște erori tragice și suntem cei mai nenorociți dintre oameni.

Trăim în așteptarea profețiilor neîmplinite. Stăm în compania lui Simeon, a lui Ana, a lui Iosif din Arimatea … Oare până când? Oare se vor mai împlini înainte să le dispară ecoul din bolțile înalte ale cerului? Ce ziceți?

+++

 



Categories: Studiu biblic, Teologice

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: